Asociaţia Magistraţilor din România a sesizat, ieri, Consiliul Superior al Magistraturii despre acutizarea atacurilor concentrate din partea celorlalte autorităţi ale statului împotriva Justiţiei, a procurorilor şi judecătorilor, în detrimentul actului de justiţi
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
România, a treia piaţă aeriană din Europa Centrală şi de Est
Piaţa aeriană din România este una dintre cele mai dinamice din Europa Centrală şi de Est, ocupând anul trecut locul trei, după Polonia şi Cehia, în funcţie de volumul total al rezervărilor de bilete, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, directorul regional al
- 09 Martie 2006
- Citeste
AVAS a blocat conturile a 1.195 de societăţi cu datorii la stat
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a blocat conturile a 1.195 de societăţi, care au datorii de aproape 11 milioane de lei şi peste 19 milioane de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei. Printre debitorii ale căror conturi au fost blocate se număr
- 09 Martie 2006
- Citeste
"Dobânda de politică monetară ar putea ajunge chiar la 10%"
Banca Naţională a României(BNR) va continua să utilizeze dobânda ca principal instrument de reducere a inflaţiei, iar rata de intervenţie pentru operaţiunile de sterilizare ar putea ajunge şi la 10%, a afirmat, miercuri, preşedintele Băncii Comerciale Române (BC
- 09 Martie 2006
- Citeste
Bonurile fiscale - numai ca documente de înregistrare a plăţilor
În Monitorul Oficial nr. 194/1 martie, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 293/2006 care modifică OMFP nr. 1714/2005. Începând cu data de 1 ianuarie a.c., persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente
- 09 Martie 2006
- Citeste
Reglare de conturi în curtea unui liceu orădean
Violenţa în şcoli ia amploare O ceartă între câţiva elevi ai liceului orădean "Iosif Vulcan" s-a transformat, ieri, într-un adevărat scandal, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor şi a echipajelor din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea pentru a calma spir
- 09 Martie 2006
- Citeste
Primăria stă cu mâinile în sân, în loc să pună actele pe masă
Printr-un comunicat de presă remis, ieri, redacţiilor orădene, Serviciul Comunicare, Imagine şi Mass-media din cadrul Primăriei Oradea încearcă să acrediteze ideea că, în chestiunea retrocedării imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul
- 09 Martie 2006
- Citeste
TV Sport
Joi, 9 martie TVR 1 18.45 Fotbal din Cupa UEFA: Steaua Bucureşti - Betis Sevilla Antena 1 17.00 Fotbal din Cupa UEFA: Rapid Bucureşti - Hamburger SV TV Sport 08.00, 12.00, 14.00, 16.00, 17.45, 18.45, 19.45 TV Sport Special. UEFAntasticii Europei 11.15 Golazo 12.30 Fotbal Special.
- 09 Martie 2006
- Citeste
Măsuri guvernamentale pentru eliminarea discriminării între femei şi bărbaţi
Guvernul a stabilit, ieri, o serie de măsuri care au ca scop eliminarea formelor de discriminare directă sau indirectă între femei şi bărbaţi, precum şi instituţiile responsabile de aplicarea lor şi calendarul de implementare. Măsurile fac parte din Strategia n
- 09 Martie 2006
- Citeste
"Acţiunile CNS exced cadrului legislativ"
Agenda politică Senatorul Verginia Vedinaş a declarat că, în aceste zile, se discută cu îngrijorare despre posibilele evenimente care vor avea loc la Odorheiu Secuiesc. În opinia parlamentarului PRM, aceste evenimente exced cadrului legislativ şi Constituţiei Românie
- 09 Martie 2006
- Citeste


