În perioada 10-11 iulie, va avea loc „Stâna de Vale Trail Race by Izvorul Minunilor”, ultima etapă din Circuitul EMA Off-Road Running 2026. După competițiile similare găzduite de Franța, Italia și Spania, evenimentul sportiv de la Stâna de Vale, organizat de Federația Națională de Atletism - Comisia Atleților Masters, Asociația Clubul Sportiv Atletic Beiuș, cu sprijinul Primăriei Budureasa și sub egida Federației Internaționale de Atletism Masters, va reuni în Apuseni câteva sute de alergători europeni, în special români.

Conform comunicatului de presă transmis de organizatori, în paralel se va desfășura și competiția națională de alergare montană:

„Concomitent cu acest eveniment, va fi organizat și Campionatul Național de Alergare Montană Masters aflat deja la ediția a treia, tot în organizarea asociației noastre, sub egida Federației Naționale de Atletism - Comisia Atleților Masters. Federația Națională a delegat Clubul Sportiv Atletic Beiuș să se ocupe și în acest an de organizarea campionatului național ca o recompensă pentru reușita celor două ediții anterioare”.

Revenind la etapa din Circuitul EMA Off-Road Running 2026 intitulată „Stâna de Vale Trail Race by Izvorul Minunilor”, Florin-Marcel Laza, președintele Asociației Club Sportiv Atletic Beiuș, precizează că întrecerea „constă în trei probe de alergare montană pe distanțele de 5 km vertical, 11 km și 33 km, cu plecare și sosire din/în centrul stațiunii și va beneficia de participarea a peste 300 de atleți de pe întreg continentul și în special din România”.

Pentru o adresabilitate sporită a competițiilor de acest gen, alături de sportivii masters legitimați sunt invitați toți cei care doresc să alerge, chiar dacă nu sub forma sportului de performanță:

„Fiindcă aceste două evenimente sunt destinate doar sportivilor legitimați la cluburile sportive, CS Atletic Beiuș va organiza în paralel cu evenimentele de mai sus și un concurs Open, destinat tuturor celor ce vor să alerge pe trasee montane, la fel ca alergătorii consacrați. La categoria Open poate participa orice persoană, indiferent de vârstă și sex”.

După cum sublinia același comunicat, peste o sută de voluntari de la Facultatea de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității din Oradea vor asigura buna desfășurare a competițiilor atletice organizate la Stâna de Vale, în perioada 10-11 iulie.

La final, președintele Florin-Marcel Laza a subliniat că – și prin aceste competiții sportive – Stâna de Vale va fi în atenția mass-mediei românești și internaționale:

„Evenimentul va fi transmis live de paginile de socializare (Facebook) ale canalului Eurosport de către LIVESTREAM România. De asemenea, va apărea pe canalele și fluxurile de știri ale European Masters Athletics, Federației Române de Atletism, precum și în presa centrală și locală”.