Israelul avertizează că va reacţiona "sever" la tirurile de rachete din Fâşia Gaza
Premierul israelian, Ehud Olmert, a avertizat că Israelul va reacţiona în mod "sever şi disproporţionat" la tirurile de rachete palestiniene din Fâşia Gaza, în pofida unui armistiţiu intrat în vigoare la 18 ianuarie, relatează AFP.
"Am spus că, în cazul unor tiruri de rachete asupra sudului ţării, va exista o replică israeliană disproporţionată", a declarat Olmert ieri, la începutul Consiliului de miniştri săptămânal. "Am dat instrucţiuni armatei, prin intermediul ministrului Apărării, să pregătească o replică israeliană adaptată circumstanţelor, iar această ripostă va interveni la momentul, locul şi în modul pe care le vom alege", a adăugat el. "Nu vom accepta să revenim la vechile reguli ale jocului şi vom acţiona în aşa fel încât să terminăm cu tirurile neîncetate care împiedică revenirea la o viaţă normală pentru locuitorii din sudul ţării", a mai spus Olmert. Patru rachete lansate de combatanţi palestinieni din Fâşia Gaza au explodat ieri în sudul Israelului, fără a provoca victime sau pagube, potrivit unui nou bilanţ al armatei israeliene. De la intrarea în vigoare a armistiţiului care a pus capăt ofensivei israeliene, soldată cu peste 1.330 de morţi palestinieni şi care a devastat Fâşia Gaza în perioada 27 decembrie-18 ianuarie, cel puţin şapte rachete au fost lansate asupra Israelului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.