Politicieni „proeuropeni”, chiar nu vă e rușine?
Un IT-ist român sub 30 de ani, om cu facultate și apoi serviciu în Anglia, îmi trimite un titlu dintr-un ziar recent: „Marian Vanghelie a scăpat definitiv de condamnarea pentru mită de 30 milioane euro. Faptele s-au prescris”. Știam. Fostul primar fusese condamnat în primă instanță, iar apelul n-a mai apucat să se judece. Instanțele au tras cu grijă de timp, ca să se împlinească termenul și inculpatul condamnat nedefinitiv să nu mai fie împiedicat să-și vadă de viață după bunul plac. Cazurile similare sunt nenumărate. Unul din cele mai tari este al unei judecătoare prinsă în flagrant când lua mită. După prescriere și-a primit toate drepturile din urmă și a fost repusă în funcție ca să împartă „dreptatea” așa cum știe, Se bucură și de pensia de zeci de mii, de judecător cinstit. Fosta ministră pesedistă condamnată acum la pedeapsă cu executare pentru o șpagă de „numai” 24.000 de euro (pe când era directoare de spital) a fost doar victima unui adevăr adaptat din decembrie 1989: Justiție, fă-te că (și) lucrezi!
Comentariul tânărului era, însă, plin de obidă: „Dar în schimb hai să mărim taxele și să impozităm pensiile. Scârbos”.
În aparență, cazurile amintite nu au o legătură directă cu situația financiară mai mult decât precară a statului român. Ele arată doar direct înspre indiferența crasă și atitudinea revoltătoare a multora din cei prin care ar trebui să se manifeste puterile statului (executivă, politică, judecătorească) față de resursele bănești ale acestuia.
De ce justiția? Ați văzut mai sus doar o picătură dintr-un ocean.
De ce executivul? Pentru că a gestionat catastrofal totul. A adoptat o politică aberantă de creștere economică bazată pe creșterea consumului într-o țară care nu produce, ci importă mai tot ce-și doresc cetățenii. Guvernele s-au împrumutat accelerat ca să poată mări salarii și pensii fără nicio justificare bazată pe creșterea productivității. Hotnews a aflat de la Ministerul Finanțelor că numai sporurile la salarii au reprezentat într-un an peste 12 miliarde de lei. ANAF patronează cel mai redus grad de colectare a TVA din UE. Evaziunea fiscală este apreciată la zeci de miliarde de lei. O distinsă avocată scrie pe Hotnews despre „firme care au acumulat arierate fiscale de peste 1 miliard de lei fiecare … furt care necesită timp îndelungat și susținere”. De ce vede astea o avocată și nu factorii puterii? Pentru că le-au creat ca să aibă de unde să tragă! Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a făcut că nu vede jaful din sistemul de asigurări soldat cu falimentele Euroins și City. Procuratura (parte a executivului) a rămas indiferentă și chiar refuză să se implice. Cazurile sunt descrise cu profesionalism de Recorder și Hotnews. Primari își văd nestingheriți de risipă în multe domenii. Cazul echipelor de fotbal cu bugete mari și performanțe jalnice a fost recent documentat de Golazo.
Peste toate acestea și multe altele plutesc suveran politicienii. Desigur, nu ei trebuie să judece cu celeritate cazurile ajunse în instanțe. Dar ei sunt cei care trebui să facă legile care să ducă la reforma atât de necesară în justiție și în toate domeniile. Ei numesc guvernele, fac parte din ele și le controlează (teoretic) prin intermediul parlamentului și comisiilor de specialitate ale acestuia. Ei numesc judecători la Curtea Constituțională, care de prea multe ori reglementează în locul celor care i-au numit. Ei numesc și procurorii. Ei aprobă bugetele și programele de guvernare. Ei trebuie să asigure buna absorbție a fondurilor europene. Plutesc suveran, dar de prea multe ori iresponsabil și ne-au adus în halul în care suntem.
