Continuăm cu partea a doua a interviului cu Pr. Dr. VASILE MIHOC, Profesor de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie „ Andrei Şaguna " din Sibiu

Cum se ştie în 1946 un beduin pe nume Muhammad-ed-Dib din întâmplare va descoperi ceea ce se va numi Peştera unu de la Qumran (1Q), o peşteră în care s-a descoperit o comoară de manuscrise. Când aceste manuscrise au ajuns în mâinile specialiştilor s-a derulat o întreagă aventură pe care nu o pot reda aici. Când marii specialişti şi-au dat seama de valoarea lor s-a întreprins o cercetare amănunţită a zonei. Când beduinii şi-au dat seama de valoarea descoperirilor, ei înşişi au început să caute aşa încât s-a desfăşurat paralel o operă de căutare de către beduini şi de către cercetători, operă care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani. Beduinii s-au dovedit mereu mai norocoşi decât specialiştii. Rezultatul căutărilor a fost descoperirea în unsprezece peşteri unele chiar foarte distanţate de Qumran, a trei categorii de manuscrise.
În prima categorie avem „Manuscrisele biblice" sau „Fragmente de manuscrise biblice". Trebuie să spun că multe din aceste manuscrise sunt fragmentare, dar s-au păstrat câteva şi integral. Aceste manuscrise biblice sunt importante din două puncte de vedere. În primul rând pentru că ele sunt o mărturie a textului biblic. Până la această descoperire noi posedam manuscrise la textele Vechiului Testament foarte târzii, dinspre anul 1000 încoace. Practic prin această descoperire automat ne-am apropiat de originale cu 1000 de ani, ori aceste manuscrise au dovedit că textul biblic s-a păstrat foarte bine, că pe parcursul celor 1000 de ani nu s-a alertat mai deloc, deci avem o foarte importantă mărturie despre textul original. În al doilea rând avem o mărturie despre canonul biblic. Manuscrisele acestea ne dovedesc că în epoca în care au fost ele redactate (sec. II î. Hr.-sec. I d. Hr.), deja canonul Vechiului Testament era practic încheiat. Între aceste manuscrise sunt cărţi din tot Vechiul Testament în afară de cartea Estera. Tot aici amintim şi manuscrisele unor „Apocrife biblice", „Apocrife iudaice" care în majoritate erau cunoscute şi din alte izvoare şi deci nu prezintă o valoare deosebită.
A doua categorie de cărţi este de „Comentarii la cărţile biblice" . Cel mai bine păstrat şi cel mai vestit dintre acestea este aşa numitul „Peşer la Habacuc" (Comentariul la Avacum). În „Habacuc" de fapt esenienii văd nişte apropieri cu situaţia lor, de aceea ei comentează cu predilecţie această carte.
A treia categorie de manuscrise o constituie „Scrierile proprii sectei", scrieri care nu ne-au fost cunoscute până la această descoperire şi care dau mărturie despre ce a fost secta, care a fost organizarea ei, care erau ţelurile ei, care era teologia ei. Deci ele prezintă o noutate foarte importantă pentru specialişti. Între aceste scrieri specifice sectei în primul rând trebuie să o amintim pe cea numită Regula Comunităţii (Serec), care ne prezintă modul cum era organizată comunitatea, cum se intra în comunitate, datoriile membrilor, cum era structurată ierarhic comunitatea. A doua este aşa numita Regulă de război (Milhamah). Iniţial specialiştii când au descoperit manuscrisul l-au intitulat: Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului , pentru că apare acolo un dualism foarte caracteristic sectei şi fiii luminii sunt puşi în opoziţie cu fiii întunericului. Se trasează de fapt un adevărat program de bătălie pentru cucerirea Ierusalimului şi pentru restaurarea cultului în puritatea lui iniţială. O altă scriere importantă este Cartea de Imne a sectei (Hodaiot). Cuprinde imne inspirate din Psalmi, de tipul Psalmilor Bibliei, desigur cu elemente specifice sectei.
Acestea sunt cele trei categorii de manuscrise eseniene descoperite la Qumran. Fac această precizare pentru că atunci când vorbim despre manuscrisele de la Marea Moartă trebuie să avem în vedere un cerc încă şi mai larg de scrieri. Alături de aceste trei tipuri de scrieri de care am amintit, sunt o serie de descoperiri la Masada din vremea răscoalei lui Bar Kochba şi o descoperire dintr-o peşteră din Wadi Murabat, tot în deşertul lui Iuda, cu documente private şi cu documente ale lui Bar Kochba, dar şi cu documentele unei nobile doamne, care le-a ascuns acolo şi nu le-a mai ridicat.
- Cum reflectă aceste scrieri lumea iudaică?
-Prin aceste manuscrise noi putem cunoaşte ceva mai bine lumea iudaică în care a activat Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. Mai ales de aceea sunt foarte importante pentru noi creştinii şi pentru cercetătorii biblici aceste manuscrise. Ele ne spun desigur multe despre sectă. Ne spun cum era organizată secta. Secta cunoştea -ne spune Iosif Flaviu- şi membri căsătoriţi, dar gruparea de la Qumran era o grupare eseniană în care toţi membrii bărbaţi trăiau în castitate, deci nu erau femei acolo. Se intra în comunitate făcându-se mai întâi o ascultare de un an, apoi un noviciat de doi ani şi numai la sfârşitul acestei perioade de încercare, deci trei ani cu totul, era admis candidatul respectiv la mesele comunitare, după ce se depuneau nişte jurăminte înfricoşătoare. În primul rând îşi lua angajamentul să cinstească după cuviinţă pe Dumnezeu, să se poarte cu dreptate faţă de oameni, să nu înşele pe nimeni, să-i apere pe cei drepţi şi să-i deteste pe cei răi. Se angajează de asemenea să se supună superiorilor, să nu mintă, să nu fure şi totodată se angajează să nu divulge secretele comunităţii. Aflăm tot din aceste manuscrise că această comunitate era structurată ierarhic, cu superiori . Se vorbeşte despre Învăţătorul Dreptăţii, un personaj cam enigmatic. (va urma)