Conflictul la scenă deschisă dintre reprezentantul - numit - al autorităţii guvernamentale în teritoriu şi şeful - ales - al administraţiei publice locale are conotaţii mult mai adânci decât s-ar părea la o primă evaluare. Simplu fapt că prefectul înţelege să uzeze de toate prerogativele funcţiei sale pentru a impune respectarea legalităţii demonstrează că aceasta a fost încălcată. Iar înverşunarea cu care demersul său justiţiar este contestat de către ocupanţii "băncii acuzaţilor" dovedeşte că ceva este putred în Danemarca... Invocând votul colectiv al legislativului local drept paravan pentru desele derapaje de la litera şi spiritul legii ale actelor normative aprobate, reprezentanţii executivului municipal gafează nepermis, dând statului de drept cu Constituţia în moalele capului. Despre ce separaţie a puterilor se mai poate vorbi atunci când "miniparlamentul" local este manipulat şi indus în eroare de "specialiştii" executivului, care trag spuza sub oala interselor clientelare şi scot castanele din foc cu mâna aleşilor ridicată în necunoştinţă de cauză? Nu este vina prefectului, ci a liderului fiecărui partid că, în legislativul local, opoziţia politică nu se face auzită şi, cu atât mai puţin, văzută. Aşa se întâmplă atunci când locurile eligibile ale listelor de candidaţi ai opoziţiei sunt vândute buticarilor de profesie, care jură strâmb pentru a-şi păstra şi dezvolta afacerea. Dar este de datoria prefectului să reinstaureze legalitatea atunci când municipiul nu se mai guvernează decât după legea bunului plac. Că acest lucru îi deranjează peste poate pe reprezentanţii municipalităţii şi le dă toate planurile peste cap nu mai este un secret pentru nimeni. Dacă nici un prefect post-decembrist nu şi-a permis, în ultimii 15 ani, o asemenea ingerinţă, cum şi-ar permite-o un "neica-nimeni", venit cu pluta pe Criş dintr-un orăşel de provincie, presupus "om de casă" al Miculeştilor câtă vreme în rafturile ABC-ului său de cartier sunt expuse spre vânzare minunatele băuturi răcoritoare Frutti Fresh şi periniţele Viva. Lăsând gluma la o parte, să ne amintim că, în nici un an de mandat, prefectul liberal a spart toate tiparele, impunând instituţiei din subordine o cadenţă nemaiatinsă până acum. Având la dispoziţie doar o mână de oameni, Bolojan a câştigat detaşat pariul cu birocraţia, fluidizând cele mai ambuteiate circuite ale relaţiei cetăţean-administraţie. În vreme ce ministrul de Interne îşi dădea cu stângu-n dreptul în scandalul confiscării paşapoartelor, ridicându-şi o întreagă Românie în cap, prefectul de Bihor punea la punct sistemul de eliberare a documentelor de călătorie externă în câteva ore. Când acelaşi ministru îşi menţinea protejaţii în fruntea vămilor şi a poliţiei de frontieră, prefectul tuna şi fulgera împotriva lor, chemându-l pe chestorul Nelu Pop la ordine dacă tot umbla prin judeţ ca vodă prin lobodă. Colac peste pupăză, "liberalul lui peşte" a mai luat şi urma afacerilor municipale necurate cu bani publici, de-a albit primul edil într-un an cât în cei patru în care şi-a ros unghiile la mantinela vieţii politice din cauza altui liberal care i-a suflat eşarfa pentru patru ani. Şi atunci cum să-l iubească "bondocul" şef al Administraţiei şi Internelor, care a ocupat şi el, în urmă cu vreo 12 ani, fotoliul de prefect al Bihorului, pe "nărăvaşul" său urmaş, căruia i s-a urcat aquisul comunitar la cap şi se visează prefect pe viaţă? O demnitate depolitizată, al cărei titular n-ar mai reprezenta o ameninţare nici pentru funcţia de ministru de interne nici pentru cea de primar al Oradiei, deşi tustrele i-ar veni atât de bine încât Legea administraţiei publice ar trebui amendată fie şi numai pentru ca Ilie Bolojan să le poată cumula într-una singură...