Se întâmplă foarte des ca femeile care încep sau au în desfășurare o afacere să fie puse în situația de a alege între a fi mame și a avea o carieră. Pentru a demonstra că femeile pot fi și mame, și antreprenoare și a le ajuta să se descurce în această situație, a fost lansată platforma online Mamprenoare.
Titlurile zilei
-
Cu ocazia FestiFall 2026 - Restricții de circulație în zona centrală
Primăria Oradea a anunţat că, în perioada 7-13 octombrie, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.
-
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Alături de seniorii comunității orădene
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, la Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”, un moment de socializare dedicat seniorilor din comunitatea orădeană.
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
O scurtă istorie a creşterii animalelor din Crişana - D’ale Porcului bihorean
Organizatorii festivalului-concurs „D’ale Porcului” vă prezintă o scurtă istorie a creşterii şi prelucrării tradiţionale a porcului în judeţul Bihor, precum şi informaţii ştiute şi neştiute despre cârnaţi. Astăzi, despre istoria mondială a cârnaţilor.
- 16 Februarie 2018
- Citeste
Număr record de pietoni amendaţi
Nu mai puţin de 143 de pietoni care au traversat neregulamentar au fost sancționați de polițiștii rutieri bihoreni într-o singură zi.
- 16 Februarie 2018
- Citeste
Cupa Braveheart Oradinum - Dresaj canin spectaculos în şanţul Cetăţii Oradea
Cetatea Oradea găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, Cupa Braveheart Oradinum, un eveniment chinologic spectaculos, ca disciplină de dresaj canin, și cel mai mare eveniment Mondioring organizat vreodată în România. La acest eveniment participă peste 40 de concurenți din România, Italia, Polonia, Cehia, Ungaria și Austria.
- 16 Februarie 2018
- Citeste
La un pas de epidemie - 42 suspiciuni, 26 confirmări de gripă
Numărul cazurilor de gripă se înmulțește exponențial în Bihor. Vineri s-a înregistrat un nou deces cu suspiciune, după ce o pesoană a decedat pe 13 martie fiind, tot vineri, confirmată și cu gripă.
- 16 Februarie 2018
- Citeste
Participare internațională la Cupa Braveheart Oradinum - Concurs de dresaj canin
Organizată de Clubul Nord de Dresaj Canin Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, dar și al câtorva sponsori, Cupa Braveheart Oradinum va fi un eveniment chinologic spectaculos ca disciplină de dresaj canin, cel mai mare eveniment Mondioring organizat vreodată în România. Competiția se va desfășura în șanțul Cetății - poarta de est, începând de astăzi, de la ora 09.00, și până duminică, la ora 17.00.
- 15 Februarie 2018
- Citeste
Echilibrul de forţe din „legislativul” judeţului a devenit o povară - Motorul CJ, tot gripat
Disputele politice din Consiliul Judeţean Bihor continuă cu o nouă rundă. Ieri, liberalii au refuzat să se prezinte la şedinţa ordinară în care trebuia să fie votat bugetul judeţului, conducerea administraţiei judeţene convocând o nouă şedinţă pentru luni, 19 februarie. Liberalii au anunţat, însă, că nu vor vota bugetul până nu se stabileşte un criteriu clar privind repartizarea banilor aflaţi la dispoziţia CJ pentru echilibrarea bugetelor primăriilor, care să fie proporțional cu numărul de primari.
- 15 Februarie 2018
- Citeste
Explozie de culoare și entuziasm - Fashion Gate la ediția a V-a
Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Facultății de Arte a organizat miercuri, 14 februarie, de la ora 19.00, spectacolul de modă Fashion Gate. Aflat la cea de-a V-a ediţie, evenimentul a avut loc în incinta Lotus Center Oradea.
- 15 Februarie 2018
- Citeste
Micro-stagiune de teatru independent la Point Cultural Hub - Poveste(a) din Transilvania, ajunge în Capitală
Point Cultural Hub a organizat în luna februarie o micro-stagiune de teatru independent care le-a dat ocazia bucureştenilor să vizioneze, alături de producţiile proprii, cele mai apreciate producţii independente din zona Transilvaniei. Oradea a fost prezentă în această stagiune cu spectacolul Poveste din Transilvania al Studio Act.
- 15 Februarie 2018
- Citeste
În perioada 30 martie - 15 aprilie - Ansamblul „Bihorul”, invitat în SUA
Datorită performanței sale artistice, a renumelui și prestanței dobândite de-a lungul anilor, Ansamblul Folcloric „Bihorul” din Oradea va efectua, în perioada 30 martie-15 aprilie 2018, un turneu artistic în Statele Unite ale Americii, la invitația Arizona State University.
- 15 Februarie 2018
- Citeste


