Ruşinos pentru autorităţile publice locale, care au adoptat o hotărâre, modificată de 3 ori înainte de aplicare şi suspendată în prezent de instanţă, hotărâre care impune proprietarilor de imobile din zona centrală a municipiului o obligaţie de plată pentru reabilitarea faţadelor încă neclar definită fiscal, dar nici cu privire la imobile sau proprietari, care în prezent face obiectul discuţiilor contradictorii şi acuzaţiilor dintre cele două palate locale - Primăria şi Prefectura.
Titlurile zilei
-
Modernizarea drumului Padiș - Ic Ponor - „Fundaţia este în mare parte făcută”
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în teren pe șantierul de modernizare a drumului județean DJ 763, tronsonul Padiș - Ic Ponor, care leagă județele Bihor și Cluj.
-
Peste 170.000 de misiuni desfășurate și mii de oameni salvați - SMURD Bihor, 33 de ani în slujba vieții
ISU Bihor a sărbătorit, luni, 12 octombrie, „Ziua SMURD Bihor” - 33 de ani în slujba vieții, iar data de 13 octombrie este dedicată „Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre” și „Zilei Informării Preventive”. Pentru a marca aceste evenimente, pompierii militari bihoreni au organizat o serie de activități în mijlocul comunității, menite să promoveze cultura preventivă și protejarea vieților omenești.
-
Oradea - 237 de elevi și 120 de profesori, recompensați pentru performanțele obținute
Primăria Oradea a organizat duminică, 11 octombrie, cea de-a XVII-a ediție a Galei de premiere a elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale. Evenimentul, desfășurat la Filarmonica de Stat, a reunit 237 de elevi și 120 de profesori coordonatori, din 24 de unități de învățământ din municipiu.
-
Şedinţă festivă a Consiliului Local şi ceremonii oficiale - Ziua Orașului Oradea
Ziua Orașului Oradea a fost marcată luni, 12 octombrie, printr-o serie de manifestări oficiale dedicate celor două momente istorice care definesc această dată: semnarea Declarației de Independență a Românilor din Transilvania, în 1918, și eliberarea orașului, în 1944. Evenimentele au reunit reprezentanți ai administrației publice, oficialități și membri ai comunității locale.
-
Beiușenii au petrecut cu „Higheghe și vin”
Seria manifestărilor care au ca scop reapropierea comunităților bihorene de tradițiile proprii a continuat, la Beiuș, cu un nou festival: „Higheghe și vin”. Evenimentul a ajuns pentru prima oară în urbea de pe Crișul Negru, chiar dacă, la nivel județean, se desfășoară pentru al doilea an consecutiv.
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
Un interviu cu Mihai Găinuşă (născut în zodia scorpionului - 6 noiembrie)
Lista lui Găinuşă: "Să văd Alaska, să urc pe Machu Pichu, să ajung la Hiroshima, să pun piciorul în Galapagos, să văd statuile din Insula Paştelui, să zbor deasupra Marelui Canion". Nu pare deloc greu de bifat, spunem noi, dacă ne raportăm la profilul de turist al cârcotaşului Mihai Găinuşă! Lectură plăcută!
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Voluntari străini în centrele sociale orădene
Zece tineri voluntari din mai multe ţări europene participă la un proiect derulat de Fundaţia "Sfinţii Trei Ierarhi", în colaborare cu Asociaţia Filantropica. Pe durata a zece luni se implică în acţiuni ce se desfăşoară în centre sociale, precum şi la scrierea unor proiecte.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Fundaţia Theranova continuă să ajute victimele din Haiti
Fundaţia Theranova se implică în ajutorarea persoanelor care suferă în urma dezastrului din Haiti, confecţionând proteze şi orteze. Organizaţia colaborează cu o fundaţie germană care a luat decizia de a cumpăra şi a trimite în Haiti un atelier mobil, având în vedere numărul mare de persoane care au nevoie de ajutor, după cutremurul produs.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Leş - Activităţi variate la Festivalul Toamnei
Şcoala cu clasele I-VIII Leş a organizat, în perioada 25-29 octombrie 2010, Festivalul Toamnei, care a cuprins activităţi variate: expoziţii, workshop-uri, concursuri, spectacole şi Balul bobocilor. Evenimentul face parte proiectul interjudeţean "Anotimpurile bucuriei", iniţiat şi coordonat de Şcoala din Leş, parteneri fiind şcoli din numeroase judeţe din ţară. Echipa de proiect este formată din prof. Melinda Tănase - director şi responsabil de proiect, prof. Camelia Iuliana Rusu - coordonator, şi prof. Oana Jurcuţiu.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Cefa - La scobit de dovlecei
Pentru al doilea an consecutiv, elevii Şcolii cu clasele I-VIII Cefa au participat la o serbare de Halloween. Evenimentul s-a desfăşurat vineri, 29 octombrie, în sala de gimnastică a şcolii, unde toţi elevii au intrat în atmosfera sărbătorii importate de peste ocean costumaţi cu măşti înfricoşătoare.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Marghita - Halloween la Colegiul "Octavian Goga"
Muzică bună, dans, dovleci şi costume speciale haioase. Aceasta a fost atmosfera deosebită de la Colegiului Naţional "Octavian Goga" din Marghita. Elevii noştri au lăsat pentru câteva ore la o parte uniformele şcolare şi au făcut o incursiune în lumea magică a sărbătorii de Haloween.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Se aşteaptă primele "vize" pentru sferturile Ligii
Grupele Ligii Campionilor au ajuns la etapa a patra şi este de aşteptat ca primele echipe să îşi vizeze biletele pentru optimile competiţiei, încă din runda a patra programată azi cu începere de la ora 21.45.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR - LIGA a V-a, etapa a 11-a
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Handbalişti corigenţi la "lecţia" de spaniolă - România - Spania 20-35 (7-18)
Naţionala de handbal masculin a României a obţinut o performanţă mare în acest an, calificându-se la Campionatul Mondial din 2011, în dauna Rusiei, pe care a depăşit-o după un baraj dramatic. Tricolorii au început, însă, cu două eşecuri drastice preliminariile pentru Europenele din 2012, care le-au compromis încă de pe acum şansele de calificare la turneul final din Serbia. După înfrângerea suferită în Croaţia, România a cedat categoric şi în faţa Spaniei, care i-a administrat cea mai severă înfrângere din istorie! Chiar dacă a evoluat în opt jucători, publicul orădean care a umplut Arena fiind de nota 10, România n-a putut face faţă "galacticilor" şi "extratereştrilor" din echipa iberică, care s-au impus la Oradea cu 35-20 (18-7).
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


