Orădenii sunt invitați la o incursiune în lumea eleganţei feminine, reprezentată de excepţionalele piese autentice de costum şi accesorii vestimentare din perioada anilor 1850 - 1950, în cadrul expoziției „Capriciile modei”.
Titlurile zilei
-
Un orădean a transmis un mesaj de amenințare după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu - Dosar penal pentru instigare publică
Alin Dat, un orădean care l-a însoțit de Călin Georgescu în timpul vizitei acestuia în Oradea, este anchetat pentru instigare publică. Orădeanul a transmis un mesaj de amenințare către autorități, după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
Vineri și sâmbătă - Zilele Muzeului Țării Crișurilor
Programul ediției din acest an a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor continuă astăzi, 17 mai, de la ora 19.00, la Biblioteca Județeană din Oradea, cu Trento Film Festival, iar sâmbătă, 18 mai, va avea loc Ziua Internaţională a Muzeelor, care în acest an se desfăşoară sub egida: Muzeele - centre culturale. Viitorul tradiţiei.
- 16 Mai 2019
- Citeste
Beiuș - A fost aprobat bugetul local
Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2019 a trecut de votul consilierilor locali. Veniturile bugetului local (fără excedentul înregistrat la finele anului trecut) sunt de circa 31,16 de milioane de lei, din care 15,3 milioane reprezintă venituri proprii, 1,8 milioane sunt sume defalcate din TVA, iar aproape 14 milioane de lei provin de la Uniunea Europeană, în contul plăților efectuate și ca pre-finanțări aferente cadrului financiar 2014-2020.
- 16 Mai 2019
- Citeste
Metaloglobus Bucureşti – Luceafărul Oradea 0-1 - Victoria care aduce liniştea
Ceea ce prognoza Cristian Lupuţ, antrenorul orădenilor, la reluarea campionatului în această primăvară, clasarea între primele 10 echipe din Liga a II-a, pare tot mai mult să se adeverească. După 7 meciuri consecutive în care nu a simţit gustul înfrângerii, dintre care 4 victorii, Luceafărul a urcat până pe locul al 8-lea şi a scăpat practic de grijile retrogradării.
- 15 Mai 2019
- Citeste
20-24 mai, trei zile pline de evenimente - 100 de ani de la vizita regală în Oradea
În data de 23 mai, Oradea sărbătoreşte împlinirea a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, ocazie cu care municipalitatea a pregătit un program special, care cuprinde mai multe festivităţi ce se vor desfăşura în sala mare a Primăriei, în Cetate şi în Piaţa Unirii, în perioada 20-24 mai.
- 15 Mai 2019
- Citeste
Miercuri, 22 mai, la Biblioteca Județeană - Mihai Neșu își lansează prima sa carte
Fostul fotbalist Mihai Neșu lansează miercuri, 22 mai, de la ora 16.00, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, prima sa carte, intitulată „Complex Natural pentru detoxifierea sufletului - Culegere de cuvinte ziditoare de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de la Sfinți Părinți”, carte apărută la Editura „Episcop Nicolae Popovici” a Episcopiei Oradiei.
- 15 Mai 2019
- Citeste
Un eveniment emblematic, mult așteptat de orădeni - Au început Zilele Muzeului Țării Crișurilor
Ediția cu numărul 23 a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat ieri, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” din Oradea. Noutatea ediției din acest an este festivalul de film dedicat muntelui, un eveniment pe care Muzeul Țării Crișurilor îl promovează împreună cu organizatorii principali din Trento, Italia, unde acest festival se desfășoară din 1952, fiind astăzi cel mai mare festival din lume dedicat muntelui.
- 15 Mai 2019
- Citeste
Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea - Elevă calificată la olimpiada internațională de latină
Octavia Ana Blaga, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, s-a calificat în faza finală a competiției internaționale Certamen Ovidianum Sulmonense, obținând punctaj maxim în fața olimpicilor de la cele mai importante școli din țără. Eleva va reprezenta România la Sulmona, orașul în care s-a născut poetul Ovidiu.
- 15 Mai 2019
- Citeste
În cazul amplificării tensiunilor cu Iranul - SUA ar putea trimite 120.000 de militari în O.Mijlociu
Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu în cazul amplificării tensiunilor cu Iranul, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.
- 14 Mai 2019
- Citeste
Companii teatrale renumite vin la Oradea - Se apropie FITO 2019
În perioada 2-9 iunie, se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Oradea. Timp de opt zile, spectatorii vor avea parte de un maraton teatral care va aduce în orașul de pe Crișul Repede nu mai puțin de 19 spectacole de la companii teatrale renumite din întreaga țară, dar și din străinătate: Moldova, Ucraina, Georgia și Franța.
- 14 Mai 2019
- Citeste


