Întreprinderea familială este o formă de organizare economică fără personalitate juridică, formată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.
Titlurile zilei
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
-
Sesizarea admisă pe legea prin care o comună bihoreană devine zonă cu resurse turistice - Cociuba Mare pică la CCR!
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat oficiali ai CCR, citați de Agerpres.
-
A3 Chiribiș-Suplacu de Barcău - Din avion acum, pe 1 decembrie la volan
Imagini spectaculoase au fost publicate pe facebook de Asociația Pro Infrastructură, care atrage atenția asupra impactului pozitiv, dar și negativ pe care o autostradă îl are asupra mediului și a comunităților locale.
-
La așezământul monahal din Roșia - Prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.
-
În perioada 7 - 13 octombrie, modificări la traseele liniilor de autobuz
Pentru buna desfăşurare a evenimentelor organizate în cadrul Festi Fall Oradea 2026 în Piaţa Unirii, traseele liniilor de autobuz se modifică, ȋncepând de miercuri, 7 octombrie, până marţi, 13 octombrie.
-
Tradițiile Bihorului, în centrul Oradiei - Higheghe și vin
Peste 1.000 de dansatori din mai multe zone ale județului Bihor au participat, recent, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin” de la Oradea, organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Municipiului Oradea.
Companiile, clasificate după obligaţii şi cheltuieli de personal
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va modifica criteriile de clasificare a companiilor mari şi mijlocii.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Datoria publică a României s-a dublat
Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, datoria publică a României a fost, la sfârşitul lunii august, de 179,32 miliarde lei, mai mult decât dublă faţă de nivelul de la finele anului 2007, de 82,3 miliarde lei.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Măsura 121 - amânată cu trei luni
Ministrul Agriculturii a declarat că termenul pentru depunerea de proiecte în baza Măsurii 121, care vizează modernizarea exploataţiilor agricole, a fost amânat cu trei luni, la cererea UE.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Beiuş - Salon de toamnă în Galeria "Maryelen"
În Galeria "Maryelen" din Beiuş, a avut loc, zilele trecute, vernisajul expoziţiei "Embleme apusene". Despre lucrări a vorbit omul de cultură Nicolae Brânda, iar acţiunea s-a bucurat de sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, reprezentat de Anca Popescu Raţiu, consultant artistic în cadrul instituţiei. Evenimentul a făcut parte din cadrul primului "Salon de toamnă" organizat în Galeria "Maryelen" din Beiuş.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Compania Plexus deschide o fabrică la Oradea
La finele săptămânii trecute, Primăria municipiului Oradea a semnat un contract cu Compania Plexus, pentru construirea unei fabrici în Parcul Industrial. Compania Plexus este specializată în produse care se adresează pieţelor de echipamente de telecomunicaţii şi de infrastructură wireless, produse industriale, echipamente medicale şi echipamente din domeniul militar şi aeronautic.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Candele şi crizanteme pe drumul spre veşnicie
Mii de candele şi lumânări au creat, aseară, în Cimitirul Municipal o atmosferă specială. Mirosul de brad şi de crizanteme s-a răspândit peste mormintele celor dragi, învăluind totul într-o atmosferă de pioşenie. Orădeni de toate confesiunile au venit, de Ziua Morţilor, să se reculeagă la căpătâiul celor trecuţi în veşnicie.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Magistraţi bihoreni în cursa pentru CSM
Adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii s-au desfăşurat ieri, începând cu ora 13.00, în urma acestora urmând a fi desemnaţi cei 11 noi membri în CSM.
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
In memoriam
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste
Prima pagină
- 01 Noiembrie 2010
- Citeste


