Dacă până acum Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Clubul Lions Oradea au făcut o tradiţie ca la început de an şcolar să fie alături de copiii din Centrul de Îngrijire de Zi, proveniţi din familii nevoiaşe, în acest an li s-a alăturat şi Rotary Club Oradea, oferind copiilor rechizite şcolare, menite să sprijine aceşti copii minunaţi.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Filarmonica Oradea - Invitaţi de renume şi partituri în primă audiţie
Filarmonica Oradea îşi va deschide oficial stagiunea 2018/2019 joi, 20 septembrie, cu un program care va cuprinde partituri semnate de J. Brahms şi C. Debussy, sub bagheta dirijorului Janko Zsolt. Programul stagiunii va cuprinde în total 38 de concerte simfonice, care vor aduce în faţa publicului meloman dirijori şi solişti de renume naţional şi internaţional.
- 12 Septembrie 2018
- Citeste
Podul Centenarului - Au sosit bucăţi din scheletul metalic
Primele bucăţi din viitorul Pod al Centenarului au ajuns la Oradea, constructorul anunţând că structura metalică va fi montată în întregime până cel târziu în data de 1 noiembrie, după care va urma asfaltarea. Municipalitatea promite că podul va fi inaugurat în data de 1 decembrie.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Proiect. Creșterea porcilor în gospodăriile afectate de pestă - Interzisă de autorităţi
Gospodăriile în care au fost depistați porci cu pestă africană trebuie să-i sacrifice „fără posibilitatea repopulării”, arată un document publicat marți de Agrointeligența.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Aquapark-ul Nymphaea, în luna august - Încasări de peste un milion de euro
La doi ani de la deschiderea Aquapark-ului Nymphaea, numărul vizitatorilor este în creştere, la fel şi sumele încasate. Potrivit directorului ADP Oradea, Liviu Andrica, în primele opt luni ale acestui an, încasările au fost de peste 3,5 milioane euro, suma cea mai mare, un milion de euro, provenind de la cei peste 80.000 de vizitatori care au intrat în Aquapark în luna august.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Bucharest Festival Orchestra, pe scena Filarmonicii - Turneul național 100 x Enescu
Luni, 24 septembrie, ora 19.00, orădenii sunt așteptați la unul dintre cele mai insolite evenimente muzicale ale toamnei: concertul din cadrul Turneului național 100 x Enescu, organizat de dirijorul Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra. Concertul va avea loc la Filarmonica de Stat Oradea, partener și susținător al evenimentului.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
La mormintele militarilor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial - Omagiu eroilor Armatei Române
La inițiativa ANVR - Filiala Bihor, în perioada 3-6 septembrie, un grup de urmași ai foștilor combatanți și membri ai unor organizații naționale ale militarilor în rezervă și retragere au efectuat în Ungaria și Slovacia un Marș Comemorativ în Anul Centenarului Marii Uniri, sub deviza „O lacrimă, o floare, o rugăciune”.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Părinţii au nevoie de ajutor pentru a o aduce acasă - Denisa a pierdut lupta cu viaţa
Vreme de 13 ani, Denisa Lăzău a luptat pentru viaţa ei. Diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică, tânăra a ales să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină, în speranţa ca va înţelege mai bine cum funcţionează corpul uman, şi că va putea la rândul ei să le fie de ajutor celor bolnavi. Ultima recidivă i-a fost fatală, iar pentru a-i aduce trupul acasă, din SUA, părinţii fetei au nevoie de ajutor.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Beiuș - A sunat, din nou, clopoțelul!
Luni, 10 septembrie, ca peste tot în țară, și la Beiuș a sunat clopoțelul. Miile de elevi și sutele de dascăli, care formează comunitatea școlară beiușeană, s-au reunit luni între zidurile venerabilelor așezăminte de învățământ ale unei urbe ce și-a câștigat renumele de citadelă a culturii și educației românești.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Porţi deschise, exerciţii demonstrative şi paradă în Oradea - Ziua Pompierilor din România
Pompierii bihoreni vor marca joi, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România printr-o serie de manifestări dedicate, în special, cetăţenilor. Toate subunităţile din judeţ vor organiza manifestări de tipul Ziua Porţilor Deschise, bihorenii fiind invitaţi să asiste la exerciţii demonstrative.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste


