Muzică bună, dans, dovleci şi costume speciale haioase. Aceasta a fost atmosfera deosebită de la Colegiului Naţional "Octavian Goga" din Marghita. Elevii noştri au lăsat pentru câteva ore la o parte uniformele şcolare şi au făcut o incursiune în lumea magică a sărbătorii de Haloween.

Coordonaţi de doamnele profesoare Meda Vlaicu, Larisa Andor şi Raluca Crişan, ei au transformat sala festivă într-o casă a groazei, unde şi-au dat întâlnire vampiri, vrăjitoare, fantome, drăcuşori, ţigăncuşe şi multe alte creaturi ale nopţii trezite la realitate. Talentul şi imaginaţia bogată, atât a elevilor din clasele gimnaziale, cât şi din cele liceale, au triumfat încă o dată, căci costumele lor păreau cu adevărat desprinse dintr-o lume învăluită în mister. Obiceiul costumelor de Halloween se află la a doua ediţie în această instituţie de învăţământ, ocazie cu care doamnele profesoare implicate în acest proiect au organizat un concurs. Atmosfera a devenit electrizantă în momentul în care concurenţii au fost chemaţi în faţa publicului pentru a-şi descrie costumele într-o manieră cât mai originală. Proba dovlecilor scobiţi a pus încă o dată în valoare capacităţile creative ale elevilor.

În ambianţa înspăimântătoare creată prin muzică, decor macabru, lumânări, frunze tomnatice şi cruci improvizate s-a trecut la cea de-a treia probă, cea a scenetelor. Elevii au demonstrat implicare, cooperare şi eficienţă, iar prestaţia acestora a fost evaluată de un juriu format din directorul Marcel Emil Sas, directorul adjunct Simona Sarca, bibliotecara Elisabeta Stan şi profesoarele Livia Moisa şi Andreea Vuşcan.

În stabilirea câştigătorilor, juriul a punctat ingeniozitatea, creativitatea şi extremele: cel mai original costum: Elena Rogoz, cls. a VI-a A; cel mai înfricoşător costum: Andreea Haiduc, cls. a VI-a B; cea mai bună interpretare a personajului: Georgiana Popa, cls. a VII-a A; cele mai frumoase costume: cls. a VI-a A; cele mai interesante costume: cls. a IX-a C, cele mai înfricoşătoare costume: cls. a X-a D, cele mai trăsnite costume: cls. a XII-a D, cele mai deosebite costume: cls. a VII-a A, cel mai mare dovleac: cls. a XI-a A, cea mai frumoasa caricatură din dovleac: cls. a VII-a H, cei mai frumoşi dovleci: cls. a V-a H, cei mai mulţi dovleci participanţi în concurs: cls. a IX-a A, cei mai înfricoşători dovleci: cls. a VI-a H, cea mai înfricoşătoare poveste: cls. a VI-a B, cea mai originală poveste: cls. a X-a B, cea mai bună interpretare: cls. a V-a A, cea mai unită echipă: cls. a X-a A, cea mai frumoasă scenetă: cls. a IX-a B, cea mai amuzantă poveste: cls. a IX-a D. În finalul evenimentului, elevii au fost invitaţi la o petrecere, toţi cei prezenţi distrându-se pe cinste în compania colegilor mai mari sau mai mici.

Raluca CRIŞAN