Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor informează absolvenţii că, dacă se înscriu în evidenţele agenţiei, pot beneficia gratuit de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită, precum şi de facilităţi financiare la angajare.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Școala Gimnazială Nr. 1 Săliște de Vașcău - „Port cu mândrie ia românească”
În cadrul proiectului „Port cu mândrie ia românească”, elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 1 Săliște de Vașcău au participat la „Festivalul județean al cântecului și jocului popular”.
- 24 Mai 2018
- Citeste
Aeroportul Oradea, speranţe de noi curse - Negocieri cu Blue Air
Locul companiei Ryanair, care opreşte toate cursele de pe Aeroportul Oradea din toamna acestui an, ar putea fi luat de Blue Air.
- 23 Mai 2018
- Citeste
Săptămâna prevenirii criminalităţii la Ştei - Şi violenţa verbală doare
Prin jocuri de rol, într-o manieră interactivă, copiii au învățat de la polițiști că și violența verbală doare, cum să acceseze în siguranță Internetul și cum să evite să devină victime ale traficului de persoane.
- 23 Mai 2018
- Citeste
Accident rutier pe DN76 - Un TIR încărcat cu stupi s-a răsturnat
Un autocamion încărcat cu stupi s-a răsturnat, ieri dimineaţă, la ieşirea din Băile Felix.
- 23 Mai 2018
- Citeste
Irina Bara a revenit spectaculos la Roland Garros - A trecut în turul II al calificărilor!
Cea mai bună tenismenă bihoreană a trecut de primul tur al calificărilor la Roland Garros.
- 23 Mai 2018
- Citeste
Primăria Beiuș nu mai are contract cu propria firmă de salubritate!
Primarul Petru Mlendea-Căluș a propus consilierilor locali să aprobe Regulamentul de aplicare a taxei speciale de salubrizare în cazul prestațiilor de care beneficiază utilizatorii persoane fizice fără contract de prestări de servicii.
- 23 Mai 2018
- Citeste
Colegiul Naţional „Avram Iancu” Ştei - Ultimul sunet pentru „Nepoții Moțului”
Curtea din incinta Colegiului Naţional „Avram Iancu” Ştei a fost ieri, 23 mai, plină de elevi, profesori, colegi, părinţi, bunici, rude, dar și prieteni, care au dorit să fie alături de cei 99 absolvenţi, din cele patru clase terminale, la o zi aparte din viața lor,.
- 23 Mai 2018
- Citeste
Cozi kilometrice la ieşirea din ţară - Poliţist lovit de TIR
Un poliţist în vârstă de 25 de ani a fost accidentat, ieri, de un tir, în timp ce dirija circulaţia pe Şoseaua Borşului, unde o bandă a fost blocată de camioanele care aşteptau să iasă din ţară.
- 22 Mai 2018
- Citeste
Proiectul național de educație civică - Elevi gojdişti, consilieri pentru o zi
În perioada 18 – 20 mai, Fundația Friedrich Ebert România a desfășurat un proiect de educaţie civică intitulat „Joc de strategie: Politica locală”, la care au participat 35 de elevi de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”.
- 22 Mai 2018
- Citeste


