Înarmaţi cu lopeţi, membrii Clubului Rotary Oradea şi-au petrecut ziua de sâmbătă împreună cu copiii lor şi colegii acestora plantând fiecare cel puţin un copac. Acestora li s-au alăturat cei aproape 90 de copii găzduiţi
Actualitate
Sindicatul "Civica" ripostează
Conducerea sindicatului salariaţilor din Primăria municipiului Oradea "Civica" consideră că autoarea articolului "Funcţionarii publici orădeni participă, dar nu se bagă", apărut în ziarul "Crişana", aduce prejudicii grave imaginii funcţion
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
Profanarea unui simbol, care a fost Librăria "Mihai Eminescu"
Orădenii au călcat, ieri, pentru ultima dată, în spaţiul care a reprezentat, atâtea decenii, templul universului lor cultural. Cu nostalgie în suflet, am asistat neputincioşi, alături de vânzătoare, la împachetarea miilor de volume de
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
Competenţa PNA a fost restrânsă
Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, a anunţat, ieri, că Guvernul a modificat competenţa PNA privind rangul persoanelor, suma pretinsă drept mită sau prejudiciul produs prin fapte de corupţie. "Nu trebuie să fie a
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
Deficitul bugetar al Universităţii strânge studenţii cu uşa şi taxele cu japca
Apocalipsa după Maghiar: Universitatea din Oradea a devenit, în ultima vreme, o afacere profitabilă pentru cei care o conduc, taxele studenţeşti mărindu-se de la o zi la alta, fără explicaţiile de rigoare. Şi dacă pentru studenţii "de fam
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
Păgubiţii "Dacia" îşi vor primi despăgubirile începând din iunie 2005
Persoanele care au economisit bani la CEC pentru cumpărarea unui autoturism Dacia şi care nu şi-au lichidat încă depozitele îşi vor primi sumele la care au dreptul începând cu luna iunie 2005, în ordinea depunerii cererilor, se arată î
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
Protecţia chiriaşilor, garantată cinci ani
Foştii chiriaşi ai statului trăiesc cu groază fiecare clipă, mai ales după ce au fost înştiinţaţi că imobilul în care au locuit o viaţăa fost retrocedat fostului proprietar şi că în curând trebuie s
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
De astăzi, vine frigul!
Vremea se va înrăutăţi, începând de azi, urmând să se înregistreze o scădere accentuată a temperaturii, precipitaţii mixte şi însemnate cantitativ, a atenţionat Administraţia Naţională de Meteorologie.
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
"Austriacul" Vizer vrea să intimideze justiţia română?!
Deoarece prin preluarea de către mai multe publicaţii a unor declaraţii atribuite lui Marius Vizer, pus sub învinuire şi citat internaţional de PNA, difuzate pe fluxul Mediafax din data de 4.11.2004, ora 19:15, s-au adus grave prejudicii de imagine oamenilor de afaceri
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste
Numărătoare inversă pentru Dem Star
Contractul cu OTL încetează în 15 decembrie Prin contractul încheiat între Regia Autonomă Oradea Transport Local (R.A. OTL) şi firma Dem Star, angajaţii acestei firme au dobândit atribuţiile de controlori - bilete, abonamente, legitima
- 06 Noiembrie 2004
- Citeste


