Persoanele care au economisit bani la CEC pentru cumpărarea unui autoturism Dacia şi care nu şi-au lichidat încă depozitele îşi vor primi sumele la care au dreptul începând cu luna iunie 2005, în ordinea depunerii cererilor, se arată în proiectul de lege aprobat de Guvern şi propus Parlamentului. Pentru a intra în posesia acestor sume, persoanele îndreptăţite trebuie să depună, până la 31 mai 2005, o cerere în acest sens şi să îşi lichideze contul sau conturile constituite la CEC pentru un autoturism Dacia. Cererea de acordare a sumei va trebui depusă, împreună cu dovada lichidării depozitului, la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială îşi au domeniul solicitanţii, până la termenul menţionat. Cererile respective nu vor fi supuse nici unei taxe. În proiectul de lege se arată că titularul mai multor depozite poate beneficia, la lichidarea acestora, de suma corespunzătoare pentru un singur depozit. În cazul familiilor ai căror membri deţin mai multe depozite, se acordă suma corepunzătoare pentru un singur cont, indiferent de numărul titularilor. Prin familie se înţelege soţul, soţia şi copilul minor aflat în întreţinere, la momentul constituirii depozitului sau depozitelor, după caz. Sumele încasate necuvenit vor fi recuperate de la persoana în cauză, în condiţiile legii. Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de lege prin care propune ca persoanele care au constituit la CEC depozite de 70.000 lei pentru cumpărarea unui autoturism Dacia şi care nu şi-au lichidat conturile să primească câte 100 milioane lei. Pentru depozitele mai mici de 70.000 lei se propune acordarea a câte 50 milioane lei. Suma va fi acordată eşalonat pe o perioadă de cinci ani, începând cu 2005, indiferent de veniturile persoanelor îndreptăţite. Procedura de acordare a sumelor va fi stabilită în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a proiectului de lege, prin ordin al ministrului Finanţelor Publice. Efortul bugetar total estimat pentru aplicarea acestor măsuri este de aproximativ 500 miliarde lei anual. Conform datelor statistice, la 31 decembrie 1990 erau înregistrate 714.596 conturi la CEC pentru achiziţionarea de autoturisme Dacia, mare parte dintre aceste conturi fiind lichidate, pe parcurs, până în 1995, prin retragerea sumelor. La 31 august 2004 mai erau înregistrate doar 37.434 conturi active. Dintre acestea, circa 30.000 depozite conţin suma integrală de 70.000 lei. Prevederile proiectului de lege propus de Guvern sunt valabile numai pentru aceşti 37.434 deponenţi.