Cum şi când s-a născut Clubul de la Bocşa? S-ar putea să nici nu fi auzit de el. Eram în toamna anului 1979, sunt 32 de ani de atunci. Într-un cadru mai restrâns, un grup de sălăjeni s-au întâlnit şi au iniţiat discuţiile despre felul în care să sărbătorească ziua de 1 Decembrie, considerând-o drept Ziua Naţională a României, zi în care s-a înfăptuit visul secular al românilor din toate provinciile locuite de ei, în hotarele vechii Dacii. Figuri de legendă din istoria Sălajului şi a ţării - Simion Bărnuţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Alesandru Papiu Ilarian, Ioan şi Iuliu Maniu - luptaseră pentru realizarea acestui ideal - unirea Transilvaniei cu Patria- mamă.

Nici astăzi, nici atunci - în 1979 şi anii care au urmat, n-am socotit întâlnirile si acţiunile noastre - Dr. Ioan Puşcaş, Ing. Avram Pop - Prof. Valentin Dărăban, Prof. Eugen Teglaş, Prof. Ioan Lupa Crişan - ziarişti, Prof. Gheorghe Pârvu, Prof. Octavian Guţu, Dr. Liviu Gârbea, Dr. Aldea - medic  la unitatea militară din zalău, Av. Eugen Meseşan, Prof. Arheolog  Alex. Matei, agronomi Grigore Talpoş, Zaharia Nedişan, Nicolae Margin, Ec. Ioan Popiţiu, Med. vet. Stelian Pantea, Înv. Alex Lapoş - ca pe ceva eroic, ieşit din comun, totul era crezul nostru sincer că trebuie să facem ceva pentru a nu ne lăsa istoria sechestrată de PCR şi „istoricii" lui (din rândurile carui  partid mulţi făceam parte). A trebuit, totuşi un pic de curaj, într-o vreme când încă trebuia stat în poziţie de drepţi în faţa partidului unic şi a maşinii lui propagandistice. Nu-i mai puţin adevărat că începuseră să apară activişti care nu mai erau atât de ... roşii în ceea ce priveşte adevărata istorie a României (un exemplu grăitor a fost Gr. Beldeanu)

Pentru a respecta adevărul in privinţa înfiinţării Clubului de la Bocşa, trebuie să amintim măcar în treacăt vizita pe care Valentin Dărăban, Ioan Lupa Crişan, Avram Pop şi Eugen Teglaş au făcut-o în zilele de 13,14 şi 15 Sept. 1979 la Lugoj, unde s-au întâlnit cu Prof. Iosif Constantin Drăgan, în casa acestuia din Str. Ion Creangă Nr.7. Pe parcursul mai multor discuţii avute pe parcursul celor trei zile, în timpul avut la dispoziţie si de profesor, au fost abordate probleme de istorie şi actualitatea politică a ţării. Profesorul era nemulţumit de delăsarea generală înregistrată în dezbaterea problemelor de istorie adevărată a României, înţelegând prin aceasta toate provinciile locuite de români. Şi aceasta în comparaţie cu unii vecini ai ţării, care neinvitaţi de nimeni ne scriu ei istoria acestor locuri cuprinzând fapte şi întâmplări petrecute (încă de pe vremea când cutreierau Siberia şi îprejurimile Baikalului). Ne-a dăruit cărţi editate de el la „Nagard", s-a interesat de primirea de către noi a mai multor publicaţii la Roma şi Milano. Toate acestea ne-au dat puteri isvorâte dintr-un nou fel de optimism. Încet-încet am început să ieşim din vechile tipare, vorbisem altcumva cu altcineva, cu un om parcă din altă lume, care s-a bucurat de vizita unor oameni din „ţara" lui Bărnuţiu şi Maniu. Şi, împotriva vorbelor nu tocmai prietenoase auzite despre el în cercuri de români „patrioţi", profesorul s-a îngrijit personal de şederea noastră la Lugoj, asigurându-ne ceea ce era necesar, cu promisiunea fermă că va vizita Ţara Silvaniei, lucru ce se va întâmpla în 1980. Atunci l-am aşteptat la intrarea în Sălaj dinspre Bihor, a vizitat Şimleul, spitalul dr-ului Puşcaş iar prânzul ni l-a servit D-na Bena, neuitata soţie a doctorului. Am vizitat în continuare monumentele eroilor martiri de la Ip şi Treznea, urmele oraşului roman de la Porolissum, unde a meditat profund şi ne-a spus că Europa şi lumea ştie prea puţin sau de loc despre cine am fost şi suntem, din zorii istoriei şi pană astăzi. Am fost la părinţii dr. Puşcas din Treznea, de unde nu-i mai venea sa plece, spunandu-ne ca a vazut daci la ei acasa.

