Societatea românească a prezentat, la începutul acestei săptămâni, o versiunea ingenuă şi, tocmai de aceea, autentică a Raportului de ţară. Capitolul cel mai mediatizat a fost cel al Sănătăţii. Gestionarea evenimentului medical al bolii preşedintelui a fost o parodie nereuşită după "Moartea domnului Lăzărescu", pacientul fiind plimbat din spital în spital şi din comisie în comisie, diferenţa fiind însă happy-end-ul. Cât despre gestionarea crizei de imagine, episodul a amintit de drama ostaticilor de anul trecut. Aceeaşi incapacitate a Administraţiei prezidenţiale de a informa publicul. Pentru a da un singur exemplu, Cotroceniul a anunţat amânarea vizitei în România a preşedintelui Republicii Finlanda, Tarja Halonen, la mult timp după ce o ştire a agenţiei STT care spunea acelaşi lucru a fost publicată pe site-ul Virtual Finland, realizat de Ministerul finlandez de Externe. Până la urmă, preşedintele Băsescu, cel care a promulgat pachetul de legi privind refoma în sănătate deşi era conştient că acesta "trebuie corectat", a ajuns într-un spital din Viena. Dacă ar fi să ne luăm după ministrul Afacerilor Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, care a declarat în martie pentru "Die Presse" că "România trebuie privită aproape ca un nou land federal", Băsescu nu a părăsit de fapt niciodată ţara. Oricum, majoritatea românilor nu s-au pierdut în amănunte, acordând printre dinţi Capitolului Sănătăţii un steguleţ roşu. În ordinea mediatizării, urmează Capitolul Politic, constituit, la rândul său, din mai multe secţiuni, dintre care partea cea mai consistentă este opera lui Stolojan. În logica unui scenariu din care fac parte ultimele regrupări de pe scena politică românească, consilierul de la Cotroceni şi-a clamat revenirea. Mutarea este foarte simplă şi previzibilă, având în vedere că Tăriceanu nu mai este dezirabil pentru Băsescu în fruntea Guvernului. După cum a recunoscut, Stolojan ar accepta funcţia de premier. În plus, în opinia sa, Mona Muscă ar fi un preşedinte ideal pentru PNL. Inutil de spus că această formulă îi surâde lui Băsescu. Ar urma, firesc, fuziunea PNL-PD şi constituirea unui partid prezidenţial de centru-dreapta. Liberalii au anticipat pericolul. Declaraţiile lor belicoase de la sfârşitul săptămânii trecute nu au fost decât “acţiuni preventive” la adresa Cotroceniului. Din păcate, mesajul lui Stolojan nu a ţinut seama de aprehensiunile liberalilor. Acuzându-l pe Tăriceanu că a abandonat proiectul iniţial, omul lui Băsescu nu a adresat nici un îndemn la compromis pentru PD. Or, liberalii au evitat fuziunea, pentru că nu doreau să se lase înghiţiţi de partenerii de alianţă şi nici să-şi piardă identitatea. La 11 ianuarie 2005, când a cerut fuziunea, Băsescu a arătat că "maxima concesie" pe care o va face PD este ca rezultatul să fie un partid popular-european. Dar liberalii sunt un partid politic, nu o formaţiune militară, precum democraţii. Aceştia din urmă au acceptat consemnul schimbării la faţă, chiar dacă 80 la sută dintre ei, nu erau de acord să părăsească Internaţionala Socialistă, după cum admitea Băsescu însuşi, cu aceeaşi ocazie. Jucând pe contre şi anticipându-şi reciproc mutările, oamenii de stat dâmboviţeni, au ignorat însă liberul arbitru al Comisiei Europene. Până de curând, politicienii români păreau convinşi că 16 mai va consfinţi data intrării României în UE: 1 ianuarie 2007. Ultimele semnale de la Bruxelles sunt echivoce. Astfel, este posibil ca recomandarea privind data de intrare a României şi Bulgariei în UE să fie amânată cu câteva luni, ceea ce schimbă total datele problemei. Dacă evaluăm şi discuţiile privind posibilul acord PSD-PRM, pare evident că şi Capitolul Politic merită un cartonaş roşu. În plan economic, Comisia Europeană a arătat, luni, în varianta preliminară a prognozei economice de primăvară, că deficitul bugetar al României calculat după standardele europene ESA 95 va creşte de la 0,4% din PIB anul trecut la 2,3% în acest an şi la 5,4% în 2007. Cu alte cuvinte, experţii UE preconizează o creştere economică mai slabă şi deficite mai mari pentru România. În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să sperăm că Uniunea Europeană va avea grijă “să traducă cu sufletul” realităţile româneşti în Raportul de ţară din 16 mai.