Profanarea unui simbol, care a fost Librăria "Mihai Eminescu"
Orădenii au călcat, ieri, pentru ultima dată, în spaţiul care a reprezentat, atâtea decenii, templul universului lor cultural. Cu nostalgie în suflet, am asistat neputincioşi, alături de vânzătoare, la împachetarea miilor de volume de poezii, beletristică, cărţi de specialitate etc., care până mai ieri aşteptau cuminţi în rafturile Librăriei "Mihai Eminescu". Toată "istoria" acestui lăcaş va fi strânsă în doar două zile în câteva cutii şi aruncate într-un depozit, de acum numai vechile vederi poştale mai amintindu-ne că aici a fost vreodată o librărie.
Ca şi cum nu erau suficient de grăitoare statisticile care arătau că un procent infim din populaţia României mai deschide o carte, acum interesele economice îi pun la zid şi pe cei care îşi mai făceau timp să calce pragul unei librării. Pe lângă tristeţea care ne-a cuprins la vederea rafturilor goale, imaginea vânzătoarelor, care, la cei 45-50 de ani, sunt copleşite de ideea că în curând vor rămâne pe drumuri, era mult mai cutremurătoare. Aceeaşi soartă au avut-o şi Librăria "Tineretului" şi Anticariatul de pe Republicii, dar instinctul ne spune că este doar începutul sfârşitului tuturor librăriilor din Oradea. Şi toate acestea se datorează intereselor mercantile ale unor oameni îmbogăţiţi peste noapte, care niciodată nu au cunoscut bucuria lecturării unei cărţi bune, ci doar a conturilor pline cu bani.
Fostul proprietar al SC "Librarul" a achiziţionat toate spaţiile în care îşi desfăşurau activitatea aceste librării de la Primăria Oradea, cu obligativitatea menţinerii profilului pe cinci ani. Deoarece acest termen a expirat, proprietarul arădean s-a decis să-şi recupereze banii investiţi, vânzând cele trei spaţii societăţii orădene Master, printre acţionarii căreia se numără cunoscutul om de afaceri orădean, Gheorghe Mudura. Cum pe acesta îl doare-n cot de viaţa spirituală a concetăţenilor săi şi cum la orizont i se propune o afacere mult mai profitabilă decât vânzarea de carte, afaceristul orădean nu ezită nici o clipă să-şi închirieze spaţiile, contra unor sume de mii de euro pe lună, distinsei soţii a primului ministru, Dana Năstase, care deţine lanţul de farmacii Sensi Blu. Contactat telefonic, Gheorghe Mudura ne-a confirmat că firma care a cumpărat imobilele în cauză este "Master", la care el este acţionar. În ce priveşte destinaţia acestora, el s-a arătat foarte rezervat să ne facă o declaraţie, îndemnându-ne "să avem răbdare".
De asemenea, am fi dorit să obţinem un punct de vedere şi din partea reprezentanţilor firmei SC "Librarul", însă o opinie a directorului executiv, Beniamin Merca, a fost imposibil de obţinut, acesta evitând să mai dea pe la biroul său în ultimele zile. În acelaşi timp, atât personalul TESA, cât şi vânzătoarele s-au cam ferit să ne da vreo declaraţie, fiind instituit un adevărat embargou în acest sens. Singurul lucru care le-a mai rămas, ca şi nouă, de altfel, a fost consolarea şi promisiunea că nu le vom da satisfacţie şi nu vom călca niciodată pragul celor două Farmacii Sensi Blu, care se vor deschide în fostele locaţii ale culturii orădene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.