Parafrazându-l pe Ion Creangă pot spune că eu când mă gândesc la democraţia românească originală, pe lângă „revoluţia din 1989", atunci când circa 80% din populaţia urmărea în direct la radio şi televiziune manifestaţiile desfăşurate în mai toate marile oraşe ale ţării - denumite ulterior „oraş martir" pentru că, din păcate fenomenele ce au acompaniat lovitura de stat au făcut să curgă mult sânge nevinovat, curmând circa 1000 de vieţi (majoritatea tinere şi foarte tinere) - sau în arealul celor mai reprezentative instituţii din capitala ţării, îmi mai vin în minte automat două lucruri: alegerile generale din 2000 şi aşa-zisul referendum pentru autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc.

"Corul robilor" acoperă "Aria calomniei"!
Conducerea Filarmonicii de Stat Oradea a organizat ieri o întâlnire cu reprezentanţii presei locale, pentru a lămuri problemele iscate la nivelul instituţiei, cu privire la atacurile celor cinci instrumentişti. Asul din mânecă al directorului pare a fi răspunsul instituţiilor abilitate, care, în urma verificărilor întreprinse, au constatat că orice acuză formulată la adresa sa este nefondată. "Am invitat toţi membrii Orchestrei să participe la această discuţie, pentru a prezenta şi demonstra că cei care fac asemenea declaraţii nu reprezintă decât un grup foarte restrâns de indivizi", a spus Sarkady Zsolt, directorul general al Filarmonicii, adăugând că, în instituţia pe care o conduce, nu există nicio discriminare pe criterii etnice, singurul criteriu general valabil fiind cel al profesionalismului. Deşi au fost invitaţi la discuţii, niciunul dintre cei cinci instrumentişti protestatari nu a binevoit să fie prezent.

Aleşii locali orădeni se vor reuni în cursul acestei zile într-o nouă şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea. Cel mai important subiect de pe ordinea de zi este votarea bugetului de venituri şi cheltuieli, care a stârnit deja nemulţumirea membrilor societăţii civile din perspectiva împărţirii sumelor.

Ar putea părea pentru mulţi dintre noi destul de şocantă şi chiar lipsită de elementarul bun simţ avansarea unei astfel de retorici, pe cât de neconformă cu etosul moralei creştine, pe atât de terifiantă în ce priveşte demnitatea persoanei umane, ca entitate socială. Şi totuşi, într-o societate în care nu de puţine ori ierarhia valorilor este inversată, unde anormalitatea este ridicată la rang de normalitate, moralitatea devenind o „deprindere desuetă", iar persoana este evaluată şi cuantificată tot mai frecvent prin intermediul barometrului economic, o astfel de sintagmă este zdrobitor de îndreptăţită.

Noua politică a administraţiei locale orădene pare să fie lipsa de transparenţă faţă de cheltuirea banului public. Orice informaţie cerută cu privire la sumele cheltuite pentru investiţii este supusă unui nou regim, cel "al secretului de stat". Nici măcar proiectul pentru bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 nu mai reprezintă o informaţie care trebuie să ajungă la cunoştinţa cetăţenilor. Mai mult, în condiţiile în care acest proiect va trebui votat în şedinţa de mâine a Consiliului Local Oradea, mare parte dintre aleşii locali orădeni nici măcar nu l-au văzut.

Finul fostului primar Petru Filip, Dumitru Fildan, adus în Primăria Oradea în 2004 să ocupe funcţia de director executiv al Direcţiei Tehnice, şi-a luat, imediat după plecarea naşului, în serios rolul de asfaltator şef, hotărând după bunul său plac ce şi când trebuie asfaltat.

În ultimele luni, îndemnurile la segregare naţională, ură naţională şi defăimare a ţării şi naţiunii române au luat amploare. Dacă până acum am asistat neputincioşi la înfierarea cu nume ungureşti a străzilor din Oradea, începând de sâmbătă noapte acţiunile de instigare ale etnicilor maghiari la ură şi violenţă au luat o formă mult mai radicală.

Lansarea proiectului "Cartierul Kiss" s-a făcut sub auspiciile unui preşedinte de Consiliu Judeţean care la acea dată încerca să atragă capital electoral, promiţând la tot poporul case la preţuri sub valoarea de piaţă. Primele contestări ale acestui proiect nu au venit, aşa cum era de aşteptat, din partea reprezentanţilor mass-media sau a societăţii civile, ci din partea executivului orădean.

Ar putea părea pentru mulţi dintre noi destul de şocantă şi chiar lipsită de elementarul bun simţ avansarea unei astfel de retorici, pe cât de neconformă cu etosul moralei creştine, pe atât de terifiantă în ce priveşte demnitatea persoanei umane, ca entitate socială. Şi totuşi, într-o societate în care nu de puţine ori ierarhia valorilor este inversată, unde anormalitatea este ridicată la rang de normalitate, moralitatea devenind o „deprindere desuetă", iar persoana este evaluată şi cuantificată tot mai frecvent prin intermediul barometrului economic, o astfel de sintagmă este zdrobitor de îndreptăţită.

Scrisoarea mult aşteptată de la Roma mi-a sosit în 25 noiembrie 2005 (data poştei), într-un plic obişnuit şi care purta pe verso apostila "Nunţiatura Apostolică în România" cu sediul pe o stradă cu numele pictorului Constantin D. Stahl, din Bucureşti.