Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reținut de polițiștii rutieri, după ce și-ar fi declinat o identitate falsă, depistat fiind, în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive și având suspendat dreptul de a conduce.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Cea mai bună cremă antirid dupa 50 ani - Top 5
Îmbătrânirea este un proces natural al vieții, iar pentru multe femei de peste 50 de ani, îngrijirea pielii devine o preocupare importantă. Cu toate acestea, alegerea unei creme antirid potrivite poate fi o provocare în a găsi cea mai bună cremă antirid. Cu scopul de a te ajuta să îți menții pielea frumoasă și tânără, am alcătuit o listă cu cele mai bune cinci creme antirid pentru vârsta de peste 50 de ani.
- 23 Octombrie 2023
- Citeste
Activități marca Erasmus+ - Liceul Ortodox din Oradea, o „Europă” strălucitoare
Cu ocazia celei de-a șaptea ediții a programului #Erasmus Days, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a promovat valorile europene și învățarea sub orice formă indiferent de vârstă.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
La Filarmonica de Stat din Oradea - Moștenirea lui Ciprian Porumbescu
Filarmonica de Stat îi invită pe orădeni la o călătorie în inima muzicii românești, într-o ediție specială dedicată lui Ciprian Porumbescu. Pe 24 octombrie, la ora 19.00, va debuta turneul „Moștenirea lui Porumbescu” – o aducere aminte a geniului compozitorului, dar și o reflecție asupra impactului său în universul muzical românesc.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
La Primăria Municipiului Oradea - Simpozion dedicat Zilei Armatei
În Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea a avut loc vineri, 20 octombrie, un simpozion dedicat Zilei Armatei Române, organizat de Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „General Traian Moșoiu”, Filiala Bihor, în parteneriat cu Primăria municipiului Oradea.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
Modernizarea Stadionului Motorul - A ajuns la 40%
Odată cu realizarea complexului sportiv din spatele terenului de fotbal „Motorul” și vechiul Stadion „Motorul” va fi modernizat. La terminarea lucrărilor, iubitorii sportului vor beneficia de o adevărată bază sportivă în această zonă.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
La Muzeul Țării Crișurilor - Cu ochii pe cățeluși
Weekendul care s-a încheiat este unul de care copiii din Oradea își vor aduce aminte cu plăcere. Asta pentru că, două zile, au avut posibilitatea să vadă pe viu cei mai inteligenți căței din România, dresați special să intervină în caz de dezastre.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
Directoarea ITM Nadia Racz urmărită penal - Şpagă pentru munca la negru
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus vineri, 20 octombrie, efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, a adjunctei Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Racz, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
Festivalul coral „Francisc Hubic” 2023 - Lansarea volumelor de partituri
Festivalul coral „Francisc Hubic” 2023 a prilejuit vineri, 20 octombrie, în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, lansarea a patru caiete de partituri ale compozitorilor Francisc Hubic și Sigismund Toduță.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste
Pas important pentru reabilitarea Spitalului de Psihiatrie Nucet - A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat joi, 19 octombrie, la sediul instituției, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet.
- 22 Octombrie 2023
- Citeste


