Lista lui Găinuşă: "Să văd Alaska, să urc pe Machu Pichu, să ajung la Hiroshima, să pun piciorul în Galapagos, să văd statuile din Insula Paştelui, să zbor deasupra Marelui Canion". Nu pare deloc greu de bifat, spunem noi, dacă ne raportăm la profilul de turist al cârcotaşului Mihai Găinuşă! Lectură plăcută!

ZT: În vară îţi propuneai să-ţi petreci concediul în Grecia. Cum a fost? Pe unde ai ajuns?

Mihai Găinuşă: Am ajuns în acelaşi loc în care merg de vreo 5 ani: în insula Lesbos. Nu vă înghesuiţi, renumele nu-i adevărat, grecii sunt şi mai conservatori decât noi. Merg acolo deoarece am rude, un cumnat căpitan de vapor, plus că îmi plac mult culorile Greciei - albastrul mării şi albul de la sosul tzatziki (râde). De asemenea, lipsesc conaţionalii noştri, de toate culorile, deci e linişte.

ZT: Ai, desigur, câteva ţări preferate, în care revii mereu cu plăcere. Cum arată un asemenea top 3?

Mihai Găinuşă:

1.Franţa. Iubesc ţara asta, chiar dacă ea nu ne mai iubeşte pe noi. Când am ajuns prima data la Paris am avut senzaţia că am mai trecut pe-acolo, cineva mi-a spus că am trăit în Franţa în altă viaţă. Înseamnă că acum nu trăiesc viaţa cea mai bună?

2.Grecia. Marea Egee, măslinii, smochinele, tavernele cu fructe de mare, ouzoul, buzuki, bisericile ortodoxe şi café-frapeul, iată câteva motive.

3.Suedia. Am fost doar de două ori la Stockholm, dar e interesantă multiculturalitatea acceptată, fără aglomerare, fără poluare, fără alba-neagra, aşa cum am văzut, de exemplu, pe faleza la Geneva.

ZT: Citeam că, în concediu, cel mai mult îţi doreşti să dormi. Ce alte tabieturi de vacanţă mai ai?

Mihai Găinuşă: Asta îmi doresc, nu înseamnă că şi reusesc. Citesc şi mai mult în vacanţă, mă joc mai mult cu Eva, fata mea, şi îmi place să călătoresc.

ZT: Eşti cheltuitor în vacanţă?

Mihai Găinuşă: Nu neapărat, dar nici nu-mi refuz intrarea la vreo expoziţie, acvariu public, grădină zoo, castel sau muzeu. Pun deoparte bani pentru călărie, fiindca Eva cocoşează poneii când îi prinde. Nu am aparate foto sau video scumpe, cele pe care mi le-am luat le-am cumpărat din America, acolo unde sunt la jumătate de preş. Ştiu un orăşel în Franţa, Romans, unde sunt nişte outleturi de ţoale bine aprovizionate. Cunosc un local cu scoici foarte bune şi ieftine, Leon de Bruxelles, în Paris. Dar, când prind, mănânc şi languste la Barcelona.

ZT: Pe ce anume se mai duc banii? (exceptând transportul, cazarea şi mâncarea, desigur...)

Mihai Găinuşă: Pe băutură (râde)! Îmi plac vinuri rose franţuzeşti, vinurile albe italieneşti, sangria spaniolă şi un vin spumant portughez.

ZT: Oraşe moderne, pline de viaţă sau locurile izolate şi sălbatice?

Mihai Găinuşă: Pentru weekendurile rare când pot pleca, oraşele tumultuoase, pline de cântece pe străzi. Am nimerit la Strasbourg în ultima zi a unui festival de muzică de stradă, un infern. A doua zi, parcă fusese apocalipsa, nu mai era nimeni. Pentru vacanţele mai lungi prefer să plec cu avionul undeva, să închiriez o maşină şi să fac un traseu "la plesneală" prin sate, fără cazare asigurată. Să-i vezi pe localnici în mediul lor, cu problemele şi bucuriile lor. E fascinant!

ZT: Ce nu ai făcut încă, dar ţi-ar plăcea să faci într-o vacanţă?

Mihai Găinuşă: Să vizitez un pic din jungla Amazonului. Ştiu şi oraşul în care trebuie să ajung. Să văd Alaska, să urc pe Machu Pichu, să ajung la Hiroshima, să pun piciorul în Galapagos, să văd statuile din Insula Paştelui, să zbor deasupra Marelui Canion, oho, câte mai am!

ZT: Te rog să ne povesteşti o amintire hazlie de prin vacanţele tale.

Mihai Găinuşă: Am fost odată, în tinereţe, într-o bursă în Franţa, cazat la o familie dintr-un sat în care se desfăşura un festival cultural. Şi gazda ne-a dus, pe mine şi pe un coleg din Georgia, la o nuntă. Era o încapere în care nu era decât o masă lungă, de lemn, plină de sticle de vin. Taraf n-aveau. Toată lumea bea vin, după care s-au pus pe un cântat în cor, acompaniaţi de bătăi cu sticlele în masă. Nicio petrecere n-a fost mai reuşită!

ZT: Povesteşte-ne care a fost cea mai mare provocare pentru tine, într-o vacanţă.

Mihai Găinuşă: Să-mi păstrez cumpătul la o firmă de închiriat maşini din Strasbourg, unde idioatele de angajate n-au vrut să-mi dea maşina plătită deja, pe motiv că n-am card cu scrisul în relief, după ce m-au ţinut trei ore şi mi-au cerut să vadă biletul de avion de întoarcere în România.

ZT: Cel mai spontan lucru pe care l-ai făcut într-o vacanţă?

Mihai Găinuşă: În luna de miere, în Hawaii, m-am oferit suport pentru vreo 20 de papagali mari, Ara şi Kakadu, pe care un nene mi i-a pus pe mâini, umeri şi pe cap.

ZT: Ce apreciezi la alţii, în vacanţă?

Mihai Găinuşă: Lejeritatea cu care unii occidentali se întind pe jos prin aeroporturi, dormind cu capul pe un rucsac, naturaleţea cu care copiii de afară se aşază pe jos, lângă rafturile librăriilor şi răsfoiesc cărţi. Parcurile nordice pline de oameni întinşi pe iarbă, la soare.

ZT: Ce nu apreciezi la alţii, în vacanţă?

Mihai Găinuşă: Am văzut pe insula Ibiza cupluri de tineri părinţi care-şi plimbau odraslele în cărucior la 12 noaptea, din bar în bar. Plus beţivanii de englezi prezenţi peste tot şi urlând mai tare decât cocălarii de la noi prin hotelurile turceşti.

ZT: La ce proiecte lucrezi acum? Ce urmează după "Scândura de frizerie"?

Mihai Găinuşă: Lucrez la o continuare a "Poveştirilor Mortale".

ZT: Care a fost cel mai bun sfat primit?

Mihai Găinuşă: Ce căutaţi dumneavoastra e în direcţia opusă!:)

ZT: L-ai urmat?

Mihai Găinuşă: Altfel nu ajungeam aici, nu?

Material preluat de pe www.zodiactravel.ro