Filarmonica Oradea îşi va deschide oficial stagiunea 2018/2019 joi, 20 septembrie, cu un program care va cuprinde partituri semnate de J. Brahms şi C. Debussy, sub bagheta dirijorului Janko Zsolt. Programul stagiunii va cuprinde în total 38 de concerte simfonice, care vor aduce în faţa publicului meloman dirijori şi solişti de renume naţional şi internaţional.

Din cele 38 de concerte ale stagiunii, şapte sunt concerte vocal-simfonice, realizate cu participarea Corului Filarmonicii. În plus, abonaţii se vor bucura de acces liber la cinci concerte camerale. Alături de dirijorii Filarmonicii orădene, maestrul Romeo Rîmbu (care va dirija nouă concerte) şi maestrul Janko Zsolt (care va dirija şapte concerte), pe scenă vor urca, de-a lungul stagiunii, dirijori prestigioşi ca Josef Suilen (Olanda), Walter Hilgers (Germania), Shinya Ozaki (Japonia), Ladislau Horváth și Andrea Barizza (Italia), Alpaslan Ertüngealp (Turcia), Horváth Gábor și Cser Ádám (Ungaria), Mihai Agafița (Republica Moldova), Mark Kadin (Rusia), Horia Andreescu, Sabin Păutza, Ilarion Ionescu-Galați, Tiberiu Soare, Matei Pop sau Valentin Doni.

Dintre soliştii care vor concerta în faţa publicului orădean, îi amintim pe: Artur Kaganovskiy - vioară (USA), Alexei Nabioulin - pian (Rusia), Virginie Robilliard - vioară (Franța), Dalibor Karvay - vioară (Republica Slovacă), Eugen Negruță - acordeon (Republica Moldova), Diana Axentii - soprană (Franța), Josu de Solaun - pian (Spania), Roman Kim - vioară (Germania), Joanna Sachryn - violoncel (Polonia), Zalai Antal - vioară (Ungaria), Omar Massa - bandoneon (Argentina), Székely Attila - pian (Germania), Viktor Hartobanu - harpă (Germania); Daniel Goiți - pian, Florin Ionescu-Galați - vioară, Mihai Ungureanu - pian, Gabriel Croitoru - vioară, Jan Sekaci - violoncel, Remus Rîmbu - vioară, Răzvan Suma - violoncel, Bogdan Ștefănescu - flaut, Dana Borșan - pian, Francesco Ionașcu - vioară, Matei Ioachimescu - flaut.

Melomanii se vor bucura de audiţia unor lucrări ca: Felix Mendelssohn-Bartholdy: Lauda Sion - pentru soliști, cor și orchestră;  Alexander Skriabin: Concert pentru pian și orchestră în Fa diez minor, op. 20; Saverio Mercadante: Fantezie pe ”Il Giuramento” pentru corn, trompetă și orchestră (primă audiţie naţională); Dinu Lipatti: Dansuri românești pentru pian și orchestră; Richard Galliano: Opale concerto pentru acordeon; Roman Kim: Concert pentru vioară și orchestră; Max Bruch: Simfonia nr. 1 în Mi bemol major; Orbán György: Rorate coeli – oratoriu pentru soliști, cor și orchestră, Albert Zabel: Concert pentru harpă și orchestră (primă audiţie naţională).

Nu în ultimul rând, în stagiunea actuală vor fi continuate tradiţionalele festivaluri ale Filarmonicii: Festivalul Muzicii Clasice „Simfoniile Toamnei” (12 - 22 noiembrie) şi Festivalul Primăverii (19 - 28 martie). Biletele şi abonamentele au fost puse în vânzare la agenţia Filarmonicii.