"Ar fi bine să fim mai atenţi la cei din jurul nostru, la nevoile şi suferinţa lor. Noi, românii, am devenit foarte nepăsători, măsurăm totul prin mărimea contului din bancă şi uităm că dincolo nu ducem nimic, iar mergând pe drumul ăsta ne pierdem identitatea ca indivizi şi ca popor. Şi mai uităm că sunt lucruri pe care nu le poţi cumpăra cu toţi banii din lumea asta: sănătatea, viaţa şi iubirea."

 

Zodiac Travel: Ce-i place "racului" Paul Ciuci să facă în vacanţă?

Paul Ciuci: Vacanţele mele sunt, în general, foarte restrictive, în sensul că atunci când este vacanţă pentru toată lumea, noi cam suntem pe baricade. Cel mai mult îmi place somnul de după concerte, leneveala aia grozavă de la amiază, când nu se mişcă nimic, când mă uit la televizor sau citesc o carte. Noi, ca trupă, avem foarte puţine vacanţe în sensul strict al cuvântului, dar când suntem în vacanţă, atunci mergem la noi la mare sau cel mult în Grecia sau Croaţia, adică nu foarte departe de casă.

ZT: Unde vă petreceţi concediul anul acesta?

PC: La mare, pentru că tot suntem prinşi acum cu nişte turnee în zona Constanţei, cu formaţia Phoenix, după care o să-mi iau fetiţa, Vanessa, are 13 ani, şi-o să ne ascundem amândoi într-un loc unde nu sunt telefoane şi unde o să ascultăm Deep Purple, Narcisa Suciu, chestii din astea...


ZT: Dintre ţările vizitate, care v-au plăcut mai mult şi de ce?

PC: Un loc unde am petrecut clipe tare frumoase a fost SUA, am stat acolo o lună jumătate, dar cea mai frumoasă mi s-a părut Spania. Aici, în Arganda del Rey, am fost întâmpinaţi de o comunitate de 16.000 de români şi am stat aproape o săptămână şi nu mai ştiau care cum să ne ducă la ei acasă şi să fim împreuna tot timpul. Mi-a plăcut şi în Cipru, ţara unde am petrecut tot aşa, în mijlocul comunităţii româneşti de acolo, a fost minunat... Ţin minte şi acum, eram în 5 decembrie, erau 24 de grade, iar noi căutam loţiune de plajă...

 

ZT: Oraşul dvs. preferat (situat în afara graniţelor României) este... De ce?

PC: Îţi spun sincer, oraşul meu preferat este oricare oraş din Olanda. Găseşti acolo o atmosferă aşa de liniştită şi de prietenoasă... Olandezii sunt un popor mititel ca populaţie, dar au o inimă foarte mare. Am stat 6 ani în Olanda, dar dacă ar fi să aleg, totuşi, as spune Eindhoven sau Amsterdam.


ZT: Cum v-aţi promova locurile natale, ce aţi recomanda unui turist străin? De ce să vină în Ardeal, la Câmpia Turzii sau la Cluj-Napoca?

PC: Ai atins un punct sensibil. Sunt mândru că sunt născut la Câmpia Turzii, de aici este şi colegul meu de trupă Aurel Vasilescu, şi celebra Virginia Ruzici, şi Andra... Eu aş face promovarea asta foarte simplă: ospitalitatea nu s-a pierdut la Câmpia Turzii, oamenii se ştiu între ei şi sunt foarte prietenoşi. Ştiu, criza a lovit şi oraşul nostru mititel, dar găseşti mereu locuri frumoase de văzut ca să nu mai zic despre salina de la Turda, în care s-au investit nu ştiu câte milioane de euro în programele astea de dezvoltare, şi care e la doar câţiva km depărtare de Câmpia Turzii. Vă dau cuvântul meu că acolo, la 45 de metri sub pământ, s-a construit un mic orăşel, în care aerul este atât de pur şi de minunat încât dacă o să petreci câteva ore acolo, n-o să uiţi niciodată. Sunt un bun agent de turism, da? (râde)


ZT: Ce nu aţi făcut încă, dar v-ar plăcea să faceţi, într-o vacanţă?

PC: M-ar bucura să văd Israelul, aş vrea să văd la faţa locului încărcătura de istorie a unei ţări atât de mici, dar atât de frământată.


ZT: Cel mai spontan lucru pe care l-aţi făcut vreodată în vacanţele dvs. a fost...

PC: Nudismul. (râde cu poftă)


ZT: Dintre amintirile dumneavoastră legate de călătorii sau vacanţe, ce întâmplări hazlii vă trec acum prin minte?

PC: E o amintire faină tare din Croaţia, din oraşul celebru, ştiu băieţii despre ce spun, dar n-am s-o zic, că-i deocheată (râde).

Altă întâmplare... eram în Toronto, Relu făcea baie şi a uitat de senzorii de fum din casă. A lăsat uşa deschisă la baie şi a făcut atâta abur de au început să vină pompierii. (râde)


ZT: Aţi fost o viaţă prin turnee, cum v-au îmbogăţit viaţa călătoriile profesionale?

