Pentru a arăta că le pasă de natura şi de mediul în care locuiesc, trăiesc şi învaţă, elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII "Dacia", coordonaţi de psihologul şcolar Claudia Trifa, împreună cu alte cadre didactice şi având sprijinul conducerii unităţii de învăţământ reprezentată de directorul Florian Hava, participă pe parcursul acestui an şcolar la proiectul educaţional naţional "Şcoli pentru un viitor mai verde".

 

Astfel, vineri, 30 aprilie a.c., la Şcoala cu clasele I-VIII "Dacia" elevii din clasele a IV-a au organizat expoziţia de obiecte sau compoziţii plastice din materiale reciclabile sub genericul "Chipurile naturii", prin care au dorit să scoată în evidenţă viziunea lor asupra naturii, a mediului în care doresc să trăiască. "Activităţile desfăşurate au avut ca obiectiv familiarizarea elevilor cu noţiunea de reciclare şi refolosire, stimularea fanteziei lor creatoare prin confecţionarea unor obiecte din mediu redate într-o formă şi culoare particulară. Documentarea necesară în scopul realizării acestor obiecte a implicat incursiunea transdisciplinară a cunoştinţelor acumulate în cadrul orelor de curs, dar şi prin studiu individual", a precizat Claudia Trifa, iniţiatoarea acestei activităţi. De asemenea, tot la sfârşitul săptămânii trecute o firmă specializată a venit să ridice cele aproximativ 1.700 de kg de hârtie, 180 de kg de PET-uri şi 3 de doze de aluminiu, pe care elevii din întreaga şcoala le-au colectat în cadrul acţiunii "Adunăm şi câştigăm", ce se derulează tot în cadrul aceluiaşi proiect educaţional naţional "Şcoli pentru un viitor mai verde". "Încheiem foarte mulţumiţi această campanie de colectare, considerând-o o reuşită, întrucât, credem noi, am reuşit să sensibilizăm comunitatea cu privire la problema colectării deşeurilor. Mesajul pe care dorim să-l transmiterm tuturor concetăţenilor este "Redu, reciclează şi reutilizează", sperând în adoptarea unui comportament responsabil faţă de mediu de către toţi cetăţenii", a mai adăugat aceasta. Alături de psihologul Claudia Trifa la desfăşurarea acţiunilor din proiect au mai fost implicate cadrele didactice: Florica Hava, Csilla Simo-Ritter, Teodora Sâncelean, Lucia Leţ Maria Câmpian, Felicia Băican şi Ioana Mureşan.