Prin jocuri de rol, într-o manieră interactivă, copiii au învățat de la polițiști că și violența verbală doare, cum să acceseze în siguranță Internetul și cum să evite să devină victime ale traficului de persoane.

În perioada 21–25 mai a.c., la nivel naţional se desfăşoară prima ediție din anul 2018 a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment desfășurat pentru cel de-al treisprezecelea an consecutiv, prin care se urmăreşte sensibilizarea cetățenilor cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, a unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale. Activităţile desfășurate de polițiștii bihoreni marți au fost dedicate prevenirii victimizării minorilor, cu accent pe următoarele segmente infracționale: criminalitate informatică, bullying, cyberbullying, trafic de persoane. În acest context, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de proximitate din cadrul Poliției Oraș Ștei, în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea și cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor au desfășurat o serie de activități informativ-preventive sub genericul „Împreună pentru un mediu virtual mai sigur!”, în două unități de învățământ de pe raza orașului Ștei, respectiv la Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei și la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei. Activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni și partenerii de program s-au adresat atât elevilor de gimnaziu și liceu, cât și elevilor din clasele primare. Scopul activităților desfășurate de polițiștii bihoreni a fost informarea elevilor cu privire la principalele modalități de utilizare în siguranță a Internetului, de prevenire și dezamorsare a stărilor de conflict cauzate de bullying, care nu pot fi depășite decât dacă se conștientizează existența fenomenului. Peste 250 de elevi din clasele V – XI de la instituțiile de învățământ din Ștei au învățat prin intermediul unor metode atractive, prin activități interactive, cum se manifestă bullying-ul, ce forme îmbracă și cum poate fi recunoscut, cum să reacționeze în cazul în care sunt victime și ce putem face fiecare dintre noi pentru a stopa acest fenomen, care poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale în care persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie etc.

Polițiștii au angrenat copiii în jocuri și concursuri cu tematică preventivă și le-au prezentat filme cu caracter preventiv. La finalul activităților, elevii Colegiului Național „Avram Iancu” din Ștei au interpretat, cu mult talent, două scenete pe tema bullying-ului, prezentând propria viziune cu privire la acest fenomen și certificând astfel faptul că și-au însușit recomandările polițiștilor de prevenire și proximitate bihoreni.