Un pui de capucin brun și unul de antilopă elan sunt noile vedete ale Grădinii Zoologice din Oradea. Aceștia au venit pe lume în aceeași zi, de 9 iunie 2020, și sunt deja integrați în familiile lor.
Actualitate
Chirurgul Adrian Maghiar, achitat pentru ucidere din culpă
Judecătorii Curţii de Apel Oradea l-au achitat pe chirurgul Adrian Maghiar, în dosarul în care, în primă instanţă, medicul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei. Medicul fusese trimis în judecată în 2018, fiind acuzat de ucidere din culpă după ce una dintre pacientele sale a murit la câteva zile de la o intervenţie chirugicală.
- 16 Iulie 2020
- Citeste
Ozzy, felicitat de ministrul de interne - Câinele poliţist a ajutat la găsirea unei femei cu probleme, dispărute
Câinele poliţist Ozzy, care luna trecută a ajutat la găsirea unei femei din Cociuba Mare, cu probleme psihice, care se rătăcise, a fost felicitat de ministrul Marcel Vela. Conductorul său, Florian Mitra, a primit emblema de onoare a MAI.
- 16 Iulie 2020
- Citeste
Oradea şi Chijic - Muniţii descoperite în gospodării
Pompierii militari pirotehnişti au fost solicitaţi, marţi şi miercuri, să intervină în Oradea şi Chijic, unde doi localnici au descoperit, în propriile gospodării, mai multe muniţii.
- 15 Iulie 2020
- Citeste
Fostul ministru al Sănătăţii, actual senator şi prodecan nu mai are dreptul de a conduce doctorate - Înalta Curte, sentinţă definitivă în cazul lui Florian Bodog
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, să îi retragă definitiv titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, în prezent senator şi prodecan al Facultăţii de Medicină din Oradea.
- 15 Iulie 2020
- Citeste
Staţia de bucurie, mai aproape de realitate - Donaţii… cu voie bună
Proiectul Staţiei de bucurie pe care Asociaţia Cultura în Mişcare vrea să-l realizeze pentru copiii din localitatea Parhida, este cu un pas mai aproape de realitate, după succesul de care s-a bucurat show-ul Gol, oferit de actorul Şerban Borda, special pentru realizarea acest proiect.
- 14 Iulie 2020
- Citeste
Investiţie de peste 1,5 milioane lei - Centru de formare profesională în Episcopia
Lucrările de execuție la Centrul de formare profesională „Episcopia Bihor”, parte a proiectului „Crearea și dezvoltarea unei rețele transfrontaliere policentrice de formare și suport în vederea creșterii calității serviciilor turistice și meșteșugărești din județele Bihor și Hajdú-Bihar”, au fost recepţionate luni, 13 iulie.
- 14 Iulie 2020
- Citeste
Mandatele 2020 - 2024 - Noii prorectori la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a numit joi, 9 iulie, ca urmare a consultării Senatului Universitar, echipa de prorectori pentru mandatul 2020 – 2024.
- 14 Iulie 2020
- Citeste
Se modifică traseul drumului expres Oradea-Arad şi o nouă conexiune la A3 - Planuri de noi artere rutiere
Soluția de trafic pentru joncțiunea dintre drumul expres Arad-Oradea și legătura orașului Oradea cu autostrada A3 a fost aprobată în comisia tehnică a CNAIR. Anunţul a fost făcut ieri de primarul Ilie Bolojan, care precizat că joncţiunea se va face în zona fostei ferme de porci din spatele Gării Ioşia.
- 14 Iulie 2020
- Citeste
Consultare publică. Terenuri pentru amenajarea de spaţii verzi - Stadionul devine parc
Municipalitatea orădeană lansează o consultare publică pentru proiectul „Oradea – Oraş verde 2030”, în care sunt identificate terenurile pe care vor putea fi amenajate spaţii verzi în următorii 10 ani. Printre acestea se numără terenul pe care se află Stadionul municipal „Iuliu Bodola”, care va fi demolat pentru a face loc unui parc.
- 14 Iulie 2020
- Citeste


