Independent, inteligent... Impertinent!
Ponta ăsta, ce poantă sinistră, a devenit, din „micul Titulescu”, un și mai mic Georgescu. Cum prietenii lui chinezii sunt totuși prea departe, cetățeanul sârb cu origini albaneze, îi cheamă pe ruși să ne salveze. Bate el clopotu-n dungă, vestind un „nou 22 decembrie”, la care Bruxellesul va închide ochii, ca Moscova să poată interveni. În țara lu` pește trădarea se mai pedepsește? * Băse e pe Bolo, trage fostul președinte pe fostul premier... ca la revoluție! Cică liderul PNL n-a fost pregătit să devină prim-ministru, că la București lucrurile merg altfel decât la Oradea, unde Ilie al nost` pușca din bici și, gata, se făcea tunelul. Băi, Trăiane, un lucru-i lege, la români, fără bici nimic nu merge! * „Cruciada copiilor”. La Buzău, primarul a fost luat în cătare de puștii urbei. „Un fleac”, l-au ciuruit. De fapt, de data asta l-au făcut ciuciulete, Constantin Toma fiind protagonistul unui duel al pistoalelor cu apă. Totuși, când e vorba de relația cetățean-autorități, socotim că astfel de distracții pot fi periculoase. Cine știe ce le poate trece prin minte la ăștia micii, peste vreo 20 de ani. * Fosta vedetă TV, Sanda Nicola s-a înscris în PNL și, ca peste noapte, a și pus-o Bolojan șef de filială la Sectorul 2. După flirtul cu Mircea Geoană, căreia Săndica i-a fost consilier în campania prezidențială încheiată catastrofal, ex-jurnalista și-a descoperit nici de ea bănuite afinități liberale. Acu` se și dă fată mare, funcția de președinte e o „provocare”. Deși comparabil cu priza lui Călin Georgescu la vedete ofilite, afluxul de „staruri” către liberali e de bun augur. Din rațiuni cât se poate de pragmatice, în viitorul nu foarte îndepărtat, s-ar putea să avem de ales între vedetele lor și... vedetele „noastre”. *
PSD, falanga A(i)URistă
Evrica! Există în PSD o grupare pro-AUR! Deloc surprinzător liderul facțiunii a(i)uriste din partid este baronul Paul Stănescu. Hrebenciucul pe stil nou al partidului, combinatorul șef al social-democraților, e și suveranist, dacă interesele „țărișoarei noastre o cer”. Una peste alta, Stănescu și oamenii lui ar vrea să târască partidul la guvernare cu Simion. Obiectiv care, de altfel, e cât se poate de realist. Pe cât de realist, pe atât de trist. * Cabalin Grozăvescu are, bietul de el, o problemă. Președintele neîncoronat și suita lui au ocupat toate locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap la piața din Curtici. Ei și ce? Îl vrem președinte, nu papă... Nu scrie nicăieri că, dacă suferă de niscai dizabilități, iată asumate, să fie șef de stat nu poate. * Gicu Simion, celălalt președinte (încă) neales al tuturor românilor, a fost la picnic, taman în Chicago. Au sfârâit grătarele, a curs vinul și s-a cântat de cele sfinte, după Sf. George gură de AUR. Atâta doar că biserica ortodoxă din Chicago e închinată Moscovei și mitropolitul ei șade la masă cu Kiril, patriarhul binecuvântător de rachetele și războaie. Numa` așa, prin politici de cucerire și expansiune (ale altora, desigur), poate deveni Gicuță al nostru lider de talie internațională. Va fi șef de stat în CSI, dar cu dulcea noastră țară, Doamne-Doamne, ce va fi? *
Cultura la mezat, profit garantat
Angajații din muzee vor să intre în grevă generală. Nu câștigă, bieții de ei, nici cât să trăiască. Atât așteaptă guvernul ca să mi-i popească! Se vor închide muzeele. Inventarul va fi scos la mezat. Să vedeți, statul cât va fi de câștigat! Încă o economie, angajații în șomaj, dar real, nu pe hârtie! Cultură, nu fii femeie..., cine are azi nevoie de muzee?! * Se țin scandalurile de președintele Nicușor, ață! Și-a trimis omul tovarășa de viață, pe d-na Mirabela, la Kiev, fiindcă așa suna protocolul și atât le-a trebuit cârcotașilor. Că prima-doamnă nu are drept de reprezentare, că dacă nu-i este soție cu acte în regulă nici primă doamnă nu e... Hai, să fim serioși! Dan și-a trimis nevasta din rațiuni de protecție a instituție prezidențiale... Dacă pica o dronă, taman atunci? Să rămâie țara fără așa un președinte? * Din când în când, oamenii noștri politici mai suferă și câte un acces de bărbăție. De pildă, bihoreanul nostru, Vasile Blaga, și-a arătat bustul dezgolit, participând on-line, la una din ședințele comisiei parlamentare din care face parte. Și n-a făcut-o pentru oricine, senatorul PNL era implicat într-o dispută cu colega Nadia Cerca, de la grupul PACE. Femeia a fost chiar impresionată de „argumentele” fostului ministru, redusă fiind la tăcere. Cum s-ar zice, un gest de transparență plin de eficiență. * Se făcu sorocu`! După mai bine de 60 de zile de la căderea guvernului și două nominalizări de premier „picate” în Parlament, președintele are toate argumentele pentru a convoca alegeri anticipate. Doar că, cine știe de ce?, una ca asta nici că se poate! Paradoxal, falanga suveranistă nu vrea. Știe ea ceva... Cum s-ar zice unul ca Georgescu nu poate fi decât împotriva unui scrutin anti-cipat. *
Un` te duci tu, Peiule?