PC: E un dar de la Dumnezeu să faci ce-ţi place şi să-ţi câştigi existenţa. Experienţa noastră de viaţă este foarte profundă, cunoşti oameni, locuri diferite, chestia asta te schimbă. Hai să-ţi zic o chestie foarte sinceră: noi, Compact, eram foarte îngâmfaţi înainte de '89, dar plecatul în America, unde am întâlnit valori fantastic de mari, vorbesc aici de meseria noastră, de muzică, apoi cântatul în Germania, Franţa, Italia, unde am cunoscut chitarişti atât de valoroşi - toate astea ne-au făcut să ne revizuim atitudinea. Am devenit mai modeşti - lucru care nu este deloc rău - şi sigur am devenit mai disciplinaţi în felul în care ne prezentăm pe scenă, mai profesionişti.


ZT: Că tot vorbeam despre turnee, povestiţi-ne despre turneul Compact - Cântec pentru prieteni - 2010. Câte concerte aţi susţinut până acum?

PC: Efortul ăsta a urmat unei decizii pe care am luat-o toţi patru, de comun acord. "Mai avem ce cânta, mai avem ce căuta pe piaţa rock din România?" - asta era întrebarea principală. Aveam un singur lucru de făcut ca să aflăm răspunsul: să împachetam lucrurile, să plecăm în ţară şi să cântăm "pe bilete". Orice meserie este plătită, aşa că am pus un preţ deloc exagerat şi am zis aşa: dacă fanii noştri plătesc să ne vadă şi să ne asculte atunci înseamnă că noi mai avem ce face. N-am avut niciun sponsor, ne-a ajutat în promovare doar Magic FM. Din 22 de concerte, n-am anulat niciunul, ba mai mult, am avut o capacitate ocupată medie de 85%. Pe site-ul nostru, www.trupacompact.ro, am mulţumit tuturor celor care au cumpărat bilet şi au venit la concertele noastre. Ca să trag o linie, am descoperit că lumea vine bucuroasă să ne vadă şi am mai descoperit, cu bucurie, că există două generaţii de fani Compact.


ZT: Citeam că între 1982 şi 1986 aţi susţinut, împreună cu Compact, între 100 şi 400 de concerte anual. Sunteţi un bun maratonist... Amintiri?

PC: Ooo, Doamne, dar amintirile astea sunt atât de multe că nu ne ajung 20 de reportofoane ca să le înregistrăm. A fost o perioadă frumoasă...

 

ZT: Compact este una dintre puţinele trupe româneşti care a participat, înainte de 1989, la turnee în străinătate. Aţi fost, de exemplu, în 1985, la Dresda, unde se ţinea cel mai important festival rock destinat ţărilor din blocul comunist. Povestiţi-ne despre premiul de popularitate pierdut "la mustaţă"...

PC: Pentru acel festival ne-am pregătit cu o piesă de-a unei trupe germane, am repetat cam două luni ca să pronunţăm cuvintele cât mai corect. Am ajuns acolo, am cântat, oamenii ne aplaudau, ieşise foarte bine. Noi nu ştiam că premiul se dă după intensitatea aplauzelor publicului, iar Teo, săracul, zice: "hai, gata, am gătat cu cântatul, hai să merem", iar noi am plecat de pe scenă şi am pierdut pentru o secundă-două de aplauze Marele Premiu de Popularitate. Am luat, totuşi, un premiu de consolare.


ZT: Ce alte preocupări mai aveţi, în afară de muzică?

PC: Îmi plac ENORM filmele, indiferent că-s mai slăbuţe sau că-s de Ursul de Aur, Palm D'Or sau de Oscar, îs nebun după filme.


ZT: Am citit recent că scrieţi o carte despre viaţa dvs., v-aţi decis deja asupra numelui - "Compact". La ce să ne aşteptăm?

PC: Cartea pe care o scriu este în laptopul meu sub forma unor pagini care nu-s puse în ordine. Nu este o carte despre trupa Compact, ci una care adună gândurile, observaţiile şi amintirile mele.

 

ZT: Aţi afirmat într-un interviu recent că pentru dvs. a fost foarte important să învăţaţi că trebuie să dăruieşti ca să primeşti... Se mai transmite din generaţie în generaţie această învăţătură, acest îndemn, sau lumea s-a schimbat?

PC: Eu îi spun mereu lucrul ăsta Vanessei, fetei mele, şi-aş vrea să înveţe asta mult mai repede decât am învăţat eu. Ca orice om, am făcut şi eu greşeli, şi ştiu că dacă aş fi învăţat mai devreme să fiu generos, cred că viaţa mea era altceva.


ZT: Care este lucrul pe care aţi vrea cel mai mult să îl vedeţi schimbat la oameni?

PC: Ar fi bine să fim mai atenţi la cei din jurul nostru, la nevoile şi suferinţa lor. Noi, românii, am devenit foarte nepăsători, măsurăm totul prin mărimea contului din bancă şi uităm că dincolo nu ducem nimic, iar mergând pe drumul ăsta ne pierdem identitatea ca indivizi şi ca popor. Şi mai uităm că sunt lucruri pe care nu le poţi cumpăra cu toţi banii din lumea asta: sănătatea, viaţa şi iubirea. Aş vrea să văd multe lucruri schimbate aici.


ZT: Care a fost cel mai bun sfat primit pe care, totuşi, nu l-aţi urmat niciodată?

PC: Am o vorbă care conţine mult adevăr şi care îmi place tare mult: "să nu ne mai certăm că nu mai avem timp să ne împăcăm". Dacă tot ne simţim bine unul cu altul, de ce să nu mai lăsăm din orgoliile şi ambiţiile noastre? Închizi uşa casei tale şi nu ştii cine-o s-o deschidă în locul tău...

E mare lucru să fim mai buni!