Cum pot fi convertite titlurile de valoare?

M.A., din mediul rural, doreşte să afle cum poate valorifica titlurile de valoare dobândite în baza Legii 10/2001.

Cererile având ca obiect convertirea titlurilor de valoare nominală emise potrivit Legii nr.10/2001 şi nevalorificate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 în cursul procedurilor de privatizare, pot fi depuse la Secretariatul Comisiei Speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor care funcţionează la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din municipiul Bucureşti, adresa Calea Floreasca, numărul 202, sector 1. Este vorba numai de titularii care au intrat în posesia titlurilor de valoare nominală emise de către Ministerul Finanţelor Publice sau, după caz, cesionarii acestora şi nu de persoanele care sunt beneficiarele unor dispoziţii prin care au fost acordate măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală, dar care nu au intrat în posesia acestora. În cazul acestora din urmă, precum şi în cazul persoanelor titulare ale deciziilor/dispoziţiilor/ordinelor prin care au fost acordate celelalte măsuri reparatorii (acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau despăgubiri), semnalăm că pentru valorificarea tuturor pretenţiilor de restituire prin echivalent, decurgând din aplicarea Legii nr. 10/2001, trebuie urmate procedurile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Aceste proceduri, prevăzute de noile reglementări, nu implică participarea sau concursul persoanelor îndreptăţite solicitante, presupune numai transmiterea de către unităţile implicate în soluţionarea notificărilor a tuturor dosarelor în care au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite, în toate cazurile, persoanelor îndreptăţite solicitante un titlu de despăgubire. Titlul de despăgubire va fi comunicat persoanei îndreptăţite şi, după constituirea Fondului Proprietatea, va fi mai apoi convertit în acţiuni la acest fond.

Atribuţiile comitetului executiv al unei asociaţii

J.K., 54 de ani, din mediul urban, întreabă care sunt atribuţiile comitetului executiv al unei asociaţii de proprietari.

Potrivit Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, Comitetul executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, are următoarele atribuţii: a) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere ale asociaţiei de proprietari; b) emite, dacă este cazul, decizii scrise privind reguli pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale şi pentru respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere, precum şi alte decizii ce privesc activitatea din asociaţia de proprietari; c) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi pregăteşte desfăşurarea adunărilor generale; d) reglementează folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea părţilor proprietăţii comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietăţii comune; e) întocmeşte sau propune planuri de măsuri şi activităţi şi urmăreşte realizarea lor; f) supraveghează desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei de proprietari, în mod special situaţia încasărilor şi plăţilor lunare; g) pentru scopul şi activităţile asociaţiei de proprietari, angajează şi demite, încheie şi reziliază contracte; h) îşi asumă obligaţii, în nume propriu sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, privind interesele legate de clădire; i) iniţiază sau apără în procese, în nume propriu sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, interesele legate de clădire; j) stabileşte sistemul propriu de penalizări ale asociaţiei de proprietari pentru restanţele afişate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale; k) avizează documentele asociaţiei de proprietari; l) asigură completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei; m) asigură urmărirea comportării în timp a construcţiei, pe toată durata de existenţă a acesteia; n) gestionează situaţiile excepţionale şi de criză; o) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale. Şedinţele comitetului executiv sunt legal întrunite dacă jumătate plus unu din numărul membrilor săi sunt prezenţi. Aceste şedinţe pot fi convocate de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi, iar deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul de decizii al comitetului executiv.

Martor sub altă identitate?

B.M., 25 de ani, din mediul urban, doreşte să afle dacă o persoană care a fost martor la o infracţiune poate da declaraţii sub o altă identitate decât cea reală, pentru a fi protejată de eventuale răzbunări.

Potrivit Codului de Procedură Penală, dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domicilu ori reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar. Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de către instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei persoane îndreptăţite. Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal care va fi păstrat la sediu parchetului care a efectuat sau supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura. Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată,în condiţii de strictă confidenţialitate. În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.

Riscurile în materia contractului de antrepriză

L.F., 39 de ani, din mediul urban, vrea să ştie cine suportă riscurile în materia contractului de antrepriză.

Potrivit regulilor generale înscrise în Codul Civil, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat de proprietar. În acest sens, articolul 1479 Cod Civil prevede că în situaţia când lucrătorul dă materia, dacă lucrul piere, în orice chip, înainte de a se fi predat, dauna rămâne în sarcina sa. Această dispoziţie se aplică prin faptul că antreprenorul rămâne proprietarul materialelor până la predarea lucrării clientului şi suportă pagubele rezultate din pieirea lor, în calitate de proprietar. Dacă materialele au fost procurate de client, în calitate de proprietar, atunci acesta este cel care suportă riscul pieirii lor. Cu toate acestea, dacă materialele se găsesc în detenţiunea antreprenorului, el având obligaţia să ia măsurile necesare pentru păstrarea lor în condiţii bune, va trebui să facă dovada faptului că pieirea s-a produs fără vreo culpă din partea sa. Riscul contractului este suportat, în toate cazurile, de antreprenor, deoarece s-a obligat pe riscul său şi este debitorul obligaţiei imposibil de executat. Prin urmare, dacă executarea contractului devine imposibilă din cauza cazului fortuit sau forţei majore, antreprenorul nu are dreptul la remuneraţie, deoarece nu a predat clientului rezultatul muncii sale. Clientul va fi obligat să plătească preţul numai dacă a fost pus în întârziere în ceea ce priveşte obligaţia de a recepţiona şi de a lua în primire lucrarea executată. Codul Civil mai precizează că dacă lucrul a pierit din cauza unui viciu ascuns al materialelor procurate de către client, antreprenorul are dreptul să pretindă plata preţului. În acest caz nu mai este vorba de riscuri, ci de suportarea pagubei rezultate din procurarea unor materiale necorespunzătoare. De asemenea, dacă lucrarea executată a pierit fortuit în totalitate sau doar în parte, dar executarea ulterioară (reconstucţia) n-a devenit prin aceasta imposibilă, antreprenorul suportă riscul contractului, în sensul că, deşi a executat lucrarea de două ori, va fi obligat să plătească preţul numai o singură dată. Excepţiile de la această obligaţie sunt cele menţionate mai sus: punerea în întârziere a clientului şi viciile materialelor.