S-a pensionat unul de la compania de control al traficului aerian și a făcut o breșă în bugetul statului mai mare decât gaura din stratul de ozon; 530.000 euro! Băi, să fim bine înțeleși, asta e „prima” de despărțire, nu pensia propriu-zisă! Să nu fim răi. Doamne ajută! Ține-l, Doamne, măcar prima să și-o f... tă! Însă, strigă unii pensionari, în cor, că nu iau atâția bani, chiar de azi, până când mor... * Uuuuu... Era cât pe ce să facem una nefăcută. Fiind ei foarte atenți să mi-l tune pe bietul Fritz, pesediștii – despre care cu greu am putea spune că sunt o lumină a înțelepciunii – au fost la un pas de a declanșa o criză administrativă de anvergură națională. Noul statul al incompatibilităților spunea că, dacă ești angajat la stat, nu poți fi, simultan, și ales local. Uite așa, de pe azi pe mâine, s-au trezit o grămadă de consilieri în fața unei dileme imposibile: ori fără mandat, ori fără slujba de la stat?! Fiind, vedeți și dumneavoastră, o urgență, o criză majoră, Parlamentul s-a mobilizat exemplar. Aleșii cei mari și-au salvat in extremis colegii, pe aleșii mai mici. Zău, era cât pe ce să fie rău! Să rămâie ei „fără de colegi, nu se făcea, mă înțelegi?!” * Când Georgică nu-i acasă, mr. Peiu-i sus pe masă. Liderul senatorilor AUR s-a supărat rău pe partid. În ciuda faptului că au stabilit cu toții că noua lege al Integrității e nasoală, parlamentarii auriștii au primit consemn să o voteze. Poate în ciuda lui Fritz, poate de dragul banilor europeni, parcă mai contează?! Cert este că, în urma acestei neînțelegeri, Petrișor al nostru a avut o zvâcnire de conștiință, amenințând că pleacă din partid. Mare om politic, mare caracter... Până la urmă s-a răzgândit. Ce era el fără AUR și fără de arginți? Și, până una alta, să un uităm că Piața Independenței e epicentrul politicii autohtone. N-a fost unul dintre marii noștri conducători, poate mai puțin Ceaușescu, să n-o fi pupat. Haida, bâști, Petrică, că ne-am lămurit și ție ți-e frică! *
Țara e pe viciu, premier de sacrificiu...
