În aceste zile se lucrează intens pe strada Macului din cartierul Oncea, în vederea asfaltării tronsonului cuprins între strada Ion Bogdan și strada Calea Bihorului.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Sâmbătă, 6 august, la Casa Cultură în Mișcare - Cântecele lăutărești și de petrecere ale românilor
După doi ani de pauză forțată, cauzată de pandemia Covid, s-au reluat întâlnirile și spectacolele în aer liber la Casa Cultură în Mișcare din Parhida, nr. 69.
- 02 August 2022
- Citeste
Bucurie pentru 100 de persoane cu dizabilități - Zi minunată, pe lacul Merita
Ploaia s-a oprit la timp și a răcorit puțin atmosfera, pentru ca luni, 1 august, prima zi din postul Adormirii Maicii Domnului, să fie perfectă pentru a fi dăruită persoanelor cu dizabilități.
- 02 August 2022
- Citeste
Curs de clovni, gratuit, în Oradea - ,,Prieteni pentru un zâmbet’’
Trupa ,,Prieteni pentru un zâmbet’’ caută voluntari care doresc să aducă bucurie copiilor din centrele de zi și copiilor internaţi la Spitalul ,,Dr. Gavril Curteanu’’ din Oradea.
- 02 August 2022
- Citeste
Când începe și se termină școala - Educația în zodia modulelor
Noul an școlar va avea 5 module și 5 vacanțe. Prima zi de cursuri va fi 5 septembrie 2022, iar ultima, 16 iunie 2023, cu excepția elevilor din anii terminali (clasa a VIII-a și a XII-a). Bihorul va avea o vacanță de schi, fixată de Inspectorat în perioada 13-17 februarie.
- 02 August 2022
- Citeste
Astăzi, la Comuniteca - Training gratuit de ascultare activă
Clubul de public speaking și leadership Oradea Toastmasters vă propune astăzi, 3 august, de la ora 19.15, să participați la un training interactiv de ascultare activă, susținut de Dora Cernău. Locul desfășurării va fi Comuniteca.
- 02 August 2022
- Citeste
Joi, 4 august, la Casa Darvas-La Roche - Călătorie în viitor, alături de orădeanul Timmy Ghiurău
Fundația Comunitară Oradea și Centrul Europe Direct Oradea invită bihorenii într-o călătorie în viitor. Alături de Innovation Leader-ul Volvo Cars, Timmy Ghiurău, participanții vor afla ce aduce viitorul în privința mobilității, joi, 4 august, de la 19.00, la Casa Darvas-La Roche.
- 02 August 2022
- Citeste
Tutun de narghilea cu documente falsificate în Vama Borș - Cinci tone confiscate
Cinci tone de tutun de narghilea, a fost reținut de inspectorii vamali din cadrul Autorității Vamale Române împreună cu polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni, de la un cetățean bulgar care erau transportate cu un autotren cu semiremorcă.
- 02 August 2022
- Citeste
Plasticieni „Între teluric și celest”, la Căbești
Este în plină desfășurare Tabăra Națională de Sculptură „Între teluric și celest”, organizată de Asociația Orizont Verde, cu susținere și finanțare din partea Ministerului Culturii, a Primăriei și Consiliului Local ale comunei Căbești.
- 02 August 2022
- Citeste
Facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor din țări non-UE - Propuneri din Bihor
Instituția Prefectului - Județul Bihor a înaintat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Inspectoratului General pentru Imigrări o propunere de proiect cu soluții vizând simplificarea și facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor din țări din afara Uniunii Europene.
- 02 August 2022
- Citeste


