Echipa de volei a Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, pregătită de prof. Raluca Jude, va reprezenta Bihorul, pentru a doua oară consecutiv, la faza națională de volei care se va desfășura la Izvorani, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

O performanță excelentă au obținut tinerele voleibaliste care fac parte din echipa Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, datorită calificării, pentru a doua oară consecutiv, la faza națională de volei gimnazial, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, care se va desfășura la Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov, în perioada 22-25 mai. Devenind din nou campioane județene la această disciplină sportivă, voleibalistele șteience și-au câștigat dreptul de a participa la faza regională nord-vest unde și-au „spulberat”, pur și simplu, adversarele întâlnite - campionanele județelor Sălaj și Maramureș -  învingându-le cu același scor, 2-0, obținând astfel „biletele” pentru ultimul act al competiției. Evident, aceste performanțe au avut la bază munca, talentul, disciplina, dar mai ales sacrificiul multor ore de antrenamente, însă toate acestea, „împletite” cu sprijinul substanțial oferit prin implicarea ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, mari iubitori, dar mai ales susținători a fenomenului sportiv în urbea de sub Apuseni, în care un rol puternic a avut și conducerea Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, formată din prof. Simona Pantea și Liana Moruț, directoare, respectiv directoare adjunctă, au avut darul să ofere siguranța, dar și liniștea, sportivelor că, întotdeauna, „barierele” întâlnite în cale vor fi mult mai ușor date la o parte. La acest turneu final prof. Raluca Jude va avea la dispoziție următorul lot: Alexandra Cocoș, Antonia Țurcaș, Alexia Bota, Mălina Creț, Diana Micula, Oana Tomșe, Larisa Cuc, Bianca Fundiur, Raluca Vuluga, Elena Șerb.În lupta pentru un loc pe podium, așa cum speră ambițioasa prof. Raluca Jude, la acest turneu final vor mai participa următoarele echipe: CN „Vasile Alecsandri” Bacău; Liceul „Iulia Zamfirescu” Mioveni, Argeș; CN „A.I Cuza” Focșani, Vrancea; CN „Nicolae Titulesu” Craoiva, DolJ; CN „C.D. Loga” Caransebeș, Caraș Severin; Școala Gimnazială „Toma Cocisiu” Blaj, Alba și Școala Gimnazială Nr.27 Sector 2 București. Calificarea la faza finală a acestei competiții este una formidabilă, pentru care voleibalistele șteience merită toate felicitările, dar mai ales admirația locuitorilor orașului Ștei, pe care îi reprezintă la cel mai înalt nivel, evident raportându-ne la categoria în care are loc acest eveniment. Cu siguranță că și de această dată, în ciuda distanței mari până la locul turneului final, autoritățile locale vor fi prezente la „fața locului” încurajându-și favoritele care vor lupta pentru a reprezenta cât mai onorabil atât instituția de învățământ din care fac parte, cât și orașul Ștei, precum și județul Bihor.