„Ghinion!”, cum ar spune unul devenit deja clasic în politică. Conform unui sondaj de opinie, toți oamenii politici pe care românii și i-ar dori președinte: Bolojan, Paleologu, Koveși etc. nu candidează. Așa stând lucrurile, am putea spune că oferta lasă serios de dorit. „Capitalism de cumetrie”, vai și-amar democrație! Dar, stați așa! Pe lista celor doriți de popor mai apar unii ca: Dan Diaconescu, Tzancă Uraganu sau Fuego. La așa ofertă, așa companie! * Duminica trecută, în drum spre biserica din centrul Sibiului, fostul președinte a fost surprins dând pomană unui nevoiaș. Iohannis e mai omenos „pe persoană fizică”, decât era mai înainte, ca președinte. De unde se vede, încă o dată, că rolul nu i s-a potrivit deloc. * Există alternativă sau, altfel spus, nu toți sunt fani Bolo. Uite, de pildă, prezidențiabilul Daniel Funeriu zice că nu-i. Dacă ar ajunge președinte, ar avea el altul mai bun... Bum, bum! Pe Ciolacu. Se poate, zău, și mai rău. * Pe cine?! Pe ăla, despre care fostul președinte Băsescu zice că e atât de meschin încât a fost în stare să ordone anularea alegerilor de anul trecut, fiindcă n-a ieșit el președinte?! Ei bine, acum – mai ales că nici nu mai candidează – să-l vedeți, recidivează. Ați votat? S-a anulat! * Dacă niște (r)români au mâncat sau nu lebede, la Viena, încă se discută. Dar să mergi la ușa regelui Charles, cum a făcut un cor penticostal din Timișoara, și să-i cânți omului, bolnav de cancer: „Timpu-i aproape trecut, cu viața ta ce-ai făcut?”, e fix ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. * Na, că s-a spart! Mă rog, s-a ciobit, „Pe ici pe colo, prin părțile esențiale”. Despre coaliția pro-europeană e vorba. În lipsa unei bune părți ale parlamentarilor PSD, PNL și UDMR, plecați pe semne în campanie, suveraniștii și-au trecut în palmares adoptarea moțiunii de cenzură împotriva ministrului Muncii. Deși a plâns, ca și cum ar face-o, Simona Bucura Oprescu nu pleacă de la comanda ministerului. Deocamdată. Poate după alegeri și de-odată cu tătucul ei politic, Marcel Ciolacu. * Hai că, de data asta, ne-am scos pârleala. Am avut dezbateri prezidențiale cât să ne ajungă trei cincinale de aici înainte. Și pâine (de bine de rău) și circ. Căcălău! * Mă rog, formula n-a fost tocmai completă. Simion s-a recuzat... de câte ori a apucat. Cum două dintre cele trei dezbateri s-au desfășurat la Cotroceni, am putea crede că nu-i place palatul. Dar nu e nici pe departe așa. Simion a explicat că nu participă la dezbateri fiindcă alegerile din iarna anului trecut au fost anulate, iar cele de acum ar fi, vezi Doamne, ilegale. Atunci de ce candidează?! Cum s-ar spune s-a făcut complice sau, cum se mai zice, pentru el, „Scopul scuză mijloacele”?! Și dacă, Doamne ferește!, ajunge președinte, tot ilegitim se va considera? * Fiind ușor stresat, după cum el însuși o mărturisea, președintele interimar a ieșit să se plimbe prin grădina Cotrocenilor. Ilie Bolojan a dat aici peste 13 grădinari, la adresa cărora a avut numai cuvinte de laudă. Totuși, treisprezece oameni, pentru 13 hectare, nu e cam mult? Nițel beton și niște preavize parcă s-ar cere. „Nu trageți în pianist”, e doar o părere. * Hai că au avut și dezbaterile partea lor savuroasă. Să-i vezi pe suveraniști luându-se de cap nu-i lucru de ici-colea. Ponta s-a deranjat pentru o dezbatere, din care n-a ieșit deloc bine, doar ca să-i spună lui Simion că-i „un cârlan laș” și, pe deasupra, nepregătit. Că, vorba unui alt „clasic”, „nici nu știți ce pierdeți”. * Șoc, șoc și Șoșo! Un deputat SOS a anunțat publică că el va vota cu Crin Antonescu. Da, Gușă jr. nu votează nici el cu Simion. De ce? Probabil, de ciudă. * Angajații Agenției Funcționarilor Publici primesc (și ei?!) sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă. Vă dați seama în ce hal au ajuns funcționarii publici din țara asta, dacă cei care le coordonează activitatea primesc asemenea sporuri?! E cumva ca și cum ai lucra cu ciumați, cu zurlii? Nu, e doar o rentă pitită, de stat plătită. Unul din multele beneficii ascunse care secătuiesc bugetul sărmanei noastre țări. * Dacă n-ați votat cu John-Ion Banu Muscel, sigur, nu aveți dileme hamletiene și nici măcar nu gustați genul. Independentul s-a întrebat, în direct și la oră de maximă audiență pe micile ecrane, ce caută el în cursa pentru funcția de președinte al României. „Întrebarea îmi e adresată mie însuși. Ce caut eu aici? (...) Asta e întrebarea către mine și n-am de gând să vă răspund”. John-Ion e un fel de nea Spirache al zilelor noastre. E nostim rău, zău! Să-l fi votat era minunat. N-o duceam mai bine, dar ne-am fi distrat. * A avut și Crin Antonescu momentul său de „glorie”. Candidatul partidei pro-europene i-a spus unei jurnaliste că e „Așa de tânără, așa de de...”