Preşedintele Traian Băsescu face, luni şi marţi, o vizită stat în Ungaria, la invitaţia omologului său, László Sólyom, cu care va discuta, printre altele, despre protecţia minorităţilor şi securitatea energetică, şeful statului urmând să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai minorităţii româneşti.

Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale între cei doi şefi de stat, precum şi întrevederi ale şefului statului cu preşedintele Parlamentului Republicii Ungare şi cu şeful Guvernului de la Budapesta, informează Preşedinţia. "Vizita de stat a preşedintelui Traian Băsescu în Republica Ungară exprimă voinţa comună a celor două state de a consolida relaţiile lor de cooperare şi urmează vizitei de stat pe care preşedintele László Sólyom a efectuat-o în România în februarie 2007. Pe agenda discuţiilor celor doi omologi se vor afla chestiuni de interes comun, precum protecţia minorităţilor naţionale, securitatea energetică, cooperarea dunăreană sau situaţia de securitate în Orientul Mijlociu. Pentru cea de-a doua zi a vizitei de stat, programul prevede întâlniri ale preşedintelui României cu reprezentanţi ai minorităţii româneşti din Republica Ungară", se arată într-un comunicat remis, ieri.