Este posibilă pacea ȋn Ucraina? Iată ȋntrebarea acestui final de an 2025. Intensificarea eforturilor diplomatice pare să sugereze că un anume optimism temperat defineşte climatul internaţional. Perspectiva unei ȋncetări a ostilităţilor este evocată, din ce ȋn ce mai mult, ca un scenariu  plauzibil.

Trecerea de la varianta iniţială a planului de pace la redactarea actuală indică, la rândul ei, o echilibrare de perspective. În forma comunicată de Preşedintele Zelenski, arhitectura post-conflict poate oferi o şansă de existenţă şi de dezvoltare Ucrainei. Abandonarea viziunii care echivala cu o capitulare a Ucrainei este semnul unei abordări care nu mai menajează agresorul rus.

Dar acest optimism moderat trebuie raportat la un peisaj complicat şi imprevizibil. Pe de o parte, după aproape patru ani de la invazie, Federaţia Rusă nu a reuşit să  ȋşi atingă obiectivele strategice. Rusia nu a reuşit nici să ȋnvingă  pe front, după cum nu a fost capabilă să provoace căderea regimului preşedintelui Zelenski. Transformarea Ucrainei ȋntr-un satelit de tip Belarus  pare improbabilă. Dimpotrivă, ceea ce se creionează este naşterea unui stat viabil şi ȋncadrat ȋn spaţiul atlantic. Privită lucid, din unghiul de vedere al câştigurilor şi al pierderilor umane şi materiale, campania Rusiei de după februarie 2022 este un eşec.

Pe de altă parte, neȋnfrântă pe câmpul de luptă, acolo unde a inovat spectaculos spre a putea rezista, Ucraina nu este ȋn măsură să-şi restabilească integritatea teritorială. Definiţia iniţială a victoriei, eliminarea completă a prezenţei trupelor ruse de ocupaţie, a fost regândită. Nu doar Crimeea, ci şi o parte dintre regiunile anexate ilegat de Rusia nu mai pot fi eliberate, pe termen scurt şi mediu. Recunoaşterea juridică  explicită a raptului comis de Rusia este, ȋnsă, inacceptabilă. Ea ar stabili un precedent pentru alte naţiuni agresoare.

Iată de ce, pentru Ucraina, ca şi pentru aliaţii ei, semnificaţia unei victorii nu mai trebuie analizată ȋn termeni teritoriali, ci strategici. Victoria la care Ucraina are dreptul să spere este supravieţuirea ei ca stat: viabilitatea sa militară şi politică este garanţia unui viitor al păcii ȋn regiunea noastră.

Noul acord schiţat ȋn aceste zile din urmă nu trebuie să fie reeditarea  ȋnţelegerilor ruşinoase de la Minsk. Există, ȋn cadrul său, referinţe lipsite de ambiguitate la mecanismele de protejare a securităţii Ucrainei. De această dată formulările au nevoie de o transpunere autentică. Cuvintele singure nu mai pot opri agresiunea Rusiei.

Provocările legate de stabilirea acestor zone demilitarizate trebuie redate acestui context al memoriei recente. Rusia a ȋncălcat, deliberat şi perfid, ȋnţelegerile anterioare. O zonă de demarcaţie între cele două armate nu poate dura şi nu poate fi eficientă decât dacă există pe teren şi ȋn aer forţe care să  permită respectarea noului acord. Provocarea logistică şi politică este una majoră. Prin dimensiuni şi complexitate linia de front din Ucraina o depăseşte pe cea dintre cele două state coreene.

Definiţia unei păci care să nu fie doar un răgaz oferit Rusiei spre ȋnarmare şi refacere trece, aşadar, prin  dezvoltarea unui sistem eficace de descurajare al agresorului. Iar un asemenea sistem implică nu doar arhitectura de securitate din Ucraina, ci şi ȋntregul spaţiu central şi est-european. Spre a fi credibilă, pacea trebuie ancorată ȋn solul angajamentelor de durată, militare, politice şi economice. Prezenţa americană este vitală. Căci anul 2025 a reafirmat centralitatea Statelor Unite: ele sunt şi rămân cea mai importantă putere europeană, unica capabilă să ofere un tip de contrapondere Federaţiei Ruse.

Optimismul moderat traduce, ȋn termeni diplomatici şi strategici, luciditatea aroniană. Nu putem crede, naiv, ȋn buna-credinţă a Rusiei lui Putin. Cheia de boltă a viitorului păcii este descurajarea. Naţiunile europene trebuie să renunţe la iluziile altor epoci. Vremurile de acum ne somează la fermitate, pragmatism şi la acţiune.  

Cât despre România, locul ei ȋn acest efort de reordonare regională pare unul marginal. Preşedintele Republicii are datoria de a acorda naţiunii pe care o reprezintă ponderea  la care ea este ȋndreptăţită. Ambiguitatea şi lipsa de viziune ne condamnă la irelevanţă. Bătălia pentru pacea din Ucraina este şi o bătălie pentru viitorul patriei noastre. A o ignora este un gest de iresponsabilitate. Acolo unde Polonia sau Finlanda intervin, România nu poate rămâne pasivă: misiunea şefului de stat este de a trasa linia de conduită a statului, spre a afirma imperativul siguranţei noastre colective. (contributors.ro)

Ioan Stanomir