Într-un articol precedent, găzduit de cotidianul Crișana (joi, 28 august a. c. ), spuneam că omul este o minune a creației și că nu poți să nu te bucuri, să nu fii mândru că ești om. Aparent mândrie și orgoliu sunt sinonime, înseamnă același lucru, dar în înțeles genuin, primordial ele trebuiesc tratate ca antonime. Mândria (de la slavul mudrâi- înțelept) este sentimentul de mulțumire, satisfacție, de plăcere, de bucurie, de încredere în calitățile proprii. Lauda, fala, sentimentul de încredere exagerată în capacitățile proprii se numește orgoliu, îngâmfare, trufie. Unele secte, religii, credințe folosesc termenul în sens exclusiv negativ, omul mândru fiind considerat ca ceva bicisnic, josnic, numai bun de pus la jug. Suntem pentru folosirea cuvântului mândru în sens pozitiv, nu sinonim, ci antonim cu orgoliu, arogant, îngâmfat, trufaș. Mândria nu exclude smerenia, supunerea, împăcarea, calitate esențială a omului creștin. Cum să nu fii mândru și să nu te bucuri când știi că faci parte din cea mai reușită creație a lui Dumnezeu? Într-un desen intitulat Omul vitruvian, pictorul renascentist Leonardo da Vinci (1490) reproduce într-o viziune geometrică studiul proporțiilor umane după arhitectul roman Vitruvius (sec. I î. e. n.), contemporan cu Cezar. Desenul lui Leonardo înfățișează un om în două poziții suprapuse, cu brațele și picioarele despărțite și înscris într-un cerc și un pătrat, figuri geometrice desăvârșite, pentru a sugera perfecțiunea fizionomică a omului.                                                               

Nu poți să nu admiri, cum scria Paul Valéry, „Ochii, dinții, pleoapele muiate / Sânul fermecător care saltă cu foc”, șoldurile sau bazinul lat, mai ales la femei, pe care se sprijină noii născuți, fața, dosul celei mai reușite creații din lume.                                                                               

În acest context trebuie să constatăm că sunt și oameni dezamăgiți de condiția umană, așa-numiții mizantropi (de la gr. miso- a urâ și anthropos- om). Mizantropia este însă o excepție cauzată de părinți, rude, prieteni răutăcioși. Opusul mizantropiei este filantropia (gr. philos- prieten și anthropos- om). Unii mizantropi care nu pot iubi oamenii își găsec refugiu în iubirea animalelor, păsări, pisici, câini. Într-o viață normală însă trebuie să iubim oamenii și să respectăm animalele. Misoginismul întâlnit la bărbați este ura, adversitatea față de femei ( de la gr. miso- a urâ și gyne- femeie), pe care n-o dorim nimănui.