La Bucureşti, PSD pregăteşte o alianţă a stângii, cu Pro România, ALDE şi PPU, pentru susţinerea primarului Gabriela Firea. În acest timp, liberalii fac taman pe dos. Nu-i destul că se tot răţoiesc la userişti, mai şi comandă sondaje în care, ce întâmplare!, Nicuşor Dan iese pe ultimul loc, după toţi candidaţii liberali posibili, chiar şi aceia care nu candidează!
Controverse
Inteligent, independent, impertinent
Austeritatea liberală loveşte unde nici gândul nu gândeşte, în PSD adică. Din vistieria partidului s-au evaporat vreo 144 de milioane de lei, subvenţia de la stat. Pe cale de consecinţă, la PSD sunt restanţe salariale şi urmează reduceri de personal. Oare angajatele lui Dragnea, de la DGASPC Teleorman, rămân sau zboară?
- 16 Februarie 2020
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Iar s-a supărat Rareş Bogdan pe partid. Zice: „Fiecare dintre miniştrii noştri sunt mai buni decât ce am avut în ultimii trei ani”. Dincolo de eroarea de exprimare, care nu ar fi trecut netaxată dacă autorul ar fi fost pesedist, ar mai fi o observaţie, făcută tot de europarlamentarul liberal: problema miniştrilor PNL e că „nu comunică”.
- 09 Februarie 2020
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Procurorii au trecut pe la Ministerul Apărării. „Ofiţeri şi gentlemani”, câteva sute de cadre sunt bănuite că ar fi deturnat bani alocaţi voucherelor de vacanţă. Nicio campanie, nicio expediţie, niciun raid... strategii naţiei se plictisesc. * Deputatul PSD Alfred Simonis trece deja drept viitorul tartor al partidului.
- 02 Februarie 2020
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Cine să mai priceapă? Premierul anunţă că „alocaţiile şi pensiile vor creşte”, ministrul de Finanţe zice că nu. Apoi, Orban se repliază şi spune că „vor creşte când vor fi bani”. În context, întrebarea „Aveţi bani pentru anticipate, dar nu aveţi pentru copii?” pare una raţională.
- 26 Ianuarie 2020
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Larisa Nădrag, iubita baronului Oprişan, lucrează la ASF, pe post de consilier, şi încasează lunar 20.000 de lei. Întrebat despre această situaţie, şeful pesediştilor din Vrancea, om însurat, de altfel, s-a cam încurcat în iubite. A spus că a lui lucrează la Otopeni.
- 19 Ianuarie 2020
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Guvernele se schimbă, manierele rămân. Un fel de bombă a săptămânii, ştirea că, la iniţiativa personală a premierului, în noua lege a Bugetului, a fost introdus un amendament care îi dă partidului lui Victor Ponta o subvenţie lunară de un milion de lei.
- 12 Ianuarie 2020
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Băsescu zice că Opoziţiei i-ar trebui un candidat unic ca să o bată pe Firea. Nimeni altul, propune fostul preşedinte, decât Nicuşor Dan. Însă ce să te faci că tocmai partidul portdrapel al luptei anti-PSD nu pare deloc interesat de această idee.
- 05 Ianuarie 2020
- Citeste
Pluguşorul 2(0)20
- 29 Decembrie 2019
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, visează la o alianţă cu ALDE. Ehe, vremuri care au fost! Până nu ia apă, Tăriceanu e acum în barca liberală. * Fostul prezidenţiabil Alexandru Cumpănaşu are probleme cu legea. Plătit cu bani frumoşi de SNSPA, autodeclaratul lider al „spartanilor cumpănaşi” nu avea, se pare, diploma necesară încadrării sale la înalta şcoală de studii politice şi administrative.
- 22 Decembrie 2019
- Citeste
Crişana Digitală
