Insurecția bolșevică survine pe fondul deteriorării complete a popularității Guvernului provizoriu condus de Kerenski și a unei situații de criză profundă, atât pe front, cât și în întreaga societate și economie. Soldaţii refuzau întoarcerea pe front, populaţia oraşelor cerea cu insistenţă hrană, libertate şi pace.

 

Cataclismul roşu

Pe front trupele ruse manifestau un defetism făţiş şi cereau încheierea păcii. Întreaga Rusie, cândva tăcută şi sub ascultarea ţarului, era cuprinsă de frământări sociale care cereau reforme profunde. Unii istorici văd înlocuirea Guvernului provizoriu al lui Kerensky cu guvernul bolșevic condus de Lenin mai mult ca o prăbușire a primului, decât ca un rezultat al acțiunii celui de-al doilea. Facem o paranteză pentru a puncta o întâmplare rară în istorie, ambii lideri care s-au succedat la putere fiind născuţi în acelaşi loc. Aleksandr Fiodorovici Kerenski şi Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) s-au născut amândoi în oraşul Simbirsk, pe Volga. Tatăl său, Feodor, era directorul şcolii la care a învăţat Lenin, fiindu-i totodată şi profesor. În 1924 oraşul a fost rebotezat Ulianovsk în cinstea liderului bolşevic, nume păstrat şi astăzi.

O altă certitudine istorică este faptul că Lenin a revenit în Petrograd din exilul finlandez pe 9/22 octombrie (prima dată reprezintă data din calendarul rus, aflat încă pe stil vechi, iulian). S-a instalat, fiind în ilegalitate, în cartierul Viborg, în casa Margueritei Fofanova, aflată la numărul 92/1, de unde a început să conducă pregătirile pentru lovitura de stat. „În acea ultimă lună, Ilici nu s-a gândit la nimic altceva, nu a trăit pentru nimic altceva decât insurecţia“, scria soţia sa, Nadejda Krupskaia, în volumul „Reminiscences of Lenin”.

În 10 octombrie Lenin a impus Comitetului Central al Partidului Bolşevic, reunit într-o formă incompletă (12 membrii din 21), planul unei insurecții armate, fără a preciza însă o dată precisă la care aceasta urma să aibă loc. Din cei 12 membri ai CC prezenți, zece au votat pentru propunerea lui Lenin și doi împotriva ei (Kamenev și Zinoviev), fapt care face ca decizia să fie adoptată de o minoritate a plenului. Unii istorici consideră că mișcarea a fost premeditată de Lenin pentru a deţine controlul în CC al Partidul. În presa bolșevică au avut loc, după 10/23 octombrie, confruntări epistolare între Lenin și ceilalți membri marcanți ai conducerii partidului care nu erau de acord cu declanșarea unei acțiuni de preluare a puterii înaintea desfășurării Congresului Sovietelor - programat pentru 20 octombrie/ 2 noiembrie și amânat, apoi, de menșevici (socialişti) și eseri (socialişti extremişti) pentru 25 octombrie/7 noiembrie. Toate aceste frământări dezvăluie intenţiile puciste ale bolşevicilor, compromiţând secretul pe care îl presupune pregătirea unei lovituri de stat. De fapt, ceea ce va urma nu este decât o reacţie defensivă a bolşevicilor la contramăsurile nefericite şi slabe ale guvernului Kerenski, din 24 și 25 octombrie.

La 22 octombrie/ 4 noiembrie Comitetul Revoluționar Militar condus de Lev Davidovici Troțki a preluat comanda garnizoanei din capitala Petrograd. Acesta a fost adevăratul punct de plecare al loviturii de stat, omul de acţiune şi geniul neîncoronat al acţiunii fiind Troţki. La 23 octombrie/ 5 noiembrie, agitaţia revoluţionară a dat în efervescenţă şi în partid, şi pe străzile oraşului. Mai întâi, a avut loc o întâlnire secretă a CC a Partidului Bolşevic la care a participat şi Lenin, unde acesta a cerut împărţirea de arme proletariatului. Moţiunea a fost respinsă de Zinoviev şi Kamenev, ultimul dându-şi demisia din CC. Lenin a cerut imediat pedepsirea trădătorilor, care însă au ieşit nevătămaţi de la întâlnire şi au publicat un articol în organul de presă menşevic în care au dat în vileag data şi locul la care avea să aibă loc revoluţia bolşevică! 

Reacţia lui Lenin a fost următoarea: „Declar făţiş că nu-i mai consider pe niciunul tovarăşi. Vremuri grele. O sarcină grea. O mare trădare“. Planurile au fost continuate în sensul dorit de Lenin, astfel că s-au împărţit arme muncitorilor de către Comitetul Revoluţionar Militar, condus de Troţki, care reuşise să preia comanda garnizoanei.

Informat din presă şi temându-se de presiunea crescândă din partea maselor în sensul acordării puterii Sovietelor, Kerenski decide să-i înfrunte direct pe bolșevici, închizându-le în 24 octombrie/ 6 noiembrie ziarele şi dând ordin să fie arestaţi toţi membrii Comitetului Revoluţionar Militar condus de Troţki. De asemenea, a ordonat ridicarea tuturor podurilor din Petrograd, chemând la Palatul de Iarnă (sediul Guvernului) toate detaşamentele de cadeţi. Alte ordine s-au succedat cu repeziciune: „Niciun muncitor nu are voie să poarte arme“, „Toţi membrii Comitetului trebuie arestaţi“, „Lenin trebuie găsit şi arestat“. Era prea târziu. Bolşevicii aveau sub arme 20.000 de oameni gata să pornească insurecţia. Revoluţia a început.

