Lucrările de execuție la Centrul de formare profesională „Episcopia Bihor”, parte a proiectului „Crearea și dezvoltarea unei rețele transfrontaliere policentrice de formare și suport în vederea creșterii calității serviciilor turistice și meșteșugărești din județele Bihor și Hajdú-Bihar”, au fost recepţionate luni, 13 iulie.

Reprezentanții Consiliului Județean Bihor, președintele Pásztor Sándor și administratorul public, Szabó József, au participat, luni, la recepția lucrărilor de execuție a noului centru de formare profesională specializată pe domeniul HoReCa. Valoarea contractului pentru executarea lucrărilor și dotarea cu mobilier a fost de 1.563.035,19 lei, cu TVA inclus. Lucrările au presupus reabilitarea și restaurarea unei clădiri – săli de curs, ateliere de practică, a unei pivnițe, sală practică pentru somelieri, a turnului monument istoric, amenajări peisagistice, dotări mobilier), aproximativ 390 mp spații interioare și 3.400 mp spații exterioare/verzi. „Suntem la finalul unui proiect ambițios și, din multe puncte de vedere, revoluționar, în județul Bihor. Am reușit să reabilităm câteva clădiri sau chiar părți din anumite clădiri cu valoare istorică. La Biserica Reformată din Episcopia s-a reabilitat turnul-bastion și s-a transformat într-o atracție turistică importantă pentru această zonă a orașului. S-a creat o grădină nouă, s-a reabilitat un alt corp de clădire și s-a creat, astfel, un centru de formare profesională”, a precizat Pásztor Sándor.

„În interiorul Parohiei Reformate din Episcopia avem posibilitatea să folosim turnul sub aspect turistic în sensul că va fi accesibil tuturor ce vor să admire panorama orașului. În clădirea în care a funcționat, demult, o școală bisericească avem intenția să promovăm diferite activități care să ofere posibilitatea celor interesați să afle mai multe despre cum au trăit bunicii și străbunicii noștri. Prin cursurile de somelier (pentru 20 persoane), peisagist-floricultor (10 locuri), ghid turistic (55 locuri), țesător manual (10 locuri) se va da șansa celor interesați să îmbine trecutul și viitorul în prezent. Aceasta este și trebuie să fie adevărata putere a comunității”, a precizat Szigeti Ferenc, preotul reformat.

Printre partenerii locali ai AMD la crearea și dezvoltarea rețelei transfrontaliere turistice și meșteșugărești sunt Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Mănăstirea Izbuc, Parohia Reformată Episcopia Bihor și Parohia Ortodoxă-Ioșia Nord. „Renovările realizate de partenerii noștri au impact foarte important și din punct de vedere turistic. 1.020 de persoane vor avea mai multe șanse să își găsească locuri de muncă pe măsura specializării lor, odată ce vor absolvi cursurile de formare în cadrul celor şase centre. Se vor organiza târguri de promovare a produselor meșteșugărești precum și a locurilor de muncă, va exista o colaborare transfrontalieră în vederea creșterii activității destinațiilor turistice din Bihor”, a spus Szabó József.

Valoarea proiectului „Crearea și dezvoltarea unei rețele transfrontaliere policentrice de formare și suport în vederea creșterii calității serviciilor turistice și meșteșugărești din județele Bihor și Hajdú” este de 2.218.106 euro, iar durata acestuia este 1 martie 2019 - 31 august 2021. Parteneri sunt AMD Bihor (partener lider de proiect), Parohia ortodoxă din Korosszegapati (partener transfrontalier), Episcopia romano-catolică de Oradea (partener local), Parohia reformată Episcopia Bihor (partener local), Parohia Ortodoxă Ioşia Nord (partener local), Mănăstirea Izbuc (partener local). Proiectul a fost depus spre finanțare în ianuarie 2018, iar în decembrie 2018 a început precontractarea. Contractul a fost semnat de către părți în aprilie 2019 (Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, și Asociația Agenția de Management al Destinației Bihor, în calitate de Partener Lider de proiect), iar contractele de cofinanțare națională pentru fiecare dintre parteneri au fost semnate în luna mai 2019.