În discuţiile ce au avut loc cu prilejul intâlnirilor cu Prof. Drăgan, la Lugoj, acasă la Zalău, la Şimleu şi la Bocşa, trebuie căutate izvoarele Clubului de la Bocşa, acestea au prins contur odata cu intalnirea „generala" din luna Octombrie de la Şimleu Silvaniei. Ideea înfiinţării Clubului a fost primită cu entuziasm şi incredere, dr. Puşcas fiind propus şi acceptat ca preşedinte. In perspectivă, prima hotărâre a grupului de iniţiativă s-a referit la sărbătorirea ţn fiecare an a zilei de 1 Decembrie ca zi naţională a României, la Zalău, Şimleu Silvaniei, Bocşa, Bădăcini, Bobota si Băseşti. Lucru care s-a şi intamplat: din 1979, aici, in fiecare zi de 1 Decembrie a fost sărbătorită ziua naţională. Redăm din jurnalul Clubului.

1979 - are loc prima intâlnire, organizată sub forma de şezătoare, în casa pădurarilor din pădurea Panic, lângă Zalău. Puţini participanţi: fam. ing. Avram Pop, fam. agronomilor Nicolae Margin, Ioan Popiţiu, Ioan Lupa, a pădurarului Ciocan, a ing. Popa, Eugen Teglaş; se deapănă amintiri ale celor prezenţi despre sărbătorirea zilelor de 10 Mai, 24 Ian., 1 Decembrie in familiile şi satele lor. „Hora Unirii", „Pe-al nostru steag e scris unire", „Deşteaptă-Te Române" alcătuiesc repertoriul momentului artistic al primei întruniri. 

1980. Intâlnirile se vor ţine de aici inainte, pe rând, la Casa viticultorilor din hotarul Bocşii, la Căminul cultural şi acasă la ing. Avram Pop. Pe parcurs, in scurt timp, numărul membrilor activi ai Clubului creşte cu Ioan Pop, primarul Şimleului, ing. Vasile Popa -secretarul Primăriei, dr. Liviu Gârbea, ing. Valentin Man - şef de fermă, Ioan Gal, prof. Ioan Marieş si dr. Ioan Călăuz din Băseşti, Nicolae Pop şi Ioan Pop din Bădăcini. La întrunire au luat cuvântul numeroşi participanţi: Valentin Dărăban, Ioan Pop, Eugen Teglaş, Liviu Gârbea, Ioan Lupa, Avram Pop, care in cuvântul lor vorbesc despre Simion Bărnuţiu şi inaintaşii lui din Bocşa, Ioan si Iuliu Maniu, Victor si Iacob Deleu, acesta din urma prefect în oastea lui Iancu, Valentin Coposu, preotul martir din Bobota. Momentul poetic îl constituie recitările din poeţii basarabeni Al. Mateevici, Grigore Vieru, Nicolae Dabija şi Leonida Lari. Neuitatul fotoreporter Ionel David i-şi pune bliţul la grea încercare. Dr. Ioan Puşcas porneşte viscolul serii recitând aşa cum numai el o ştie „Doina" lui Eminescu. In zadar apar cănile de vin pe masă, acestea ramân neatinse. Asistenţa îşi indreaptă capetele spre ceruri. Se cânta, se recită, se ţin discursuri. Intr-un târziu, primarul Pop apare la tribună şi dă citire câtorva fragmente din Discursul lui Bărnuţiu din Catedrala Blajului, Valentin Dărăban - doctorand în opera de drept bărnuţiană dă citire Declaraţiei de Unire cu Ţara prezentată de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu pe Câmpul lui Horea la 1 Dec. 1918.

