Opţiunea M1SS permite companiilor să se înregistreze, să depună declaraţii şi să plătească TVA datorată "Statului Membru de Consum” prin intermediul portalului web pus la dispoziţie de către „Statul Membru de Înregistrare".

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor informează contribuabilii că, potrivit Ordinului ANAF nr. 3737/2016, persoanele impozabile nestabilite în Uniunea Europeană pot utiliza, în condiţiile prevăzute la art.314 din Codul Fiscal, un regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Uniunea Europeană, regim denumit în continuare regim non-UE. Persoanele impozabile care aplică regimul non-UE vor primi pe cale electronică un  cod special  de TVA (utilizând formatul EU xxxyyyyyz). Persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România sau, în cazul în care nu au sediul activităţii economice în Uniunea Europeană, dispun de un sediu fix în România, pot utiliza un regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în statele membre UE de consum, dacă persoanele impozabile nu sunt stabilite în aceste state membre, regim denumit în continuare regim UE. Regimul UE poate fi utilizat şi de către persoanele impozabile care nu au sediul activităţii economice în UE, dar dispun de mai multe sedii fixe în Uniunea Europeană, în cazul în care au un sediu fix în România şi aleg România ca stat membru de înregistrare. Persoanele impozabile trebuie să respecte respectiva decizie în anul calendaristic în cauză şi în următorii 2 ani calendaristici. La data începerii operaţiunilor taxabile, persoana impozabilă care optează pentru utilizarea  unuia din regimurile speciale menţionate trebuie să depună o declaraţie de începere a activităţii la Fiscul competent, în situaţia în care România este stat membru de înregistrare. Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană care optează pentru utilizarea regimului non-UE trebuie să depună şi o declaraţie prin care se confirmă că persoana nu este înregistrată în scopuri de TVA în Uniunea Europeană. În situaţia în care România este stat membru de înregistrare, declaraţia de începere a activităţii se completează şi se depune, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de ANAF, secţiunea  INFO UE, Opţiunea Mini One Stop Shop (M1SS). Utilizarea M1SS este opţională şi se adresează atât companiilor cu sediul activităţii în UE (regim UE) cât şi celor stabilite în afara UE (regim non-UE). Semnarea declaraţiei se realizează prin utilizarea certificatului digital calificat, emis în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată. Persoana impozabilă care aplică regimurile speciale NON-UE sau UE, depune la Fisc, pe cale electronică, o declaraţie specială de TVA pentru fiecare trimestru calendaristic, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii în perioada de raportare, în termen de 20 de zile de la încheierea trimestrului, declaraţie care se întocmeşte în euro. În cazul în care prestările de servicii se plătesc în alte monede se va folosi, la completarea declaraţiei, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în aceiaşi zi. O ultimă precizare: trmenul de plată a  TVA este de 20 de zile de la încheierea trimestrului şi coincide cu termenul de depunere a declaraţiei speciale de TVA- prin Formularul 399.