Salvarea României rămâne doar un slogan steril pentru cei imatur politic. Plus că luarea unor decizii cu mintea înfierbântată este o caracteristică a „bărbaților de stat” ce populează administrarea țării la cel mai înalt nivel. O populează şi deseori o poluează.

 

Demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății de către primul ministru reprezintă un act legal, constituțional. Las la o parte motivele, care pot fi întoarse pe toate fețele cu argumente pro și contra, dar reamintesc că un Guvern nu este un loc unde se țin consfătuiri, dezbateri sau negocieri politice, ci reprezintă o linie de comandă ierarhică, unde se iau decizii administrative. Șeful este prim-ministrul și acesta poate dispune revocarea unui ministru, iar dacă decizia este contrasemnată și de președinte, povestea este încheiată.

Din păcate pentru ei, dar și pentru noi, Dan Barna și Dacian Cioloș nu au reacționat precum niște bărbați de stat ci doar ca lideri politici frustrați că „nu au fost consultați”, o motivație ridicolă, iar în cazul lui Barna, cred că și mincinoasă. Cei doi au ripostat infantil, reducând o problemă administrativă la una personală – ne-ai eliminat omul, nu te mai susţinem în funcţia de prim-ministru. Culmea, cel pe care l-au acceptat printr-o negociere politică la formarea coaliției de guvernare, pe baza unui program de guvernare unde nu scrie nicăieri că prerogativa constituțională a prim-ministrului de remaniere sau revocare a unui membru din Executiv se suspendă! Dacă în cazul lui Barna lipsa de experiență politică și administrativă să zicem că este explicabilă, nu și scuzabilă, în cazul lui Cioloș lucrurile sunt clare, are experiență politică și administrativă. Reacția vehementă a celor doi era însă necesară ca mesaj pentru electoratul lor, pentru adulatorii lui Vlad Voiculescu din bula virtuală care a luat foc la aflarea revocării.

Spiritele trebuie calmate, dar continuarea discursului inflamant și destabilizator pentru coaliția de guvernare nu mai reprezintă doar infantilism politic, ci de-a dreptul un sabotaj instituțional. În interiorul alianţei USR PLUS, aceştia din urmă insistă pentru ieşirea de la guvernare, dacă nu va fi schimbat şi prim-ministrul Florin Cîţu. Vehemenţa lui Dacian Cioloş, absent în ultima vreme din peisajul politic autohton, are o singură explicaţie: vrea să demonstreze că e cel mai potrivit candidat la şefia noului partid, dat fiind că urmează un congres de fuziune şi alegerea noii conduceri.

În contextul pandemic, această coaliție este condamnată însă la guvernare, deși a devenit clar că nu va reuși să performeze sau să reformeze ceva în sistem. Chiar și prim-ministrul Cîțu a dovedit că nu are anvergura politică pentru funcția deținută, deoarece nu a reușit să găsească formula potrivită pentru a evita scandalul, deși din punct de vedere administrativ a procedat corect. Toate acestea se pot renegocia şi reaşeza în cadrul coaliţiei, nu la Guvern.

În fine, destabilizarea coaliţiei de guvernare în aceste câteva luni cruciale pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus reprezintă un risc electoral imens pentru USR PLUS, dar cei expuşi cu adevărat pericolelor suntem noi, populaţia, care avem alte aşteptări de la guvernanţi. În sistemul sanitar trebuie accelerată vaccinarea şi restabilită încrederea în profesioniştii de aici, zdruncinată teribil de protestele antivacciniştilor alimentate politic şi de tragediile petrecute recent. Guvernanţii au prea multe de făcut şi este inadmisibil să-şi consume energiile într-o luptă a orgoliilor care nu aduce nimic bun. Apropo, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, Uniunea Europeană a pus la dispoziţia ţărilor fonduri pentru achiziţionarea de spitale modulare, prevăzând o supraaglomerare a celor existente. Până în prezent, niciun ministru al Sănătăţii nu a părut interesat de proiect, iar în România nu s-a achiziţionat niciun astfel de spital din fonduri UE. Există în schimb un spital modular în comuna Leţcani, lângă Iaşi, a fost cumpărat din fonduri proprii de CJ Neamţ şi CJ Iaşi, a costat 13 milioane de euro şi zace nefuncţional. În ţara lucrului bine făcut avem penali, dar şi penibili în funcţii publice, un virus transpartinic ce cunoaşte mutaţii periodice, după fiecare alegeri. Ce bun ar fi un vaccin şi la boala asta...