Circa 100 de manifestanţi protibetani s-au reunit ieri, la Davos, pentru a protesta faţă de participarea premierului chinez, Wen Jiabao, la Forumul economic mondial (WEF), care s-a deschis în Elveţia, relatează AFP.
Circa 100 de manifestanţi protibetani s-au reunit ieri, la Davos, pentru a protesta faţă de participarea premierului chinez, Wen Jiabao, la Forumul economic mondial (WEF), care s-a deschis în Elveţia, relatează AFP.
Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad a fost ales ieri patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, preluând astfel conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse, a anunţat Conciliul episcopal, citat de AFP.
Trupe israeliene au pătruns ieri după-amiază în sectorul de sud al Fâşiei Gaza, la est de Khan Younes, au declarat martorii oculari, citaţi de AFP.
Premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, a cerut Uniunii Europene (UE) să asigure fonduri de 200-300 milioane de euro pentru construcţia gazoductului Nabucco, proiect prin care se încearcă reducerea dependenţei Europei de importurile de gaze naturale ruseşti, transmite AFP.
Dick Marty, fostul raportor al Consiliului Europei privind activităţile CIA, a amintit că ţări europene, în special România şi Polonia, au colaborat în cadrul programului CIA de transferare a suspecţilor de terorism, "un motiv pentru primirea deţinuţilor eliberaţi" de SUA, relatează AFP.
Consiliul pentru alegerea noului patriarh al Rusiei s-a deschis ieri, la catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, după moartea în decembrie a lui Aleksei al II-lea, relatează AFP.
Parlamentul din Muntenegru a decis luni seară dizolvarea sa, permiţându-i astfel preşedintelui Filip Vujanovici să convoace alegeri legislative anticipate, într-un moment în care ţara speră să progreseze în perspectivele sale europene, relatează AFP.
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că a sosit momentul ca israelienii şi palestinienii să se întoarcă la masa negocierilor, trimiţându-l totodată pe noul său emisar pentru Orientul Mujlociu în regiune, relatează AFP.
Trei persoane au fost ucise şi alte două rănite, în noaptea de luni spre marţi, de persoane înarmate care au deschis focul asupra vehiculului lor, în cartierele defavorizate din nordul Marsiliei, în sud-estul Franţei, au declarat surse din poliţie, citate de AFP.
Printre primele măsuri luate de noul preşedinte al SUA, Barack Obama a fost închiderea bazei de detenţie de la Guantanamo. Măsura va intra în vigoare efectiv peste un an, iar de acum încolo toţi prizonierii vor fi intregaţi doar în condiţii prevăzute de termeni stricţi şi în conformitate cu convenţiile internaţionale, fiind astfel asimilaţi prizonierilor de război dintr-un conflict clasic.
