​Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității Guvernului provizoriu condus de Kerenski și a unei situații de criză profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie. Soldaţii refuzau întoarcerea pe front, populaţia oraşelor cerea cu insistenţă hrană, libertate şi pace.

Rezistenţa Armatei Române în vara anului 1917 pe frontul din Moldova a dejucat planurile Puterilor Centrale de anihilare a statului român. A urmat o perioadă de relativă acalmie. Situaţia s-a complicat extrem de mult pentru Aliaţi, dar mai ales pentru România, în momentul preluării puterii în Rusia de către bolşevicii conduşi de V.I. Lenin.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a desfășurat în perioada 22-23 august 2017 o campanie de investigaţii arheologice pe teritoriul comunei Cricău din jud. Alba. Acţiunea a avut ca obiectiv deshumarea și recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu, care au murit la 8 martie 1949 într-o confruntare armată cu trupe și cadre operative ale Securității.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, începând de marți, 22 august, o acțiune de deshumare a trei partizani - Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu - care au murit în 1949 într-o confruntare armată cu trupe ale Securității. Acțiunea de investigaţii arheologice are loc pe teritoriul comunei Cricău din județul Alba, anunță instituția.

Marile încleştări militare din vara anului 1917 au salvat existenţa statului român şi a monarhiei, devenind fundaţia solidă pe care s-a clădit mai apoi România Mare. Armata română a câştigat atât respectul aliaţilor, dar mai ales al inamicilor germani şi austrieci. Victoriile au avut un efect formidabil asupra românilor de rând, a soldaţilor, care proveneau în covârşitoare măsură din rândul ţăranilor.

Comandamentele german şi austriac s-au pus de acord ca în acelaşi timp cu ofensiva Armatei a IX-a de la Mărăşeşti să se reia atacurile înspre înălţimea Coşna şi atingerea râului Trotuş. Se urmărea apoi continuarea înaintării spre Siret şi trecerea râului, ceea ce ar fi dat peste cap întregul front românesc.

Pe 10 august, în timp ce ajutorul trimis de Marele Cartier General era pe drum, ofensiva Gerok a încetinit. Rezistenţa românilor era înverşunată, cedau teren „puţin câte puţin, cu contraatacuri puternice” care au epuizat inamicul.

Bătălia de la Oituz (8 august - 22 august) a reprezentat a treia puternică confruntare cu forțele inamice, germane și austro-ungare din vara anului 1917, în care au fost angajate trupele române, concomitent cu desfășurarea bătăliei de la Mărășești.

Ofensiva germană a început pe 28 august urmată de două contraofensive româneşti. Pe 24 august Ludendorff îl informase pe Mackensen că DI 13 austriacă şi Corpul Alpin vor fi transferate în Italia, alte trupe fiind dislocate şi din rândul Grupului Gerok, astfel că operaţiunea Muncelu rămânea doar o operaţiune locală.

​Din 15 august au urmat trei zile de pauză, timp în care germanii şi-au regrupat forţele. Comandamentul lui Mackensen a fost impresionat de contraatacurile româno-ruse „excepţional de puternice, susţinute deosebit de bine de artilerie”, precum şi de „superioritatea pronunţată” a aviaţiei care executa misiuni de reperare pentru bateriile proprii şi „limita astfel în mod sever” folosirea artileriei germane.