Având în vedere intensificarea conflictului global între democrații și autocrații, „Coaliția de Voință” formată în 2025 în legătură cu Ucraina oferă un model pentru viitoarea cooperare transcontinentală între statele liberale.

Sub noua sa administrație din 2025, Statele Unite s-au îndepărtat în mod demonstrativ de promovarea democrației internaționale, de integrarea euro-atlantică și de sprijinul material direct pentru Ucraina. Ca urmare, se discută din ce în ce mai mult despre noul rol al Europei – atât în apărarea Ucrainei, cât și în relația cu autocrațiile și în fața altor provocări internaționale. Partenerii europeni ai NATO nu vor trebui doar să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate. Europa va trebui să abordeze și alte probleme globale fundamentale fără sprijinul SUA – de la protecția mediului și a drepturilor omului până la dezvoltarea politică și socio-economică.

Problema este că „Europa” este un concept difuz când vine vorba de afaceri externe și apărare. În ciuda legăturilor strânse și a proximității geografice, națiunile europene au culturi strategice și perspective geopolitice diferite. În multe țări europene, ascensiunea partidelor radicale de dreapta și de stânga a dus la o polarizare extremă a opiniei publice – nu numai în ceea ce privește afacerile interne, ci și cele externe.

Pluralismul geostrategic actual al continentului duce la formulări incongruente ale intereselor naționale și la puncte de vedere divergente cu privire la problemele transfrontaliere importante, între capitalele europene. Diviziunile ideologice separă nu numai UE de statele europene iliberale din afara Uniunii, precum Belarus sau Serbia. Diversitatea normativă a Europei duce, de asemenea, la dezacorduri în cadrul Uniunii cu privire la prioritățile și obiectivele politicii externe a UE.

Indiferent de aceste complicații, provocările și riscurile pentru democrația și libertatea globală sunt în creștere. Astăzi, mai mult ca oricând, UE ar fi necesară ca agregator, modelator și implementator al unei politici externe europene comune – la fel cum Uniunea determină politicile comerciale europene. Pentru a îndeplini această sarcină, statele membre ale UE ar trebui fie să revină la fostul consens normativ relativ, fie să adopte un nou tratat privind Uniunea Europeană, cu puteri supranaționale mai puternice pentru Bruxelles, sau, în cel mai bun caz, să facă ambele lucruri. Este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat.

Fără un acord geostrategic între statele membre ale UE și/sau un nou tratat al Uniunii, sunt necesare alte soluții instituționale. O cale de urmat este crearea de alianțe ad hoc în materie de politică externă și de securitate între statele membre ale UE care împărtășesc aceeași viziune și care își unesc forțele pentru a urmări un anumit obiectiv. Tratatul de la Lisabona permite cooperarea parțială în cadrul Uniunii și, prin urmare, acțiunea comună a grupurilor de guverne europene care împărtășesc aceeași viziune. Cu toate acestea, principiul consensului și dreptul de veto național asupra deciziilor fundamentale limitează rolul potențial al Consiliului UE, al Comisiei și al Serviciului de Acțiune Externă ca vehicule instituționale pentru o politică externă consolidată a democrațiilor europene angajate.

În orice caz, cooperarea intraeuropeană poate fi eficientă doar într-o anumită măsură. Pe cont propriu, democrațiile europene sunt prea slabe pentru a se impune în conflictele geopolitice, economice și militare globale. Pentru o cooperare transeuropeană mai amplă, un model de planificare și coordonare interdemocratică este în curs de apariție, odată cu Coalition of the Willing(COW) în legătură cu Ucraina, care se află în consultări din primăvara anului 2025.

Această alianță informală a democrațiilor reunește 33 de țări ale căror guverne sunt în mare măsură de acord cu privire la valorile generale, interesele naționale și obiectivele externe. COW, care până acum a fost destul de vagă, include țări europene care nu sunt membre ale UE, precum Regatul Unit și Norvegia, și chiar țări îndepărtate de Europa, precum Australia și Japonia. Deși actuala COW se ocupă doar de Ucraina, în viitor ar putea să-și extindă atenția și asupra altor probleme importante pentru viitorul democrației la nivel mondial.

Conflictul global principal de astăzi se învârte mai mult, în termenii profesorului de la Stanford Michael McFaul, în jurul autocrațiilor versus democrații și mai puțin în jurul unei „ciocniri a civilizațiilor”, așa cum a afirmat regretatul profesor de la Harvard Samuel Huntington acum mai bine de trei decenii. Teza celebră a lui Huntington nu explică cooperarea actuală dintre Rusia creștină ortodoxă, Iranul fundamentalist islamic și Coreea de Nord paleocomunistă în războiul împotriva Ucrainei creștine ortodoxe. Componența Organizației de Cooperare de la Shanghai sau a grupului BRICS nu corespunde schemei lui Huntington privind colaborarea și conflictul internațional determinate cultural. În schimb, titlul cărții care urmează să apară, Autocrați vs. Democrați: China, Rusia, America și noua dezordine globală, scrisă de McFaul, fost ambasador al SUA la Moscova, surprinde mai bine dimensiunea cheie a cooperării și confruntării interstatale viitoare.

Efortul comun, în cadrul COW, de a ajuta Ucraina din partea țărilor UE și non-UE nu este, așadar, o coincidență, ci mai degrabă ceva simptomatic. Este parte integrantă a unei redesenări globale a liniilor de conflict rezultate din opoziția crescândă la nivel mondial între ordinea accesului liber și cea a accesului închis. Acest lucru ar trebui să aibă implicații instituționale pentru relațiile dintre democrațiile europene și non-europene care sunt interesate de apărarea și promovarea valorilor și regulilor democratice liberale.

Astăzi, autocrații și diplomații lor, precum și ideologi ca fascistul rus Aleksandr Dugin, sunt angajați în crearea și extinderea rețelelor și alianțelor transcontinentale statale și nestatale. Guvernele, partidele și intelectualii antiliberali din Asia, Europa, America și Africa se susțin și se coordonează din ce în ce mai mult între ei. Din motive de autoconservare, statele, partidele și alte organizații pro-democratice europene și non-europene ar trebui să facă același lucru. Guvernele și societățile civile din democrațiile liberale trebuie să construiască coaliții și instituții la nivel mondial, peste granițele geografice și culturale.

G7 și NATO, ca potențiale centre de cooperare interdemocratică globală, sunt în prezent împiedicate de impulsul antiliberal, amatorismul administrativ și confuzia strategică a noii administrații americane. UE rămâne afectată de contradicțiile naționale dintre statele sale membre și de complicațiile structurale în procesul decizional. În acest context, COW, care până acum a fost informală, ar putea oferi o soluție. Alături de alte rețele, COW poate servi drept exemplu sau chiar nucleu pentru viitoarea cooperare generală între civilizații între guverne și grupuri pro-democratice. (contributors.ro)

Andreas Umland