După ce le-a trecut cu mult noroc prin ureche, ca lui Donald Trump, glonțul alegerilor prezidențiale, partidele așa-zise „proeuropene” au tras adânc aer în piept când și-au dat seama că nu mai au nicio scuză ca să nu încerce să evite falimentul iminent. Cel mai mare noroc pentru ele este că trebuie să gestioneze situația așa cum s-o putea un om care n-are nicio vină pentru situația în care suntem. Ba chiar noul președinte a fost „faultat” grosolan cu orice ocazie de parlament și guvern pe când era primarul capitalei. Iar alt subiect care întrunește consensul partidelor este să i se paseze funcția de premier tot unuia care n-a contribuit cu nimic la dezastru, pentru că de ani buni s-a ocupat de administrație locală cu rezultate excelente prin Bihor.
Tupeul așa-zișilor „proeuropeni” chemați să formeze guvernul și să găsească soluții pare a nu avea limite. Toți pun condiții, de fapt diverse variante pe aceeași temă: trecerea greutăților inerente exclusiv în cârca populației. Au fost bine trecute în revistă pe Contributors. Autorul, director de fabrică mare, deci care știe ce spune, sesizează foarte corect că nu se spune niciun cuvânt despre combaterea evaziunii fiscale endemice. Doar că nu se răzbună „banii fără chitanță dați la autoservire, la pensiune, la coafor, la instalator, la piață, la bonă, la artificii” ci mai ales cei deturnați de pe calea justă pentru că „în ultimii 5 ani am avut băieți deștepți-deștepți-deștepți care au dus criminalitatea fiscală la un nou nivel”.
Culmea nerușinării o constituie faptul că se bagă-n față și-și dau cu părerea și politicienii care au participat personal la dezastru. Cine poate avea un dram de încredere că oameni ca Grindeanu, Neacșu, Tudose (ei vin tot cu „rotativa”, că au dus-o bine), Boloș, Predoiu, Burduja se pot angaja cu folos la scoaterea țării din impasul grav? Mai lipsește să se-ntoarcă (a câta oară?) Și Ciolacu, eventual cu Gabriela Firea. Ei pot doar să continue delirant pe linia populismului din care s-au hrănit atâția ani. Se trezește vorbind și primarul de sector Băluță: „Problema va fi rezolvată prin reducerea cheltuielilor”. Da, vor desființa Institutul Levantului și Institutul Revoluției, cu câteva zeci de salariați la un loc și se vor lăuda cu asta. Dar sunt incapabili să găsească metode de cheltuire eficientă a banilor publici, de îndeplinire a PNRR, de stimulare a activităților care măresc baza de impozitare și implicit a veniturilor statului. Se gândesc doar cum să mai taxeze în continuare sărăcia și să ne facă viața și mai grea, pentru că doar reducere de cheltuieli va însemna sănătate, educație, administrație chiar și mai proaste.
În loc să plece cu amintire cu tot de pe scena politică, asemenea oameni ne vor otrăvi în continuare existența. Sunt promovați cu aceeași insistență de televiziunile de știri care trăiesc bine și de ani buni din banii pe care-i primesc tot de la ei. Induc tensiuni în audiență cu titluri ca „Bomba negocierilor: majorarea TVA; România la un pas de haos economic” și vorbesc cu acei sfertodocți, în loc să cheme doar specialiști care să explice argumentat și pe înțelesul tuturor că este necesară și chiar inevitabilă majorarea cu vreo două procente a TVA. Chiar dacă va da iar apă la moara „suveraniștilor”, ea va fi mult mai suportabilă decât cele 100 de procente cu care au crescut prețurile în ultimii ani din cauza inflației. Și va înțelege și IT-istul din Anglia, dacă i se va explica bine, că e inteligent. Însă când Stolojan explică argumentat că trebuie revizuită „cota unică” i se taie microfonul.
Nu vă mai puneți toate speranțele în noul președinte, puterile sale sunt limitate constituțional. Dacă însă nu va reuși să determine apariția pe scena politică a unor personaje care să vorbească și să și acționeze împotriva marii criminalități fiscale, „tot voi, băi fraierilor, harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile, veți munci de o să vă sară capacele ca să puneți la loc banii pe care i-au furat sau risipit alții”, așa cum bine spune directorul de la Cluj. Altfel, cum să se ia politicienii actuali la trântă cu băieții deștepți-deștepți-deștepți, ca să le ia din mâini pârghiile puterii? S-o facă doar Nicușor și Ilie! (contributors.ro)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.