Între 1981-1985 întrunirile se desfăşoară în aceeaşi atmosferă de angajament, trăire cetăţenească responsabilă, de înalt patriotism. În 1986 organizatorii de la Bocşa sunt mereu la înălţime şi evenimentul este marcat de diversificarea acţiunilor prin deplasarea la Băseşti şi Bădăcini, unde se depun coroane de flori la mormintele bravilor inaintaşi Gh. Pop de Băseşti, Ioan si Iuliu Maniu, a membrilor familiilor acestora. Acordurile „Tricolor"-ului si „Răsunet" - ului, „Deşteaptă-Te Române" chemând grupuri de săteni la cinstirea marelui eveniment. Dr. Ioan Călăuz şi familia sa au rămas pentru cei din Sălaj membri activi ai Clubului de la Bocşa. Revenind la Bocşa, întregul alai a intrat in Biserica din sat ctitorită prin grija lui Iuliu Maniu, s-a colindat, eram doar in postul Crăciunului, s-au înălţat rugăciuni, păstrându-se momente de reculegere în faţa criptei ce adăposteşte rămăşiţele lui Simion Bărnuţiu şi Alimpiu Barboloviciu, neuitatul Vicar Greco-Catolic al Sălajului.

În 1987 întrunirea Clubului la 1 Decembrie a stat sub semnul incertitudinii. în urma demonstraţiilor muncitorilor de la Braşov din 15 Noiembrie atmosfera in ţară era tulbure, domnea nesiguranţa. Ni s-a transmis din partea securităţii ca orice întrunire de orice fel este strict interzisă. „Să nu ne jucam cu focul". Şi atunci, ing. Avram Pop a găsit soluţia: „în fond - ne-a spus el - nimeni nu mă poate împiedeca să-mi invit prietenii la mine acasă", aşa că în seara de 1 Decembrie ne-am adunat, în număr mult mai mic, se inţelege, în gospodăria lui. Ofiţeri de securitate si miliţieni au supravegheat până noaptea târziu casa ing. Pop şi toate mişcările din jurul ei. Soţia inginerului era „şefa informativă" din partea noastră. Noi ne-am văzut de discuţii şi de drumul spre casă, bineinţeles tot urmăriţi.

În 1988, liderii Clubului au fost avertizaţi la modul cel mai serios să anuleze întrunirea ce devenise tradiţională. Şi totuşi, ea a avut loc. A fost cea mai reuşită şi plină de neprevăzut, pentru că, la un moment dat, se adunaseră mulţi oameni, mulţi dintre ei din rândul curioşilor, dar şi dintre cei pe care îi ştiam ce hram poartă. Intenţia de a-l avea pe Corneliu Coposu ca invitat a eşuat, evenimentele precipitându-se de la o zi la alta. Nu o dată, spiritele din cursul luărilor la cuvânt s-au încins, tinzând să devină ameninţătoare, oamenii voind in număr prea mare să ia cuvântul. Nu-i mai puţin adevărat că şi luările de cuvânt tranşante (Sorin Boldea, dr. Ioan Puşcas, Valentin Dărăban, Eugen Teglaş, Ioan Lupa, Ioan Pop, Avram Pop) împing, pur şi simplu, oamenii în stări vecine cu extazul sau agonia. S-a strigat sus şi tare „ Jos tiranul", „Jos regimul burgheziei comuniste"... Unora, de ce să nu o spunem, le era frică, îi incercau părerile de rău că erau de faţă, erau cu degetele la buze în semn de „taci"... Era târziu, în mintea noastră erau treze cuvintele rostite în acea zi sfântă de „Ziua Crucii" - 14 Sept. 1979, în Catedrala Greco-Catolică din Lugoj, cuvinte de îndemn la neuitare a rănilor Mântuitorului, cu simţ de trimitere la suferinţele Martirilor Neamului Românesc. Atunci, seara, în ziua Sfintei Cruci, în casa Drăgan din Lugoj, predica preotului din Catedrală a devenit obiectul unui autentic seminar, în care profesorul ne-a surprins prin duritatea opiniilor sale asupra condiţiei neamului românesc, exprimându-şi surprinderea că ne-a zărit la oficierea Sfintei Liturghii, mai ales că-i spusesem că „suntem membri de partid". „Şi atunci ce să cred, sunteti creştini de ocazie?". Am gustat ironia, fiecare in felul său.

În 1989, întrunirea Clubului s-a ţinut din nou acasă la ing. Avram Pop. Din nou supravegheaţi... şi mai puţini. Discuţiile noastre s-au rezumat la desluşirea intrebării pe care ne-o puneam: Ce urmează? Ce va fi cu noi, cu ţara?

Am trăit şi am văzut.

Prof. Ioan Lupa Crisan

Ing. Avram Pop