Premierul Orban anunţă „zeci de mii de concedieri” în sectorul bugetar. Ăştia toţi să fie „clienţi politici, iubite şi nepoţi”?! Doar din Ministerul Dezvoltării Regionale pleacă 40% din oameni. Să nu-i zică „eficientizare” şi să fie epurare, că, se ştie, foamea-i mare.
Controverse
Inteligent, independent, impertinent
De Ziua Naţională, cuprins probabil de un răvăşitor patos oratoric, preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a spus, citând aproximativ din Eminescu: „De la Nisa, pân’ la Tisa...”. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Când faci parte din nomenclatura noii democraţii, Europa toată este „ţara” ta.
- 08 Decembrie 2019
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Campania electorală a fost dans de societate faţă de decontul încă în curs la PSD. Până la sfârşitul bătăliei ăsteia pentru „reformarea” partidului s-ar putea să nu mai fie nimic de reformat. Şi, din perspectiva asta, s-ar prea putea ca aceia care spun că PSD nu poate fi reformat chiar să aibă dreptate. În fond, în halul în care a ajuns, partidul ăsta nu mai e decât o gloabă bătrână sau, cum spunea un clasic al stângii, devenit azi liberal, Petrică Roman, „un morman de fiare vechi”.
- 01 Decembrie 2019
- Citeste
Diaspora şi partidul
Niciodată până la alegerile prezidenţiale recent încheiate PSD nu a pierdut la o diferenţă atât de categorică. În acest moment avem cea mai dinamică diaspora din Europa, iar vocea lor trebuie ascultată de politicienii din ţară. Este capabil PSD să se reformeze, sau rămâne captiv unei frăţii naţionaliste agresive şi cu veleităţi penale?
- 25 Noiembrie 2019
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
E clar, Olguţa Vasilescu e urmărită de trecutu-i peremist. Şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă ne-a asigurat că Iohannis se vrea „şef peste un lagăr de concentrare”, România adică. Zici c-ar fi fata lui Vadim. Vorba aia: „Din stejar, stejar răsare...”, din Tribun, tribun mai mare! * Ce mai „dezbateri” am avut! Iohannis şi-a ales invitaţii şi, la rândul lor, ei şi-au ales cu mare grijă cuvintele.
- 24 Noiembrie 2019
- Citeste
Ce ne arată aceste alegeri în care nu s-a întâmplat nimic
Pe parcursul acestor alegeri nu s-a întâmplat, într-adevăr, mai nimic notabil. Dar tocmai acest context relativ calm ar fi putut da tele-experților răgazul necesar ca să se uite puțin nu la ce ascund datele, ci la ceea ce acestea exprimă cu suficientă claritate. Iată câteva exemple cât se poate de banale, care ar trebui să ne pună însă pe gânduri.
- 22 Noiembrie 2019
- Citeste
Dezbatere sau circ, ce ați fi preferat?
Dezbaterea de campanie și conferința de presă de marți a prezidențiabilior Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, întoarse pe toate fețele de presa centrală, nu vor schimba mare lucru în opțiunea de vot a românilor.
- 20 Noiembrie 2019
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Să fim sinceri, după europarlamentare, am râs toţi de Dăncilă şi uite că a făcut figura, e în turul doi. Nu-i stres, iese „teutonul mioritic”, însă nu pe voturile lui, ci (iar!) pe voturile anti-PSD. * Dan Barna a dat-o rău în bârna alegerilor. E sub scorul partidului de la alegerile europene. Candidatul USR este dovada vie că un electorat educat şi implicat nu poate fi păcălit. „La locale facem mai bine”,
- 17 Noiembrie 2019
- Citeste
Filmul mut din turul doi
Rămânem o ţară tristă, plină de umor. Altfel cum se explică faptul că 2.009.045 de români au votat un candidat care îşi dorea să câştige alegerile... de anul trecut?!
- 11 Noiembrie 2019
- Citeste
Inteligent, independent, impertinent
Ura, avem guvern! Dacă încă n-aţi băgat de seamă cât de bine ne merge e numai şi numai vina domniilor voastre. Sigur, o să curgă lapte şi miere! Mai mult, va fi ca la televizor. Adică, dincolo de „sticlă”. * Până să aflăm cine e viitorul preşedinte, trebuie să observăm că Ponta a ieşit din cursă. Ei, sigur, că nici nu a candidat.
- 10 Noiembrie 2019
- Citeste
Crişana Digitală
