Menținerea sănătății mintale în mediul penitenciar presupune provocări specifice, generate atât de condițiile privării de libertate, cât și de particularitățile activității desfășurate de personalul instituțiilor de detenție. Adaptarea la mediul carceral poate fi dificilă pentru persoanele private de libertate, iar efectele acestor dificultăți se pot reflecta și asupra climatului de lucru și a activității personalului penitenciar.
Social
Împreună, binele prinde viață - Viață în Dar
Asociația „Viață în Dar” organizează evenimentul „Împreună, binele prinde viață”, vineri, 30 octombrie, ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Sala Amfiteatru, etajul 1.
- 28 Octombrie 2026
- Citeste
DAS Oradea. Continuă întâlnirile de sprijin pentru seniori - Împreună, mai puțin singuri
Singurătatea este una dintre dificultățile despre care seniorii vorbesc cel mai des atunci când au ocazia să fie ascultați. Pentru cei care locuiesc singuri, au familia departe sau nu mai au suficiente ocazii de socializare, întâlnirile cu alte persoane pot conta enorm pentru starea lor de bine.
- 27 Octombrie 2026
- Citeste
Joi, 29 octombrie - Oradea donează pâine
Proiectul „Oradea donează o pâine” a ajuns la ediția cu numărul 47 și va avea loc joi, 29 octombrie, între orele 15.00-17.00. Locurile în care se va desfășura evenimentul în această lună sunt cele deja cunoscute: Piața Rogerius, Ioșia (stația de autobuz - Blocul pensionarilor), Bisericuța Nufărul și Bulevardul Dacia (Profi).
- 27 Octombrie 2026
- Citeste
Universitatea din Oradea, partener al incluziunii prin sport – Cupa Prieteniei, Grădina Soarelui 2026
Devotată ideii că „sportul unește oameni, creează prietenii și deschide oportunități pentru toți”, Facultatea de Geografie, Turism și Sport a Universității din Oradea a fost partener și coorganizator al evenimentului „Cupa Prieteniei – Grădina Soarelui”.
- 23 Octombrie 2026
- Citeste
În seria 13 - Peste 200 de bilete de tratament balnear
Casei Județene de Pensii Bihor i-au fost repartizate 214 bilete de tratament balnear, aferente seriei 13, cu dată de începere a sejurului din 5 noiembrie.
- 22 Octombrie 2026
- Citeste
Până acum, 250 de seniori au participat la program - Noi cursuri gratuite de digitalizare
După succesul de care s-a bucurat programul de digitalizare, la care au participat până acum peste 250 de seniori, Direcția de Asistență Socială Oradea dă startul unor noi cursuri gratuite, dedicate persoanelor vârstnice care își doresc să folosească telefonul mobil cu mai multă încredere și să descopere avantajele tehnologiei în viața de zi cu zi.
- 21 Octombrie 2026
- Citeste
Asociația Cătunul Verde - Start la recrutarea de voluntari
Asociația Cătunul Verde anunță deschiderea campaniei de recrutare pentru o nouă generație de voluntari. Tinerii și persoanele dornice să se implice în comunitate sunt invitați să facă parte dintr-o echipă dinamică, ce pregătește o serie amplă de activități educaționale, recreative și caritabile dedicate copiilor și tinerilor vulnerabili din județ.
- 19 Octombrie 2026
- Citeste
DAS Oradea sprijină cetățenii în pregătirea dosarelor - Ajutorul pentru încălzirea locuinței
Direcția de Asistență Socială Oradea vine în sprijinul orădenilor care doresc să solicite ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie aferente sezonului rece 2026–2027.
- 14 Octombrie 2026
- Citeste
DAS Oradea, alături de persoanele fără adăpost - Prânz de socializare, la Adăpostul de Noapte
Cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor fără Adăpost și cu ocazia Zilei Orașului Oradea, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, la Adăpostul de Noapte, un prânz de socializare dedicat persoanelor care beneficiază de serviciile acestui centru.
- 13 Octombrie 2026
- Citeste