. Atât le-a trebuit sensibililor. Șo pe el, măăă! Să fim serioși, ce nu știați?, zău?! Crin nu e decât un produs tipic al sistemului, împachetat în glazură europeană căruia, din când în când, îi mai pușcă mârlănia pe la cusătura sacoului. Hai, pe bune, ce ați ales, răul cel mai mare sau răul cel mai mic? * Cineva, un nebun de bună seamă sau unul care a ținut morțiș să influențeze cotele caselor de pariuri. Deci, unul ar fi pariat 40.000 de euro că Victor Ponta va fi noul președinte al României. Când n-ai ce face cu banii... * Președintele interimar a făcut, cu două-trei zile înainte de alegeri, niște numiri de consilieri. Ăștia nu apucă nici să ia un salariu întreg de la Cotroceni, că va și veni titularul de drept. Vor putea, cel mult, să-și treacă funcția în CV. În ceea ce privește numirea Anei Birchall, la Departamentul pentru Politică Externă, Parteneriate Strategice și Români de Pretutindeni a Cotrocenilor părerile sunt împărțite. Unii spun că e o „specialistă”, alții zic că e un fel de premiu fiindcă, de data asta, d-na Birchall n-a mai candidat la prezidențiale. * Cică ăștia crescuți cu internet în loc de țâță cred că, la 1 Mai, sărbătorim grătarele și socializarea. Prefect! Oricum, în lumea lor, până și munca e ceva care se întâmplă virtual. * Vorba unui alt clasic, pe care nu îți e rușine să-l citezi: „Ceea ce începe prost, se va termina și mai prost”, se potrivește de minune alegerilor noastre. Campania s-a încheiat urât. Decisă, cu orice preț, să se răzbune pe Nicușor Dan, fiindcă i-a furat partidul, Elena Lasconi a făcut publice niște imagine de la o presupusă întâlnire a primarului de București cu Victor Ponta și Florian Coldea, fostul nr. 2 din SRI. Dan a depus plângere împotriva fostei colege de partid, pentru „înșelăciune și fals informatic”. Nuanța, care pare să le fi scăpat unora, e că Nicușor Dan însuși a recunoscut că s-a întâlnit cu Coldea, o dată. Sau odată... * AUR a sesizat Avocatul Poporului: „Milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot”. De când să se fi strâns „milioane”, într-o țară din ce în ce mai mică? Apoi, mă rog, în epoca post-adevăr, de ce n-ar vota și răposații. Și, mai ales, cu ce i-ar deranja asta pe suveraniști, când defuncții, se știe, sunt cei mai legați de glie?! * Cinci cadre ale unei unități militare din Sibiu au fost arestate pentru furt de combustibil și alte bunuri. Hooo, că gestul militarilor a fost unul profund patriotic! Dacă vin rușii, ideea nu e să dăm bir cu fugiții, faptă dezonorantă pentru care armata ar avea nevoie de benzină, ci dimpotrivă, să rămânem pe poziții. „Pe-aici nu se trece!”. Să nu vi se-aplece... * În acest timp, statul luptă din greu cu deficitul bugetar. SRI va crește, cu peste 50%, salariile agenților săi, în timp ce serviciul va face și noi angajări. Desigur, toate aceste măsuri se impun, după ce SRI și celelalte instituții de „intelligence” au eșuat atât de lamentabil la alegerile trecute, când ne-am trezit cu Georgescu aproape titular la Cotroceni. Dar, vă mai amintiți de vorba aceea: „Nu-i pentru cine se pregătește...”. Uite o inițiativă a actualei puteri care îi place și lui Simion. Beton! * Părintele orădean Ciprian Mega a fost caterisit. Desigur, el nu recunoaște decizia tribunalului episcopal și face pe victima. Omul, o spune chiar el, trăiește în realitatea artistică a viitoarelor sale creații cinematografice. Cum s-ar zice, în cazul său, filmul bate viața. Și slujirea și povața! * Americanii ne-au luat viza! De fapt, nici nu ne-au lăsat să ne bucurăm de ea. Înaintea scrutinului din iarnă, ridicarea vizelor părea că vine că un premiu din partea administrației Biden.  Acum e, în mod clar, o pedeapsă din partea lui Trump. De ce? Pentru anularea alegerilor, vor spune mai cu seamă suveraniștii, frecându-și mâinile de satisfacție, pentru acest pustiu de bine pricinuit adoratei lor patrii. Ponta, Simion, Șoșoacă, să vă f...teți prietenii! Dar situația nu-i disperată. Ciolacu a și ridicat steagul alb, dând semnale că e gata să negocieze. În termenii noului imperialism economic, rămâne de văzut cât o să ne coste... aurul de la Roșia Montană, gazele din Marea Neagră sau rezervele de magneziu de la Budureasa? * 

Krav Mega