Mi l-au căutat pe Bolo la „interese” de l-au înnebunit. Dacă nu el, cineva din anturaj trebuie să fi călcat pe bec! Așa că, magistratura roșie-pesedistă a prins-o pe Cristina Trăilă – secretar adjunct al guvernului – de scandalul Fănel Bogos, ba au și pus-o sub acuzare. Te pomenești că ea l-a introdus pe omul de afaceri vasluian în biroul premierului?! Nici poveste, Bolo nu face d`astea! Știe toată țara că întâlnirea domniei sale cu președinta CCR, Simina Tănăsescu, nu e trafic de influență, a fost doar „din țânțar, mare armăsar”. * „Tot ceea ce începe prost se va termina și mai prost”. Să juri că Murphy a fost român, nu alta. Am dat o palmă la rahat! Mai precis, am pierdut 770 de milioane de euro, fiindcă „aleșii” noștri n-au fost în stare să voteze noua lege a salariilor de stat. Și, pe urmă circul; liberalii dau vina pe pesediști, pesediștii zic că n-au votat de grija poporului muncitor. Dar, sunt și vești bune, ce puțin deocamdată, dacă a picat legea, pică și noile salarii, mărite – cum altfel? – ale (ne)demnitarilor noștri. În plus, ar fi momentul să-i sancționeze cineva. Să vină ei, cu banii pierduți, de acasă. Sau, mai bine, să facă, de toată suma, școli și spitale. Asta ca nu cumva, evaluându-i după criterii de eficiență, premierul să ni-i trimită pe toți direct în șomaj! * Dar, sunt și vești bune, ce vă tot spun!? S-ar părea că luna viitoare vom avea guvern. Formula cea mai probabilă ar fi aceea a unui independent, susținut de PSD, UDMR, aripa conservatoare a PNL și niște ciurucuri suveraniste. Majoritatea miniștrilor vor fi ai PSD, de unde vă puteți da lesne seama ce fel de premier „independent ” vom avea. Unul de sacrificiu, pentru că, de bună seamă, la halul în care a ajuns țara, trebuie să se sacrifice cineva. Gurile rele zic că președintele Dan e gata să mai încerce încă o dată cu Eugen Tomac. Curat sacrificiu, ăsta-i ca vițelul de serviciu! *
Glonțu` lu` Pahonțu`
Mare deranj la Cotroceni! Presa a scos la lumină faptul că șeful SPP, Lucian Pahonțu, pe atunci tânăr ofițer al Securității, se afla, cu treabă evident, la revoluție și la mineriadă în inima dispozitivelor de represiune. El însuși recunoaște că a fost acolo, doar președintele Nicușor Dan nu vede o problemă în asta. „Pahonțu nu e în această situație”, zice șeful statului, adăugând că, parafrazez: titlurile legate de numele șefului SPP „nu au acoperire în text”. „Nu știu care e scandalul”, s-a mai întrebat candid Nicușor Dan, bătându-și singur ultimul cui în sicriul unui mandat capturat. Cum v-am mai zis, povestea cu pistolul primit de președintele Dan de la omologul său turc e pilduitoare. Nici n-a văzut Nicușor jucăria, că i-au și luat-o „serviciile”. Să nu se prostească, să nu se rănească... Totuși, am evoluat, de la președintele „înfrânt” de servicii, la cel captiv al acestora. Sau, dacă vreți, am avansat, de la liderul „statului eșuat” (Johannis), la președintele pur și simplu ratat. * Na, poate mai avem o șansă cu generația de mâine. Mă rog, cine-o apuca. După ce un parlamentar a propus ca, pe bază de reciprocitate, să fie tăiate și indemnizațiile aleșilor pe durata vacanței de vară, Ministerul Educației a anunțat că renunță la ideea de a-i lăsa pe elevi fără burse în vacanță. Vă dați seama ce presiuni au fost pe capul bietului ministrul?! Cum să-și piardă ei salariile?! Mai bine le dau și copiilor ceva, că doar nu dau de la ei. „O, pașă, cât de darnic ești!” Ia-ne și cărți de poveștii... * Nu toți primarii fac, unii chiar desfac. Edilul din Berceni, George Ene, a blocat lucrările unui drum important pentru traficul bucureștean fiindcă, spune el, din cauza șantierului, sătenii lui vor fi obligați să petreacă ore în trafic, până să poată merge și ei spre Capitală. Primarul s-a dus pe șantier și a îndepărtat, cu mâna lui, toate indicatoarele care blocau banda de ieșire spre oraș. Într-un veritabilă declarație de autonomie locală, Ene a zis că mai bine se spânzură „în pod”, decât să fie de acord cu lucrarea care le va face viața grea alegătorilor săi. În podul lui sau al primăriei? * C-așa-i la noi, ceea ce părea sigur ieri, e aproape exclus astăzi. Ponta zice sus și tare că propunerea de premier a PNL, Siegfried Mureșan, nu trece de Parlament. AUR spune, sus și tare, că nu (mai) vrea la guvernare! „Boală lungă...”, anticipatele ne mănâncă. * Nu ne scapă nime`. S-auzim de bine! *
Salutări din Insulele Maladive!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.