Sătui ca numele lor să ţină prima pagină a ziarelor şi obosiţi să fie mereu daţi ca exemplu negativ, angajaţii Primăriei Oradea au decis să filtreze orice informaţie menită să scoată la iveală traiul acestora pe banii publici.

Procentul nu a fost însă suficient de usturător pentru ca liderului clujean să i se aplice corecţia obişnuită perdanţilor de rând. Şeful lui Rus, Mircea Geoană, a motivat atunci, cam aiuritor, că "Ucu" e vicepreşedinte, e personalitate, a avut probleme de sănătate şi a lăsat, în general, impresia că îl va apăra până la Dumnezeu şi o palmă mai sus pe cel care i-a dat un brânci de nădejde în funtea partidului.

PD-L a apărut repejor, în viteza obişnuită de înghiţit-mestecat-digerat a unui partid mic, trufanda, de către un partid mare, care nu a făcut cine ştie ce eforturi de asimilare şi nici nu pare să fi apreciat peste măsură gustul "comasării prin absorbţie".

Alegerile generale de anul viitor par a fi descătuşat deja unele energii în cadrul filialei PSD Bihor. Cum exponenţii acestor "resurse" nu au încă curajul să înfrunte direct conducerea aleasă a PSD Bihor, se încearcă tot felul de tertipuri pentru a-l determina pe Mihai Bar să renunţe.

Mai cu trudă şi suspans decât succesorul Papei de la Roma, iată primarul Oradiei a fost şi el desemnat, după lupte "seculare", care au durat mai bine de... o săptămână. Despre faţa văzută şi cele (multe) nevăzute ale acestui eveniment, unic în România postdecembristă, şi protagoniştii săi s-ar putea scrie o carte, mai groasă decât "Demonii" lui Dostoevschi.

Un alt personaj pitoresc al vieţii politice bihorene, care s-a bucurat de-a lugul carierei sale de un bun renume ce i-a deschis larg pungile cu banii publici, este Gavrilă Ghilea, actualmente vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Indiferent de cine se afla la guvernare, Ghilea a ştiut să se adapteze rapid doctrinelor politice şi principiilor acestora, neavând nicio problemă în a trece de la stânga spre dreapta spectrului politic.

Ne întrebăm cum au fost posibile marile dezastre ale istoriei, cum au ajuns să se bată pe viaţă şi pe moarte zeci de popoare şi să curgă fluvii de sânge pe trupul lumii. Ceea ce se întâmplă în Kosovo este un exemplu al modului în care inconştienţa marilor puteri şi fanatismul unor primitivi conlucrează pentru dinamitarea păcii. Totodată, este o dovadă a faptului că omenirea nu a învăţat nimic din propriile greşeli.

Care va fi fost atitudinea secuiască, în timpul maghiarizărilor forţate de la sfârşitul secolului al XIX-lea sau în timpul legii Appony, ori pe vremea celebrului conte Tisza, a Monarhiei Dualiste Austro-Ungare etc? S-au împotrivit oare şi atunci sau erau gata maghiarizaţi? Aveau şi atunci suficiente „drepturi"? Mai poartă secuii nostalgia Imperiului?

O societate este aşezată atunci când structurile sale fundamentale şi regulile de bază după care funcţionează sunt "definitive", sunt bine bătute în cuie, în mentalul colectiv. O societate aşezată, adică structurată într-un termen şi mai adecvat, dar mai abstract, neanomică, se ocupă de problemele de ajustare a structurilor şi funcţionalităţilor, de optimizare a lor, iar nu de invenţii şi de înlocuire a lor.