Un accident deosebit de grav a avut loc marți, 21 mai, lângă Marghita. Un șofer care venea din direcţia Buduslău - Marghita a frânat brusc la apropierea de un tractor care tundea iarba, a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens, unde a acroșat o autoutilitară care tracta o semiremorcă.
Titlurile zilei
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
-
Probleme pe şantierul din zona Gării CFR - O zonă periculoasă
UPDATE. Un cititor al ziarului Crişana semnalează mai multe nereguli grave pe care le-a întâlnit pe şantierul pentru construcţia pasajului subteran din zona Gării CFR. Orădeanul consideră că „modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă”. Citiți răspunsul Primăriei Oradea.
Studiu finalizat. Clădiri mai înalte în zona centrală - Centrul Oradiei, comparat cu un sat
Arhitectul Eugen Pănescu a prezentat luni Planul Urbanistic Zonal realizat pentru centrul istoric al Oradiei, precum şi studiul finalizat cu privire la supraetajarea clădirilor din această zonă. Documentele sunt publicare pe site-ul Primăriei Oradea, fiind la dispoziţia celor intersaţi timp de 45 de zile, după care vor fi supuse aprobării în Consiliul Local.
- 21 Mai 2019
- Citeste
Pentru anul şcolar 2019 - 2020 - Începe înscrierea la creșe
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea informează că, în perioada 3 iunie 2019 – 28 iunie 2019, organizează sesiunea de înscriere a copiilor la creşă, pentru anul şcolar 2019 - 2020.
- 21 Mai 2019
- Citeste
De la legenda Argonauţilor la vulnerabilitatea masculină - Medea’s Boys, un spectacol inedit în FITO
Festivalul Internaţional de Teatru Oradea 2019 scoate la rampă spectacole inedite, din ţară şi de peste hotare, texte contemporane, autori clasici, subiecte controversate, de la prestigioase teatre, sau din partea unor trupe independente care şi-au confirmat valoarea.
- 21 Mai 2019
- Citeste
Baschetbaliştii continuă cursa pentru păstrarea trofeului - Suntem finaliști!
Echipa orădeană de baschet masculin a reușit cea de-a 4-a calificare în finala Ligii Naționale după ce a învins 91-86 (24-14, 24-29, 19-20, 24-23) pe U BT Cluj-Napoca, marea rivală. Cu scorul general de 3-1, CSM CSU accede în ultimul act al competiției unde se va duela cu CSU Sibiu, adversar pe care l-a întâlnit și în finala Cupei României.
- 21 Mai 2019
- Citeste
Un proiect pentru profesori din nouă țări - „Our story, true story”, la final
Luni, 20 mai, în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, a avut loc spectacolul final și conferința de diseminare a proiectului Erasmus+ KA2 ,,Our story, true story”, finanțat de Comisia Europeană cu 29.110 euro.
- 21 Mai 2019
- Citeste
Copiii cu nevoi speciale știu să facă lucruri mărețe - Festivalul Internațional „Flori de Mai”
Sala „Arcadia” a Teatrului Regina Maria a devenit, marți, 21 mai, neîncăpătoare, cu prilejul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional „Flori de Mai”, care a reunit sute de copii cu nevoi speciale din Oradea, județ, dar și din țară.
- 21 Mai 2019
- Citeste
Izvorani. Olimpiada Națională a Sportului Școlar la volei - Şteiencele, a doua oară la faza națională
Echipa de volei a Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, pregătită de prof. Raluca Jude, va reprezenta Bihorul, pentru a doua oară consecutiv, la faza națională de volei care se va desfășura la Izvorani, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
- 20 Mai 2019
- Citeste
La Universitatea din Oradea - A început Săptămâna Științifică
Aula Magna a Universității din Oradea a fost luni, de la ora 10.00, gazda festivității de deschiderea a lucrărilor celei de-a XXX-a ediții a Săptămânii Științifice. Cu această ocazie, au fost premiate instituțiile și firmele partenere care au sprijinit cercetarea locală.
- 20 Mai 2019
- Citeste
Oamenii de fier se întorc la Oradea - Un deceniu de X-Man
Oradea va fi, pe 1 iunie, gazda celui mai important eveniment al triatlonului românesc Campionatul Internațional de Triatlon pe distanță lungă AROBS X-Man România 2019, ediție aniversară. Vor participa peste 400 de sportivi din toată lumea iar competiția va fi transmisă live pe internet.
- 20 Mai 2019
- Citeste


