Felix Bănilă a fost propus de către ministrul Justiţiei, ieri, la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), potrivit unui anunţ publicat pe site-ul ministerului.
Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Reamenajarea Dealului Ciuperca, tot în faza SF-ului - Lucrările finale, amânate
Ultima etapă din greaua misiune privind îndepărtarea dezastrului produs de alunecările de teren la Dealul Ciuperca, şi anume reamenajarea peisagistică, va demara doar la finalul verii sau mai degrabă început de toamnă, după ce în luna ianuarie, se preconiza că noul şantier ar putea fi deschis chiar din primăvară. În prezent, este în derulare faza de elaborare a studiului de fezabilitate, după care va urma licitaţia...
- 14 Mai 2018
- Citeste
Funcţionari publici din R. Moldova, la Oradea - Schimb de experienţă
O delegaţie alcătuită din 28 de funcţionari publici din Republica Moldova, raioanele Ungheni şi Nisporeni, s-a aflat luni, în Oradea, pentru un schimb de experienţă în cinci instituţii deconcentrate, în cadrul unui proiect finanţat de Comisia Europeană.
- 14 Mai 2018
- Citeste
Beiușenii au sărbătorit Ziua Națională a Portului Tradițional
Începând din anul 2015, în cea de-a doua duminică a lunii mai este sărbătorită Ziua Națională a Portului Tradițional din România. Conform legii, activitățile desfășurate cu această ocazie pot fi susținute de administrația centrală și locală, iar în organizarea lor se pot implica și fundațiile, asociațiile sau organizațiile neguvernamentale al căror obiect de activitate îl reprezintă promovarea culturii tradiționale.
- 14 Mai 2018
- Citeste
80 de ani de la moartea poetului - Octavian Goga, omagiat la Aleşd
Luna mai a fiecărui an debutează în orașul Aleșd cu manifestări cultural educative organizate de Biblioteca orășenească „Octavian Goga”, sub genericul „Aleșd Zile de Cultură”. O primă manifestare comemorativă a fost dedicată poetului Octavian Goga, patronul spiritual al bibliotecii, organizatoarea manifestării.
- 14 Mai 2018
- Citeste
Şuncuiuş. Copii din zece județe s-au întrecut la educație rutieră - În siguranţă, pe şosele
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Serviciului Rutier și cei si Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost implicați, în perioada 11-13 mai, într-un amplu concurs de educație rutieră, organizat în Șuncuiuș.
- 14 Mai 2018
- Citeste
Liceul Teoretic „Lucian Blaga” a serbat Ziua Şcolii
La jumătatea săptămânii trecute, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și-a sărbătorit patronul spiritual printr-un program foarte variat. În prima parte a zilei a avut loc o festivitate unde au fost premiați elevii merituoși, cei care au obținut rezultate la fazele județene și naționale ale olimpiadelor școlare, alături de ei fiind apreciați profesorii care i-au pregătit.
- 14 Mai 2018
- Citeste
„Unitate și diversitate în UE - Patrimonii Culturale Europene” - Concurs național cu participare internațională
Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia” din Oradea a fost vineri, 11 mai, gazda celei de-a VII-a ediții a Concursului național cu participare internațională „Unitate și diversitate în Uniunea Europeană - Patrimonii Culturale Europene”, în care au fost implicați elevi de diferite vârste din România și de peste hotare.
- 14 Mai 2018
- Citeste
Concurs de anvergură - „Tradiție, moștenire și simțire românească”
Peste 350 copii, îndrumați de 60 cadre didactice și părinți, au fost antrenați în spectacolul concurs „Tradiție, moștenire și simțire românească”, desfășurat joi, 10 mai, în cadrul unui amplu proiect interjudețean, inițiat și derulat de Grădinița Nr. 28 Oradea, alături de partenerii săi.
- 14 Mai 2018
- Citeste
Şedinţa de îndată a CLO - Primăria vrea și Spitalul CFR
Întrunit în ședință de îndată, Consiliul Local Oradea și-a dat vineri acordul de principiu pentru preluarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor. Pentru această propunere au votat doar cei 14 liberali prezenți la ședință, consilierii social-democrați votând împotrivă, în timp ce UDMR s-a abținut.
- 13 Mai 2018
- Citeste


