Numărătoare inversă pentru Dem Star
Contractul cu OTL încetează în 15 decembrie
Prin contractul încheiat între Regia Autonomă Oradea Transport Local (R.A. OTL) şi firma Dem Star, angajaţii acestei firme au dobândit atribuţiile de controlori - bilete, abonamente, legitimaţii de călătorie - pe mijloacele de transport în comun ale R.A. O.T.L. Deşi contractul expiră, însă, abia la 31 decembrie a.c., efectele acestuia vor înceta mai repede, în urma rezilierii actului...
Un răspuns tranşant a fost evitat, iniţial, când l-am întrebat pe directorul tehnic al R.A. OTL, luni - 1 noiembrie, probabil, din motive diplomatice. În fapt, "cărţile" erau puse pe masa firmei Dem Star, din momentul în care R.A. OTL a întocmit o notificare (conform prevederilor contractului), prin intermediul căreia firma Dem Star era înştiinţată că nu a respectat clauzele contractului. "În consecinţă, a precizat, ieri, dna Daniela Miron, şefa Biroului Tehnic al R.A. OTL, la 45 de zile de la data notificării, contractul cu Dem Star se reziliază. Adică, din 15 decembrie".
Deja, R.A. OTL a anunţat organizarea de licitaţie pentru concesionarea serviciului de verificare-control a biletelor, abonamentelor şi legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele de transport în comun ale R.A. OTL. În acest sens, există şi caietul de sarcini. Dacă se reziliază contractul existent cu firma Dem Star, aceasta mai poate participa la licitaţia de concesionare anunţată de R.A. OTL? Răspunsul primit: "Au dreptul să participe, dar să şi accepte condiţiile din caietul de sarcini. Una dintre ele este că firma ce se înscrie la licitaţie trebuie să-şi angajeze personalul de control doar cu avizul R.A. OTL, pentru că, după experienţa neplăcută avută de noi cu salariaţii firmei Dem Star, trebuie să avem siguranţa probităţii persoanelor care devin controlori pe mijloacele de transport în comun".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.