 

Un tun bubuie pe Aurora

Ascuns în casa conspirativă din cartierul Viborg, Lenin era în culmea surescitării: venise momentul mult aşteptat şi el nu se afla în mijlocul evenimentelor. Bileţelele transmise către Comitetul Central nu îi puteau suplini absenţa. Un tovarăş comunist apropiat, finlandezul Eino Rahja, a sosit la casa unde se afla şi l-a informat despre situaţia din capitală: s-au dublat patrulele pe străzi, podurile peste Neva erau păzite, se ceruse arestarea sa. Lenin a cerut să-l vadă pe Stalin, însă acesta era la Institutul Smolnîi (o şcoală de fete de pe malul Nevei), unde era sediul Sovietului din Petrograd şi al Comitetului Revoluţionar Militar. Lenin a decis să plece el la Smolnîi. Pentru a nu fi recunoscut, şi-a aranjat pe celebra chelie o perucă, s-a îmbrăcat în haine muncitoreşti şi cu batista la gură a ieşit pe străzi. A mers pe jos până la Smolnîi, printre trecători grăbiţi şi camioane cu militari. Ajuns la Smolnîi a trecut grăbit printre gărzile roşii care păzeau obiectivul: „Inima lui Vladimir Ilici bătea cu putere. Asta era ziua pentru care trăise. Cu haina descheiată, cu mâinile în buzunare, uitând complet de peruca gri, Lenin mergea rapid pe coridor, pe lângă lăzi cu muniţie şi stive de puşti. Alerga pe scări spre birourile de la etajul trei ale Comitetului Revoluţionar Militar”, consemna Maria Prilejaieva în cartea „V.I. Lenin. The Story of His Life”. Toate pârghiile de putere din capitală au trecut rând pe rând în mâinile gărzilor roşii, aproape fără împotrivire. 

În după-amiaza zilei de 25 octombrie/7 noiembrie, la ora 14.30, a avut loc şedinţa Sovietului din Petrograd. Într-o atmosferă exaltată, liderii bolşevici s-au felicitat reciproc pentru izbânda „revoluţiei”, apoi au trecut la rezolvarea unor chestiuni urgente: soarta miniştrilor din Guvernul provizoriu. Unii fuseseră arestaţi de către gărzile roşii, alţii se baricadaseră în Palatul de Iarnă. „Tot Petrogradul e în mâinile noastre acum, însă nu am capturat Palatul de Iarnă“, a spus Lenin. Drept pentru care s-a decis ocuparea sediului guvernului din vechea reşedinţă a ţarilor Rusiei. Gărzile roşii au ocupat piaţa din faţa Palatului, câteva vase de război au urcat pe Neva, ancorând lângă Palat, şi o mulţime de gură-cască a umplut străzile adiacente. De pe crucişătorul Aurora a bubuit salva unui tun care a dat semnalul atacului. Momentul a rămas în memoria colectivă prin filmele de propagandă realizate ulterior în URSS, eroismul şi sacrificiul revoluţionarilor proletari fiind hiperbolizate. În realitate, lucrurile s-au derulat mai puţin sângeros. Palatul era apărat de membrii unui regiment de cazaci, cadeţi militari (elevi) şi un batalion de femei care au opus o rezistenţă firavă, astfel că bolşevicii au preluat rapid controlul. După ocuparea Palatul de Iarnă, de toată ordinea și organizarea detașamentelor de soldați și muncitori înarmați ai bolșevicilor s-a ales praful: în pivniţele clădirii a fost descoperită una dintre cele mai mari rezerve de vinuri şi băuturi alcoolice din lume, care aparţinuseră ţarului, pentru sindrofiile de la palat. Beţia a devenit generalizată, iar în oraş s-a instalat haosul: au avut loc jafuri, distrugeri, violuri şi crime, spre disperarea liderilor bolşevici care nu au reuşit să instaureze odinea nici cu ajutorul plutonului de execuţie.

Manifestul lansat de noua putere bolşevică în 7 noiembrie: „Către cetăţenii Rusiei! Guvernul provizoriu a fost destituit. Puterea în stat a trecut în mâinile organului Sovietului din Petrograd - Comitetul Revoluţionar Militar. Cauza pentru care poporul a luptat, anume proclamarea imediată a păcii democratice, abolirea moşierimii, controlul muncitorilor asupra producţiei şi stabilirea puterii sovietice - această cauză a fost asigurată. Trăiască revoluţia muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor!”

(Va urma)

Explicații foto:

1 - Lenin deghizat cu perucă şi îmbrăcat în haine proletare
2 - Lev Davidovici Troțki
3 - Marinari ruşi la un miting din Petrograd
4 - Soldaţi ruşi cu un steag roşu prins la baionetă în capitala rusă, în noiembrie 1917
5 - Soldat rus intrând pe geam în sediul Guvernului, noiembrie 1917