Premierul israelian, Ehud Olmert, a avertizat că Israelul va reacţiona în mod "sever şi disproporţionat" la tirurile de rachete palestiniene din Fâşia Gaza, în pofida unui armistiţiu intrat în vigoare la 18 ianuarie, relatează AFP.
Premierul israelian, Ehud Olmert, a avertizat că Israelul va reacţiona în mod "sever şi disproporţionat" la tirurile de rachete palestiniene din Fâşia Gaza, în pofida unui armistiţiu intrat în vigoare la 18 ianuarie, relatează AFP.
Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a fost întronizat ieri, la Catedrala Hristos Mântuitorul, la conducerea unei Biserici ortodoxe aflată în dezvoltare de la sfârşitul regimului sovietic, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, relatează AFP.
Preşedintele american Barack Obama a demarat deja, de câteva luni, dialogul la cel mai înalt nivel cu Iranul şi Siria, într-o manieră discretă, prin intermediul specialiştilor echipei sale de tranziţie, potrivit organizaţiilor care au monitorizat aceste contacte, relatează AFP.
Milioane de irakieni au votat sâmbătă, sub strictă supraveghere, pentru a alege Consiliile provinciale, în cadrul unui scrutin-test pentru stabilitatea ţării după ani de violenţe, dar rezultatele definitive nu vor fi cunoscute decât peste câteva săptămâni, relatează AFP.
Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a oferit detalii despre viaţa sa personală, despre presiunile funcţiei pe care o deţine şi a dezvăluit cel mai mare defect al său, relatează Moscow Times în ediţia electronică.
Un diplomat american a intentat o acţiune în justiţie împotriva numirii în postul de secretar de Stat a lui Hillary Clinton, apreciind că această numire este neconstituţională, a anunţat joi Judicial Watch, asociaţia de avocaţi care îl reprezintă, relatează AFP.
Liberalii de extremă stângă, reprezentând opozanţia rusă, organizează azi o serie de manifestaţii la Moscova şi în alte oraşe, în cadrul unei "zile a dezacordului", solicitând în principal demisia premierului Vladimir Putin, relatează AFP.
Preşedintele Traian Băsescu face, luni şi marţi, o vizită stat în Ungaria, la invitaţia omologului său, László Sólyom, cu care va discuta, printre altele, despre protecţia minorităţilor şi securitatea energetică, şeful statului urmând să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai minorităţii româneşti.
Într-un cotidian israelian a apărut publicat un document din care ar reieşi că israelienii sunt foarte aproape de o înţelegere istorică cu palestinienii.
