Nu vom încerca să demonstrăm că legea lustraţiei n-are nici o legătură cu demascarea vinovaţilor, înlăturarea răilor, purificarea morală: este clar, pentru orice om cu capul pe umeri că ea se vrea o sabie pe care cei ce vor reuşi să o apuce de mâner o vor putea îndrepta cu tăişul împotriva rivalilor lor în politică, în afaceri sau poate chiar în amor. Singura ei raţiune de a fi: să reuşeşti să-l luxezi pe cel ce-ţi stă în cale şi pe care prin competiţie loială n-ai cum să-l dai la o parte. Reîncarnare a punctului 8 al Declaraţiei de la Timişoara, prin care se urmărea un singur lucru - scoaterea din competiţie a candidatului ce ar fi câştigat sigur într-o concurenţă democratică onestă, pe nume, atunci, Ion Iliescu - Legea de azi a luxaţiei are un aspect mai diversificat, de "bellum omnium contra omnes": dacă nişte virtuozi ai impotenţei electorale propun o prevedere cu adresă atât de precisă, încât s-ar putea reformula "nu poate fi Preşedinte cel al cărui nume începe cu litera «B» şi se termină cu «ăsescu»”, nici alţi găinari nu stau cu mâinile-n sân şi încearcă la rândul lor să-şi luxeze rivalii prin amendamente cu adresă precisă: pe numele Voiculescu, Stolojan etc. Toţi, bineînţeles, în numele moralei, spumegând de sfântă indignare contra categoriilor pe care le vor luxate pentru că-l vor luxat pe un membru individual al lor: brutarii, fără-ndoială, au susţinut poliţia politică pentru că poliţaii politici mâncau pâine, macaragiii pentru că ridicau în slăvi gloria partidului unic odată cu prefabricatele ş.a.m.d. E ca şi cum ai pune o bombă cu ceas într-un avion ca să ucizi un singur om din cei ce zboară cu el. Totul e să ai un rival în rândul categoriei respective - că pe urmă pretexte "morale" şi "anticomuniste" să-l luxezi cu categorie cu tot se găsesc uşor. Fireşte că dacă preşedintele Băsescu nu recurge la vreun referendum, toate aceste javre politicianiste îşi vor face cheful până la urmă şi legea va ieşi cumva sau altfel, cu nişte amendamente sau altele, după rezultanta presiunilor diferitelor grupuri interesate, compromisurilor, târguielilor şi aranjamentelor de culise ale "reprezentanţilor poporului". Nu ne prea interesează: oricum, toţi sunt o apă şi-un pământ, iar dacă dreapta luxează neloial pseudostânga sau pseudostânga luxează neloial dreapta asumată, pentru mine, pentru noi cei mulţi, tot aia e. Dar vrem să subliniem o chestiune de principiu. Legile vizând "persoanele care au făcut poliţie politică" au două componente: demascarea şi pedepsirea acestora prin limitarea libertăţii lor de acţiune. Cu latura de demascare nu avem nici o problemă: ni se pare o acţiune de redusă utilitate, dar în principiu un plus de informaţie adevărată nu poate decât să facă bine societăţii. Latura de pedepsire ridică însă o serie de probleme. Pentru că, oricât s-ar încerca disimularea acestui adevăr, există sau poate exista şi o componentă de pedeapsă penală în înlăturarea de la demnităţile publice a anumitor persoane. Asta, deoarece multe dintre aceste demnităţi reprezintă funcţii alese democratic sau presupun de jure sau de facto trecerea persoanei prin filtrul scrutinului democratic. Or, a interzice, sub orice pretext, unei persoane să aleagă sau să fie ales înseamnă a-i interzice drepturile civile; dar interdicţia drepturilor civile reprezintă o pedeapsă penală. Ea poate fi pronunţată doar individual, nu colectiv, doar de un tribunal, nu de parlament sau presă, şi doar pentru fapte care constituiau infracţiuni prevăzute în legea penală în momentul când au fost comise. Or, nu asta se întâmplă în cazul legii luxaţiei. Cetăţeanului X i se interzice timp de zece ani să fie ales primar, parlamentar sau preşedinte, adică este condamnat penal la interzicerea drepturilor civile pe zece ani. Dar această sentinţă n-o pronunţă un judecător, ci un conţopist care compară biografia celui în cauză cu textul legii şi interpretează: "ăsta intră în categoria de nemernici «căpitani de navă» sau «judecători» sau «diplomaţi»”. Mai mult, el nu e condamnat penal pentru vreo vină individuală, ci pentru o vină atribuită colectiv categoriei din care face parte - adică pentru că alt căpitan de navă, judecător sau diplomat, va fi făcut poliţie politică. Şi în sfârşit, fapta penală de care s-a contaminat el de la colegii ce o vor fi făcut-o - de regulă, turnătoria - nu era penală în mandatul în care ea a fost înfăptuită. Prin urmare, chiar şi cel care a făcut-o efectiv nu poate fi pedepsit penal acum pentru că legea penală nu se poate aplica retroactiv. Să remarcăm că tot acest haloimăs, această aiureală generalizată, nu face altceva decât să permită adevăraţilor vinovaţi a scăpa de pedeapsa ce li se cuvine şi ce li se poate da legalmente. Dar despre aceasta, în numărul viitor.